MEDITAŢII

Misterele de slavă

Coborârea Spiritului Sfânt

Coborârea Spiritului Sfânt reprezintă împlinirea profeţiilor Vechiului Testament: "Vărsa-voi Spiritul meu peste tot trupul şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi" (Ioil 3,1, cf. Is 44,3b, Iez 39,29 etc). Dar şi actualizarea promisiunilor făcute de Isus apostolilor înaintea patimii mântuitoare: "... Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Spiritul adevărului, pe care (...) voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi" (Io 14,16-17, cf. Io 14,26; 15,26; 16,7).

Coborârea Spiritului Sfânt marchează împlinirea timpului celor cincizeci de zile de la glorioasa Înviere a Mântuitorului Isus Hristos. Este un nou început, începutul noii comunităţi a Noului Testament, caracterizată de întreita comuniune în credinţă, speranţă şi iubire. O comuniune ce se hrăneşte din ascultarea cuvântului divin, din aceeaşi pâine şi acelaşi vin euharistic al sfintei jertfe liturgice şi din aceeaşi iubire a unora faţă de alţii; comuniunea numită Biserica Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. La sărbătoarea Cinzecimii sau Rusaliilor, Biserica, născută din apa şi sângele izvorâte din coasta Răstignitului, străpunsă de ascuţişul păcatelor noastre acolo pe Golgota, este acum botezată în focul Spiritului Sfânt.

Începe timpul Bisericii, preponderent sub acţiunea Spiritului Sfânt trimis de către Fiul de la Tatăl. Dacă Tatăl este Creatorul prin excelenţă al tuturor celor văzute şi nevăzute, Fiul este Cuvântul întrupat, Mântuitorul şi Răscumpărătorul, Spiritul Sfânt este Sfinţitorul. Fiul este unicul chip vizibil al Dumnezeului invizibil (Col 1,15); Spiritul Sfânt nu are un chip, El este chiar "inima" lui Dumnezeu. De-acum, Fiul care ni-l arăta pe Tatăl nu mai trăieşte printre noi, ci Tatăl a dorit ca Spiritul Său să pătrundă în noi, în sufletele noastre şi să fim noi cei care să-i dăm un chip, să-i dăm glas, să-l lăsăm să acţioneze prin noi.

Astfel, dacă în Cartea Genezei se vorbeşte despre acei oameni care dorind din mândrie să ajungă la înălţimea lui Dumnezeu, au fost pedepsiţi prin amestecarea limbilor (Gen 11), acum la coborârea Spiritului Sfânt oamenii veniţi din diferite colţuri ale lumii înţeleg limba, cuvintele prin care Petru se adresează, fiecare în limba lui. Să fi vorbit Petru în mai multe limbi? Nu se menţionează. Să fi vorbit o singură limbă de circulaţie internaţională cunoscută de toţi? Puţin probabil.

Şi totuşi Petru a fost înţeles, pentru că limba utilizată de el a fost limba divină, limba Cuvântului întrupat, unica limbă înţeleasă şi de nou născut şi de vârstnicul pe patul de moarte; şi de analfabet şi chiar şi de orb. Este limba iubirii. Este unica limbă inteligibilă pentru toate popoarele din toate timpurile, de pretutindeni în cer şi pe pământ: limba iubirii. Acesta este limbajul lui Dumnezeu, vestit prin prooroci, întrupat apoi de Fiul Unul Născut şi comunicat de Spiritul Sfânt în sufletele oamenilor.

Să cerem prin această meditaţie mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, aceea care a cunoscut cel mai bine acest limbaj al iubirii, pentru că l-a învăţat direct de la fiul ei, pentru a primi darurile Spiritului Sfânt - înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, ştiinţa, tăria, evlavia, frica de Dumnezeu -, şi mai ales darul limbii iubirii. Într-o lume care are aceeaşi credinţă creştină, care are aceeaşi limbă românească, dar în care parcă nu ne mai putem înţelege unii pe alţii, avem nevoie să dialogăm, să vorbim aceeaşi unică limbă, limba iubirii.

PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla