MEDITAŢII

LUNI

Num 24,2-7.15-17; Ps 24; Mt 21,23-27

În lecturile de astăzi vedem deja contrastul pe care ni-l vor prezenta evangheliile Crăciunului: pe de o parte, un păgân care descoperă lumina Domnului, asemenea magilor care urmează steaua; pe de altă parte, iudeii care se opun acestei lumini, care nu vor să recunoască faptul că Isus este trimisul lui Dumnezeu, nu vor nici măcar să vorbească despre botezul lui Ioan.

Acesta este un risc care se află dintotdeauna în faţa noastră: pericolul de a ne mulţumi cu o atitudine exterioară, de a-l adapta pe Dumnezeu scopurilor noastre, de a nu aprecia suficient harul lui. Trebuie să avem, în schimb, întotdeauna prospeţimea uluirii acelora care abia l-au descoperit pe Domnul, să ne facem o inimă liberă, ca a celor săraci, capabilă să descopere minunile sale. Să nu fim ca şi cărturarii blocaţi în certitudinile lor, ci ca cei umili care se pregătesc să primească lumina Domnului.

Oracolele lui Balaam ne dau ocazia de a întări speranţa noastră, de a o face mai fermă, deoarece arată că steaua apare cu adevărat şi oamenii nu pot face nimic pentru a-i împiedica lumina. Binecuvântarea Domnului vine, chiar dacă voinţa oamenilor este alta.

Cum ştiţi, acest episod despre Balaam prezintă tocmai transformarea unui blestem în binecuvântare. Balac vrea un blestem împotriva Israelului, pentru că îi este frică de acest popor care apare ca o ameninţare pentru regatul său, şi îl cheamă dintr-o ţară îndepărtată pe Balaam, un ghicitor celebru, ca să blesteme pe Israel şi să-i provoace distrugere. Dar Dumnezeu intervine şi Balaam se găseşte în imposibilitatea de a profera un blestem: nu poate. Chiar de l-ar fi voit, cuvintele care-i ies din gură sunt o binecuvântare: "Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacobe, locuinţele tale, Israele! Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini pe lângă râuri... stăpânirea lui o va întrece pe aceea a lui Agag şi împărăţia lui se va înălţa". În locul unui blestem se găseşte pe buze o binecuvântare mesianică. Şi din nou, când Balaam, la rugămintea lui Balac, încearcă să blesteme, spune, de fapt, o nouă binecuvântare inspirată de Dumnezeu: "Îl văd, dar nu în timpul de acum, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacob şi un sceptru de domnie se ridică din Israel".

Şi iudeii au voit să-l transforme pe Isus în blestem: "Blestemat cel care atârnă de lemn" spune Legea lui Moise. Dar acest blestem a devenit cea mai mare binecuvântare pentru tot pământul.

Acest lucru este pentru noi un motiv de speranţă tot mai puternică. Speranţa nu e în noi, nu e în slăbiciunea noastră, ci e în Isus, care este binecuvântarea triumfală a lui Dumnezeu oferită întregului neam omenesc.