MEDITAŢII

Misterele de durere

Biciuirea lui Isus

Atunci Pilat a luat pe Isus şi L-a biciuit (Io. 19,1)

Erau oameni pricepuţi să bată cu lovituri date-n plin. Isus pe jumătate gol, legat de-un stâlp de piatră, pentru ca aplecându-se să nu încetinească puterea loviturii, se roagă în tăcere de Tatăl său pentru sufletul soldaţilor ce năduşesc biciuindu-l. Au, n-a spus: Iubiţi-i pe cei ce vă urăsc; binecuvântaţi-i pe cei ce vă silnicesc; întindeţi-i obrazul stâng celui ce vă pălmuieşte obrazul drept? Nu poate, în acele clipe, să-şi răsplătească bătăuşii decât rugându-se la Dumnezeu pentru iertarea lor. Nu-s decât nişte sclavi ascultători, nici ştiu cine-i cel pe care-l biciuiesc cu atâta nevinovată desfătare; că doar şi ei de-atâtea ori au fost bătuţi, pentru că au greşit cu ceva; astfel că li se pare lucru cel mai firesc de pe lume ca Procuratorul, o căpetenie romană, un Roman, să-i pună să-l pedepsească într-acel chip pe-un tâlhar dintr-un neam supus şi de rând. Dar nu ştiţi, legionari, că o picătură din acel sânge care prinde să se prelingă pe sub zgârieturi, se varsă şi pentru voi. E cel dintâi sânge pe care i-l iau oamenii Fiului Omului: în timpul Cinei sângele său părea vin; pe Măgura Măslinilor sângele ce picură de-a valma cu sudoarea izvora dintr-un chin lăuntric şi sufletesc. Ci astăzi, în sfârşit, mâini de oameni fac să ţâşnească acel sânge din vinele lui Hristos; mâini noduroase de soldaţi în slujba celor mari şi bogaţi, mâini de bătăuşi, în adăstarea mâinilor de pironitori. Acea spinare, vânătă, umflată, sângerată, e gata să se facă una cu lemnul; jupuită şi zgâriată cum este, îl va ustura mai tare când i-o vor întinde pe tulpina crucii cioplită cu barda. De-acum puteţi să vă opriţi; curtea laşului străin e scăldată în sânge. Portarul, chiar astăzi, spăla-va acele pete; ci ele, cu toată apa, vor înflori la loc în palmele albe ale lui Ponţiu Pilat. (Giovanni Papini)

Supliciul flagelării preceda în mod normal execuţiile capitale. Dar mai era folosit şi ca pedeapsă pentru sclavii şi provincialii care făceau delicte mai puţin grave. Instrumentele flagelării nu erau vergile simple destinate cetăţeanului roman, ci un instrument format din numeroase cureluşe, numit flagelum sau flagrum, ce aveau la capete bile din plumb sau metal în diferite forme. Spatele, pieptul, pântecele, ochii celui pedepsit erau lovite la întâmplare de flagelatorii care nu limitau la 39 numărul loviturilor, precum făceau evreii.

Cine avea parte de flagelarea romană era redus la o înfăţişare repugnantă şi înspăimântătoare. La primele lovituri, gâtul, spatele, coastele, braţele, picioarele deveneau livide; apăreau linii albastre şi beşici tumefiate; apoi încet, încet, muşchii se strângeau, vasele de sânge se spărgeau şi ţâşnea sângele peste tot; la sfârşit flagelatul devenea o masă de carne însângerată, desfigurată. Adeseori leşina sub lovituri; uneori chiar murea din cauza loviturilor.

Precum mulţi s-au spăimântat de El - aşa schimonosită Îi era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui atât de fără asemănare cu oamenii - tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare (Is. 52,14-15).

Suferinţa şi durerea, ca preludiu al morţii, însoţesc, în forme şi cu intensitate diversă, drumul omenirii. Acest lucru este valabil pentru oricare etapă a vârstei chiar dacă greutatea şi oboseala de a trăi se agravează în ultima parte a vieţii: bătrâneţea, singurătatea şi degradarea psihico-fizică. Este posibilă găsirea unui sens suferinţei şi durerii umane din prospectivă creştină?

Isus, servul suferind, nu are frumuseţe pentru a atrage privirile noastre, nici splendoarea de a ne demonstra că El este cel iubit. Dispreţuit şi învinovăţit de oameni, omul durerii care cunoaşte foarte bine pătimirea, precum unul căruia trebuie să-i acoperi faţa, era dispreţuit şi nu avea nici o stimă.

Şi totuşi El a luat sarcina suferinţelor noastre, a luat pe umeri durerile noastre şi noi l-am judecat ca pe un pedepsit, lovit de Dumnezeu şi umilit. Cu opresiune şi nedreaptă sentinţă a fost luat din mijlocul nostru; cine se întristează pentru moartea Sa?

Da, a fost eliminat de pe pământul celor vii, chiar dacă nu a comis nici un act violent şi nici nu a păcălit pe nimeni cu gura Sa. Şi aşa cum mulţi se vor mira de El - aşa schimonosită Îi era înfăţişarea - tot aşa se vor uimi multe popoare; pentru că vor vedea un fapt ce nu a mai fost povestit şi vor înţelege ceea ce nu au mai auzit.

Doamne, ostaşii Te-au luat în primire şi s-au desfătat cu prisosinţă. Cozile bicelor aveau în vârfurile lor bucăţi de plumb... Toate sărutările noastre, toate îmbrăţişările, prostituarea trupurilor create spre a fi sălaşul dragostei, înjosirile patimilor, crimele, nu numai cele făptuite împotriva harului, ci şi împotriva firii, Tu le-ai spălat cu suferinţa Ta.

Isus suferă pentru a împlini voia Tatălui... Iar tu, care doreşti, de asemenea, să împlineşti prea sfânta voie a Domnului, urmând paşii Învăţătorului, putea-vei, oare, să te plângi de suferinţa ta?

pr. Olimpiu Todorean, Oradea