MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior VINERI

Înț 2,1.12-22; Ps 33; In 7,1-2.10.25-30

Sfântul Ioan își începe evanghelia sa spunând că lumina strălucește în întuneric și demonstrează aceasta în toată viața și pătimirea lui Isus. Există întuneric, dar tocmai el dă luminii ocazia de a se manifesta: aceea pe care o vedem în evanghelia de astăzi.

Isus este urât de oamenii care caută să-l ucidă. Iudeii nu știu cine este Isus, ei se gândesc că îi cunosc originea și de aceea spun: "Noi știm de unde este omul acesta". E o cunoaștere numai umană; știu că Isus a trăit la Nazaret, că vine din Nazaret și gândesc astfel: nu este Mesia, dacă vine din Nazaret, pentru că atunci când el va veni, nimeni nu va ști de unde vine și cine este el.

Acest lucru îi dă lui Isus ocazia de a se manifesta cu mai multă strălucire: "Da, mă cunoașteți și știți de unde sunt!", altfel spus: voi știți că eu vin din Nazaret, dar "eu n-am venit de la mine însumi, ci trimis de cel care există cu adevărat și pe care voi nu-l cunoașteți". Ei știu și nu știu, știu cine este Isus din punct de vedere fizic, dar spiritual nu cunosc originea sa. Sunt orbi, sunt cufundați în întuneric, dar lumina strălucește în întuneric și Isus se descoperă: "Eu îl cunosc, căci vin de la el și el m-a trimis".

Această manifestare a lui Isus provoacă o ostilitate încă și mai mare, ei caută să-l aresteze, și așa se va și întâmpla până la sfârșit.

Pentru moment nu reușesc, "căci încă nu-i venise ceasul", dar mai apoi întunericul va deveni mai dens și aparent va învinge chiar lumina; în realitate, lumina se va manifesta chiar pe cruce.

În Cartea Înțelepciunii, în această pagină profetică, vedem că tot ceea ce este pozitiv devine un pretext pentru apariția răului, a răului foarte mare. Dacă cel drept este blând, cei răi spun: "Să-i punem la încercare blândețea cu insulte și chinuri!" E răbdător? "Să-i punem la încercare răbdarea!" Dacă spune că este Fiul lui Dumnezeu, dacă se mândrește că îl are pe Dumnezeu ca Tată, să-l punem la încercare, să-l condamnăm la o moarte infamă: Dumnezeu va avea grijă de el! Tot ceea ce este bine este o ocazie pentru ca răul să se manifeste într-o manieră terifiantă.

Ar exista și o altă atitudine posibilă: cei răi să se lase atrași de conduita celui drept, lucru plăcut și frumos înaintea lui Dumnezeu. Dar celor răi prima soluție li se pare mai atractivă: "Să-i întindem curse celui drept, pentru că stă în calea noastră, ne încurcă planurile".

Să-i cerem Domnului ca să ne dea harul de a fi unii dintre imitatorii săi, și nu dintre cei răi, să-i cerem ca orice situație să fie pentru noi o ocazie pentru a lăsa lumina să strălucească; pentru Isus, chiar și răul, opoziția, ostilitatea au fost ocazii pentru manifestarea luminii și a bunătății sale. Și să-i cerem să știm să acceptăm mereu atitudinea de condamnare, de critică a altora față de noi, fără să ne înăsprim comportamentul față de ei, ci, mai degrabă, să căutăm să ne corijăm împreună. Astfel vom fi pe drumul cel bun, în compania lui Isus.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire