MEDITAŢII

Despre adevăratul "înainte!"
- 1 ianuarie 2006 -

Cunoaşteţi probabil acel banc despre un domnitor român (nu dăm nume;) care este înştiinţat de o iscoadă a sa: "Măria ta! În spate sunt duşmanii, în stânga sunt duşmanii, în dreapta sunt duşmanii!", la care domnitorul a răspuns: "Atunci oştenii mei: înainteee!"

Cu mulţi ani în urmă am fost într-o excursie la munte cu grupul de prieteni din care făceam parte. Pentru mine era a doua oară când mergeam acolo, astfel că mă credeam un expert. De aceea, înainte să ajungem pe platoul unde urma să ne aranjăm corturile, până la care drumul "clasic" lua o curbă mare, m-am hotărât să "scurtcircuitez" calea. Le-am spus prietenilor: "Cine se simte în stare şi nu vrea să meargă mai mult pe drumul sinuos, să vină cu mine: ajunge să trecem de urcuşul din faţa noastră, că pe partea cealaltă este destinaţia!" Eram ferm convins că ajungând în vârf vom vedea pe partea cealaltă platoul, că vom ajunge poate cu câteva ore înaintea celorlalţi! Dar nu a fost aşa. Cu câţiva temerari în urma mea am pornit pe "scurtătură", ca nu după mult timp să îmi dau seama că ceva nu este în regulă. Au început să mă întrebe: "Eşti sigur că mergem bine?" La început le-am răspuns "Sigur că da!", dar cu cât înaintam, îmi dădeam seama că nu mai ştiu unde sunt - aşa că nu le mai răspundeam. Nu puteam să cred că greşisem în estimarea mea. Şi cum "prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul", m-am încăpăţânat, ba chiar mi-am părăsit prietenii accelerând mersul, sperând ca la un moment dat să văd platoul şi să le strig: "Aha! Vedeţi că am avut dreptate? Nu-i aşa că am mers mai puţin? V-am adus mai repede la destinaţie!" Într-un final eu am ieşit tot în drumul cel lung şi sinuos, în timp ce prietenii mei, întâlnind nişte pădurari, au reuşit să ajungă pe alt drum la platoul cu pricina, unde ne-am aşezat tabăra. Dacă grupul cu care venisem nu ar fi fost creştin, probabil mi-aş fi petrecut următoarele nopţi sub cerul liber... Şi aş fi meritat pentru deşteptăciunea mea!

* * *

A merge înainte nu este întotdeauna semn de înţelepciune sau cea mai bună opţiune. Când mergem pe un drum greşit, a merge tot înainte este o dovadă de prostie: şi cu cât te încăpăţânezi, cu cât mergi mai rapid, cu cât persişti în a-ţi păstra direcţia, cu atât rişti să te îndepărtezi de ceea ce de fapt urmăreşti cu adevărat. Şi atunci ai mare nevoie de curajul de a merge înapoi! Chiar şi dacă în spate, în stânga şi în dreapta ta sunt doar dificultăţi, şi cel mai uşor îţi pare că este să mergi înainte, dar ştii că este o opţiune greşită, tot datul înapoi este cel mai înţelept pas. De aici un frumos paradox: uneori adevăratul mers înainte presupune să mergi înapoi.

La început de an lecturile liturgice răsăritene ne amintesc de predicarea Sfântului Ioan Botezătorul. O predicare greu de digerat! "Cel care are două televizoare să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel", ne spune astăzi el. Medicilor şi angajaţilor din instituţiile publice le spune: "Faceţi-vă munca, nu căutaţi atenţiile strecurate pe sub mână". Iar şefilor de orice fel: "Opriţi-vă setea de salarii tot mai mari, mulţumiţi-vă cu ce aveţi, şi respectaţi-i pe cei de sub voi". Am putea continua "particularizarea" mesajului sfântului îmbrăcat în haine din păr de cămilă, pentru că mesajul său este pentru toţi. Dar mai bine să vedem de ce este greu de înghiţit ceea ce ne spune? Unul din motive, cred eu, este pentru că ne cere să nu mai mergem înainte aşa cum ne-am obişnuit, să ne oprim nu atât din ce facem ci din cum facem, pentru a lua o cotitură de 180 de grade. Da, chiar dacă aceasta - 180 de grade - înseamnă de fapt să facem cale întoarsă! Ioan Botezătorul ne atrage atenţia că nu mergem bine şi că dacă perseverăm în direcţia de acum - adică a preocupării de a deţine cât mai mult, de a avea putere cât mai mare, sau altele asemenea - nu avem cum să ne apropiem de Cristos. Pentru simplul fapt că Cristos este în altă direcţie!

Este însă atât de greu să dai înapoi, să renunţi la obiceiurile tale. Când tocmai învăţaseşi cadenţa acestei vieţi, când tocmai te-ai obişnuit cu peisajul şi cu drumul, când sentimentul de siguranţă - "fac bine ce fac!" - tocmai se sedimenta în tine, tocmai acum el vine şi îţi strigă în urechi: "Pui de viperă! Pocăieşte-te!" Ce mesaj bun, dur dar bun, de început de an! Este o invitaţie la auto-analiză. Trebuie să mă aşez deci la masă, să întind pe ea harta existenţei mele şi să marchez cu nişte pioneze valorile mele, dar mai ales unde este Cristos şi unde sunt eu. Nu cumva unele "atracţii turistice" de pe hartă mă distrag de la drumul meu spre Cristos? Mă voi descoperi cu siguranţă pe un drum greşit, mai mult sau mai puţin, dar greşit. Căci "cel care crede că se ţine pe picioare [trebuie] să aibă grijă să nu cadă" (1Corinteni 10,12). Recunoscând greşeala, mai trebuie doar să îmi calc pe mândria ce îmi spune "nu da înapoi", şi să îmi iau curajul de la Cel spre care vreau să merg (căci aici vine un alt frumos paradox: în drumul spre Cristos, mergem de fapt cu Cristos). De fapt acest "proces" de reajustare a direcţiei va trebui să îl fac la mai multe nivele, pentru că greşelile mele sunt multe. Iată deci sursa de angajamente la început de an: să găsesc toate acele drumuri din care trebuie să mă întorc, mai puţin sau mai mult, înapoi. Pentru ca astfel să merg cu adevărat înainte!

Radu Capan
www.capan.ro