MEDITAŢII

VINERI

Is 29,17-24; Ps 26; Mt 9,27-31

Profetul Isaia prezicea: "Ochii celor orbi, eliberaţi de umbră şi întuneric, vor vedea". Şi Isus, cum ne spune evanghelia de astăzi, actualizează această promisiune divină cu vindecarea celor doi orbi. El le redă viaţa normală şi ei pot să trăiască liberi în lumea creată de Dumnezeu, contemplându-i frumuseţile. Dar lucrarea lui Isus e mai profundă decât o simplă vindecare fizică, Isus trezeşte credinţa: "Credeţi că pot să fac lucrul acesta?" Ei au răspuns: "Da, Doamne!" Atunci le-a atins ochii şi le-a spus: "Facă-se vouă după credinţa voastră". Credinţa este aceea, deci, care deschide ochii orbilor.

Dar mai important este că ochii se deschid la credinţă pentru a contempla frumuseţile lui Dumnezeu: "Domnul este lumina mea", spune psalmul. Să-i cerem harul ca să lumineze ochii noştri, să reînnoiască credinţa noastră, pentru ca privirea noastră să vadă acţiunea sa glorioasă în mijlocul nostru.

Ceea ce îl determină pe Cristos să facă minunea este credinţa care deschide ochii, adică mişcarea inimii sale faţă de cei săraci şi încercaţi. Liturgia de astăzi ne ajută să vedem care este relaţia între ochi şi inimă.

Avem nevoie de inimă pentru "a vedea", pentru că vedem lucrurile spre care tinde inima noastră, în timp ce suntem orbi faţă de lucrurile spre care inima noastră nu e orientată. De câte ori inima, închisă din diferite motive, ne închide şi ochii! Conduşi de orgoliu, de egoism, vedem numai nedreptăţile suferite, vedem defectele altora, şi nu calităţile lor. Suntem orbi pentru că inima noastră nu e convertită, are nevoie de vindecare: "Fericiţi cei curaţi cu inima".

Să-i cerem Domnului să pună în noi inima sa, inima care e deschisă faţă de cei săraci, faţă de cei umili, ca să putem lucra cu el la planul său de iubire şi de dreptate.