MEDITAŢII

SÂMBĂTĂ după Miercurea Cenuşii

Is 58,9-14; Ps 85; Lc 5,27-32

"Nu cei sănătoşi au trebuinţă de medic, ci cei bolnavi. Nu am venit să-i chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi".

Dacă vrem ca Isus să fi venit şi pentru noi, trebuie să ne situăm printre cei păcătoşi, în special în acest timp al Postului Mare. Dacă vrem ca Isus să aibă grijă de noi, trebuie să recunoaştem că suntem bolnavi, că avem nevoie de medic. Este o exigenţă puţin dificilă: nu e uşor să te aşezi printre păcătoşi, şi nu o facem cu plăcere, pentru că avem impresia că noi nu suntem păcătoşi. Poate să fie adevărat şi faptul că, prin harul lui Dumnezeu, nu am comis păcate grave: dar însăşi această rezistenţă în a ne recunoaşte păcătoşi ca şi ceilalţi e deja semn de orgoliu şi de egoism. Vrem să fim liniştiţi, nu vrem să fim între cei care au nevoie de penitenţă, nu vrem să purtăm greutatea păcatelor altora.

Dimpotrivă, Isus a voit tocmai să ia asupra sa păcatele noastre. El putea să se separe de păcătoşi, el nu avea nevoie de penitenţă, nu avea nevoie să vină să sufere, dar s-a angajat în mod voluntar în locul păcătoşilor, să sufere pentru a-i ajuta să se convertească. Dacă vrem să fim asemenea lui, trebuie să suferim pentru păcătoşi, să reparăm pentru păcatele noastre şi ale fraţilor noştri.

În schimb, cine spune: "Eu nu sunt un mare păcătos, nu trebuie să fac pocăinţă..." comite un mare păcat, păcatul egoismului şi al orgoliului.

Să ascultăm, deci, această învăţătură a Domnului cu plăcere şi umilinţă, să ne situăm printre păcătoşi, să stăm la masă cu ei, pentru a-i ajuta să se convertească.