MEDITAŢII

SÂMBĂTĂ

Sir 48,1-4.9-11; Ps 79; Mt 17,10-13

Este magnific elogiul făcut de Siracide profetului Ilie: "Ca focul şi cuvântul lui ardea ca o făclie".

Ilie trăia într-un moment în care se extindea cultul lui Baal, cu profeţii săi numeroşi care promiteau prosperitate materială. Dimpotrivă, el era profetul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu nu-i vrea pe oameni cufundaţi în materialism, ci bogaţi în credinţă. Şi astfel, Ilie, "prin cuvântul Domnului, a închis cerul să nu plouă". Seceta care a urmat e un simbol al mâniei lui Dumnezeu, dar, în realitate, cuvântul Domnului vorbeşte dintr-o cu totul altă motivaţie: "Pentru a potoli mânia (mai înainte de a se dezlănţui) şi pentru a întoarce inima părinţilor spre fiii lor...". Acest text ameninţător se sfârşeşte cu: "Fericiţi cei care te-au văzut şi s-au învrednicit de prietenia ta!" Toate se petrec pentru a reaprinde iubirea.

Cu adevărat un elogiu magnific. Dar a fost scris mult timp după moartea profetului. E uşor să recunoşti opera unui profet după moartea sa, când este departe în timp, pentru că e mai aproape opiniilor noastre; dar e mai dificil să o recunoşti în actualitate, când e vie şi vorbeşte, pentru că e operă de purificare, prin ea însăşi incomodă, şi care nu e după vederile şi aşteptările noastre.

La fel s-a întâmplat şi în timpul lui Isus. Poporul care trebuia să fie mai pregătit, deoarece cunoştea Scripturile, a folosit Scripturile pentru a-i ridica obiecţii lui Isus: "Nu trebuia să vină mai întâi Ilie?" Răspunsul lui Isus: "Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au voit. Atunci ucenicii au înţeles că vorbea despre Ioan Botezătorul".

Înţelepciunea cărturarilor era sclavă a indisponibilităţii lor. Dacă ar fi fost disponibili, ar fi acceptat mesajul de convertire al lui Ioan Botezătorul şi atunci ar fi înţeles că Ilie s-a întors, că el era noul Ilie.

Pentru "a vedea", trebuie... să folosim şi picioarele, să mergem pe drumul convertirii.

Să cerem prin intermediul sfintei Fecioare harul disponibilităţii pentru a pregăti venirea Domnului. Ea, "pelerina credinţei", a fost disponibilă să meargă, să-l urmeze pe Isus. Să mergem şi noi, să facem paşii pe care Domnul ni-i cere. Atunci mintea noastră va fi luminată şi vom recunoaşte falşii profeţi care există şi astăzi şi îi vom urma, în schimb, pe aceia care ne îndeamnă la bine, la fervoarea operativă a carităţii.

Şi să cerem ca Biserica să fie bogată în astfel de profeţi, ca să o pregătească pentru venirea lui Isus.