MEDITAŢII

25 DECEMBRIE

Liturghia de noapte

Is 9,1-3.5-6; Ps 95; Tit 2,11-14; Lc 2,1-14

Aceasta este o noapte plină de lumină. Isaia o anunţase deja: "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină". Evanghelia face referinţă la acest lucru: "Păstorii din Betleem, care făceau de pază păzindu-şi turma, au fost învăluiţi în lumină".

Şi această lumină ni se propune nouă acum: Dumnezeu a strălucit de lumină pentru noi în această noapte preasfântă.

Lumina Crăciunului nu e orbitoare, nu răneşte ochii, nu e o lumină rece şi impersonală: e o lumină blândă care pătrunde în suflete şi le umple de bucurie: "Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul". Pentru ce lumina Crăciunului ne aduce bucuria?

Îngerul şi profetul răspund aproximativ la fel. "Un prunc ni s-a dat nouă, un fiu ni s-a dat", sunt cuvintele lui Isaia; "Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul", spune îngerul. Sfântul Paul se exprimă într-o altă manieră, care ne ajută să aprofundăm misterul: "Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor".

Lumina e în întunericul nostru, iată semnificaţia profundă a Crăciunului.

"S-a arătat harul lui Dumnezeu", adică iubirea gratuită a lui Dumnezeu s-a revelat în această noapte o dată cu naşterea lui Isus şi aduce în inimile noastre lumina, bucuria.

Lumea noastră e dură, violentă, răvăşită de atâta egoism. Lucrul cel mai natural ar fi fost ca Dumnezeu să se fi revelat ca un judecător sever, care vine să aplice meritatele pedepse. Dimpotrivă, Dumnezeu revelează iubirea sa gratuită şi generoasă trimiţându-ni-l pe unicul său Fiu, care se prezintă la noi în slăbiciune şi cu farmecul unui copil lipsit de apărare.

Prezenţa sa în mijlocul nostru ne revelează, înainte de toate, acest lucru: suntem iubiţi, iubiţi de Dumnezeu, iubiţi fără nici un merit. Aceasta este revelaţia fundamentală, pe care trebuie să o primim cu o bucurie de copii: suntem iubiţi aşa cum suntem, în ciuda tuturor mizeriilor noastre, ba mai mult, din cauza mizeriilor noastre. Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat pentru a ne mântui.

În mod spontan, ne gândim că trebuie să fim buni pentru ca mai apoi să fim iubiţi de Dumnezeu, dar acest mod de a gândi este greşit: simţim nevoia ca mai întâi să fim iubiţi de Dumnezeu pentru ca mai apoi să devenim buni. Şi Dumnezeu ne dă această iubire gratuită, generoasă, salvatoare. Altă orientare ne-ar conduce la o situaţie fără ieşire, descurajantă; în schimb, iubirea lui Dumnezeu ne pune în lumină şi în bucurie, ne dă curajul de a merge înainte, ne conduce la o atitudine corectă faţă de ceilalţi.

"Un prunc ni s-a născut nouă, un Fiu ni s-a dat nouă". Adică Dumnezeu "atât de mult a iubit lumea, încât ni l-a dat nouă pe Fiul său unul-născut pentru ca toţi care cred în el să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu nu l-a trimis în lume pe Fiul său pentru a judeca lumea, ci ca lumea să fie salvată prin el". Să mergem în această lumină: Domnul ne vrea binele. În orice situaţie ne aflăm, noi suntem iubiţi de el. Să primim această certitudine fundamentală, care ne eliberează, în acelaşi timp, de disperare şi de orgoliu.