MEDITAŢII

MIERCUREA CENUŞII

Il 2,12-18; Ps 50; 2Cor 5,20-6,2; Mt 6,1-6.16-18

În această primă zi a Postului Mare, Biserica ne dă o justă orientare. Ne cere, împreună cu sfântul Paul, să primim harul la timpul potrivit, să nu-l lăsăm să treacă în zadar, pentru că acum este timpul mântuirii.

În evanghelie, Domnul ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră şi insistă asupra dreptăţii interioare, dându-ne şi mijlocul pentru a creşte în această intenţie curată: intimitatea cu Tatăl său. Această evanghelie este cu adevărat foarte frumoasă şi ar trebui să o citim mai des, pentru că ne spune care a fost însăşi orientarea Mântuitorului, care nu făcea nimic pentru a fi admirat de către oameni, ci trăia numai înaintea lui Dumnezeu Tatăl.

Evanghelistul Matei ne prezintă trei exemple: pomana, rugăciunea şi postul, şi evidenţiază în toate trei o tentaţie comună, aş spune normală. Când facem ceva bine, îndată se naşte în noi dorinţa de a fi lăudaţi pentru aceasta şi să fim admiraţi: de a avea adică recompensa noastră, o recompensă falsă: gloria umană, satisfacţia noastră, plăcerea noastră. Şi aceasta ne închide în noi înşine, şi simultan ne poartă în afara noastră, pentru că suntem proiectaţi spre ceea ce alţii gândesc despre noi, laudă şi admiră în noi.

Domnul ne cere să facem binele pentru că este Bine, şi pentru că Dumnezeu este Dumnezeu şi ne dă încă şi mijlocul de a trăi astfel: a trăi în raport cu Tatăl. Pentru a face binele, noi trebuie să trăim în iubire faţă de cineva; dacă trăim în iubire faţă de Tatăl, în secret, cu Tatăl, binele pe care îl facem va fi perfect. Să fii plin de prezenţa secretă a Tatălui, să trăieşti în prezenţa sa, să trăieşti pentru el, este o bucurie mult mai mare şi mai profundă decât orice bucurie umană, o bucurie care creşte mereu: ea este adevărata recompensă care, pe pământ, e o garanţie a celei viitoare.

Lui Isus nu-i este teamă să spună: "Tatăl tău te va răsplăti", şi din partea noastră nu este egoism dacă dorim această recompensă, pentru că ea nu înseamnă căutarea propriului interes, ci căutarea vieţii, a iubirii. În iubire există întotdeauna reciprocitate.

Atitudinea noastră în acest timp al Postului să fie, deci, aceea de a trăi în secret, unde Tatăl ne vede, ne iubeşte, ne aşteaptă. Desigur, lucrurile exterioare sunt importante la locul lor, dar trebuie întotdeauna să alegem şi să trăim în prezenţa lui Dumnezeu. Dacă putem să facem puţin, puţin să facem, dar în iubirea lui Dumnezeu: aceasta valorează foarte mult comparativ cu a face mult, dar a face pentru a fi stimaţi de către oameni. Să facem în rugăciune, în mortificaţie, în caritate fraternă ceea ce putem, cu umilinţă, cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu; şi astfel, vom fi demni de recompensa pe care Domnul Isus ne-a promis-o din partea Tatălui său şi a Tatălui nostru.