MEDITAŢII

Misterele de slavă

Încoronarea Mariei ca Regină în cer

Ultimul mister pe care îl contemplăm în rugăciunea Rozariului este cel care aduce rezultat deplin în opera de mântuire a lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, făcând ca creatura sa să fie pe deplin conformă cu ceea ce Dumnezeu a voit când a creat lumea. Prefacerea de la Liturgia Sfinţilor - folosind un moto al Sfântului Augustin - aduce mulţumire Domnului pentru ceea ce au făcut Sfinţii, spunând: "încoronând meritele lor încoronezi darurile tale, o Doamne". Aşa şi pentru Fecioara Maria, Mama lui Cristos. Dumnezeu a ales-o pentru a fi Mama Fiului în umanitatea sa, şi de aceea Dumnezeu i-a dat darul de a fi "plină de har", născută fără păcat, Neprihănita zămislire. Fiecare "Bucură-te Marie" ne aminteşte că sfinţenia vine de la Dumnezeu ca de la un izvor nesecat de har.

Sfânta Fecioară Maria ar putea spune ceea ce scria Sfântul Paul: "pentru mine a trăi înseamnă Cristos" (Fil. 1,21), şi spunând al său "fiat" Îngerului Gabriel în ziua Bunei Vestiri, ea făcea pe deplin voinţa lui Dumnezeu. În Magnificat, Maria recunoaşte că totul vine de la Dumnezeu: "Lucruri mari a făcut în mine cel Atotputernic şi Sfânt e numele lui" (Lc. 1,49); aşadar, la încoronarea sa, după ce şi-a îndeplinit misiunea aici pe pământ, Maria arată în această stare de slavă că, într-adevăr, "cel Atotputernic a făcut lucruri mari" în ea.

În această slavă, Sfânta Fecioară Maria este pentru noi icoana propriei noastre vocaţii de discipoli ai lui Cristos Fiul său. În Ea vedem împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire, pentru fiecare dintre noi. De aceea, de-a lungul secolelor, Biserica invocă acest mister de izbândă a voinţei lui Dumnezeu "precum în cer aşa şi pe pământ" (Mt. 6, 10) - mai întâi în Preasfânta Fecioară Maria, şi apoi în noi la sfârşitul timpurilor. Apocalipsa Apostolului Ioan - care a fost atât de aproape de Maria pentru a o primi ca mamă de la însuşi Isus când murea pe Cruce - ne propune să contemplăm "un semn mare" care "îşi făcu apariţia pe cer: o Femeie, îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei, iar pe cap cu o cunună de douăsprezece stele" (Apoc. 12, 1). Este vorba de Fecioara Maria, Mama unui "fiu, un băiat, care va trebui să păstorească popoarele toate cu un toiag de fier" (Apoc. 12, 5); dar şi Biserica este ca o mamă, care generează fii ai lui Dumnezeu prin intermediul botezului, căci şi Biserica este slăvită în ceruri la sfârşitul veacurilor: "şi au văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, Cetatea Sfântă, Ierusalimul nou, gătită ca o mireasă pentru soţul ei" (Apoc. 21, 2). Această dublă însemnătate a Mariei şi a Bisericii este bine ilustrată de titlul "Maica Bisericii" - în tradiţia orientală "Acoperământul Maicii Domnului" - cu care este invocată Sfânta Fecioară Maria.

Aşa şi noi astăzi, asemenea Sfântului Ioan, suntem alături de Maria în rugăciunea Rozariului, unde la ultimul mister de slavă contemplăm în Maria - şi în Biserică - împlinirea voinţei lui Dumnezeu la sfârşit, pentru a putea astăzi să răspundem cu generozitate acestei voinţe după exemplul Mariei, plină de har, spunând şi realizând până la sfârşit al său "fiat".

Încoronând pe Maria în ceruri, Dumnezeu cel Întreit încoronează deja Biserica, căreia Maria îi este nu numai membra cea mai sfântă, dar şi Icoană vie.

IPS Jean-Claude Perisset, Bucureşti
Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova