MEDITAŢII

MARŢI

Is 11,1-10; Ps 71; Lc 10,21-24

Adventul este timpul speranţei şi al aşteptării. Noi aşteptăm arătarea Domnului şi liturgia vrea să ne transmită dorinţa unei cunoaşteri mai intime şi mai profunde despre el. Acum ni se promite cunoaşterea Domnului, o cunoaştere care acoperă totul aşa cum apele acoperă marea.

Isus spune: "Fericiţi ochii care văd cele ce vedeţi voi". El le spune cuvintele acestea ucenicilor şi Biserica, propunându-ne acest text, vrea să trezească în noi dorinţa de a deschide ochii pentru a-l recunoaşte pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, care va veni în trup.

Spiritualitatea întrupării poate să fie destul de echivocă. Există multe moduri de a înţelege întruparea, de a insista asupra întrupării, uneori inspirate de dorinţe naturale, de satisfacere egoistă. Isus nu a venit în trup în acest sens. Nu trebuie să uităm niciodată că întruparea are scopul de a răstigni trupul cu dorinţele sale, cum spune sfântul Paul.

Şi Isus nu s-a oprit la întrupare, a mers până la cruce, pentru a transforma trupul nostru muritor. Nu a venit pentru a ne aduce carnea. Ea exista deja. A venit să ne aducă Spiritul, şi Spiritul - spune sfântul Paul - trebuie să ne ajute să ne mortificăm faptele cărnii. "Se va odihni peste el Duhul Domnului - spune Isaia - duhul ştiinţei şi al înţelepciunii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoaşterii şi al fricii de Domnul": adică ceea ce noi aşteptăm de la Isus sunt darurile Duhului său.

Şi totuşi, trebuie să căutăm semnificaţia întrupării, trebuie să ne unim cu Cristos în această acţiune de întrupare. El acceptă trupul ca mijloc de solidarizare, în umilinţă şi în sărăcie. Isus nu a refuzat să devină trup pentru că a voit să fie solidar cu noi, pentru a fi cu noi, pentru a ne mântui. El este acela care-l va salva pe sărmanul care strigă şi pe nenorocitul care nu găseşte ajutor, care va avea milă de cel slab şi de cel sărac, cum am citit în psalmul în care se regăseşte cuvântul lui Isaia: "Va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra sărmanilor din ţară".

Fiul lui Dumnezeu, care ni-l face cunoscut pe Tatăl, este omul Isus, care s-a făcut asemenea fraţilor săi, care şi-a asumat suferinţa pentru a fi capabil să-l înţeleagă. Şi astfel, el ne pune în gardă în faţa unei false spiritualizări. Cu multă uşurinţă suntem tentaţi să respingem trupul, pentru că el se opune unui anume orgoliu al spiritului; noi am vrea să trăim numai în mod spiritual, dar Isus, venind între noi, nu a acceptat acest mod fals de a trăi în spirit. El a luat condiţia noastră umană în umilinţa sa, a luat un trup capabil de a suferi, a venit între cei mici şi săraci.

Şi în acest fel, el ni l-a revelat pe Dumnezeu, nu cu semne în cer cum cereau fariseii, ci cu bunătatea faţă de cei bolnavi, cu preocuparea plină de răbdare de a explica lucrurile celor cu inima mai puţin disponibilă, cu simplitate, cu plăcerea de a rămâne cu noi pentru a ne arăta iubirea Tatălui. El ne trezeşte interesul sincer pentru tot ceea ce înseamnă viaţa oamenilor, nu pentru a găsi în ea ceea ce satisface egoismul nostru, ci pentru a găsi mijlocul de a realiza comuniunea cu ceilalţi.

"Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi". Isus a trebuit să o spună pentru că poporul nu aştepta manifestări de acest tip. Poporul aştepta un Mesia glorios, şi iată, în schimb, un Mesia umil, simplu, în toate asemenea oamenilor, care manifestă bunătatea lui Dumnezeu, iubirea generoasă a lui Dumnezeu.

Să cerem sfintei Fecioare Maria să ne ajute să înţelegem mai mult misterul întrupării, să ne îndepărtăm de falsele interpretări şi să ne situăm pe drumul iubirii umile, concrete, cum ea a trăit-o pentru Fiul ei, Isus, conducându-l la integrarea în societatea umană în micul sat Nazaret, educându-l într-un mod atât de uman şi, în acelaşi timp, atât de divin.

La fel şi noi, datorită întrupării, vom putea să-l primim pe Duhul lui Cristos şi să-l comunicăm lumii.