MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Isuse, mulțumesc că ai ales grajdul!
- 22 decembrie 2005 -

Ce ușurare pentru mine că Isus nu s-a născut într-un hotel sau într-o maternitate! Mă gândeam la aceasta zilele trecute, pe când făceam curat în grajdul meu de carne, în inimă adică, pregătind locul pentru nașterea Sa. În timp ce încercam să fac curat, mi-am dat seama că, oricât m-aș strădui, nici nu va arăta elegant ca o cameră de cinci stele, nici nu va fi antiseptic precum secția de nașteri. Nu, problema nu este că nu aș fi dat cu mătura, curățindu-mă de păcate, pentru a-l primi cum se cuvine pe Isus. Nu. Problema mea mare sunt animalele, de care nu pot scăpa. Ia cea mai selectă încăpere din cel mai frumos palat din lume, pune niște animale în ea, și în câtva timp îi vei spune negreșit grajd. Așa este și cu inima mea: oricât de curată aș păstra-o, animalele din ea o fac în final tot grajd. Dacă Isus nu s-ar fi născut într-un grajd, cred că aș fi fost fără speranță. Așa însă știu că nașterea lui Isus nu mă ocolește.

Ce animale am? Diverse. Sunt odată porcii simțurilor mele. De fiecare dată când mă las pe mâna simțurilor, scroafa din inimă mai fată un porc. Când am mâncat fără să îmi controlez pofta sau când am privit fără să îmi controlez gândurile, mi-am înmulțit porcii! Printre oi puteți vedea porcii de care vorbesc. Da, într-adevăr, oile sunt mai multe, cât prostia mea. Ați ghicit: la fiecare prostie grajdul meu mai dobândește o oaie! Dar mie îmi plac, pentru că sunt albe și dau impresia de puritate a sufletului meu! Cum, nu vi se par chiar albe? E drept: au multă murdărie pe ele, căzută de la porumbeii ce îmi ies atât de des pe gură... și intră în grajd: au umplut toate bârnele de la acoperiș și fac un zgomot infernal. Numai catârii ce îi mai acoperă când scot câte un "i-ha-ha". Da, recunosc, am și catâri, și dacă vreți să știți cum se înmulțesc vă spun, căci nu e secret: prin încăpățânare. Și după cum se vede mă încăpățânez cam des. Grajdul meu de carne conține multe alte animale, dar nu are sens să vi le descriu, căci cred că fiecare le avem: le-am domesticit atât de bine!

Mai bine aș preîntâmpina o întrebare: ce fac cu atâtea animale? Oh, câtă bătaie de cap îmi dau! Și tocmai de aceea vreau să le extermin, să scap de ele prin metoda "ciudă - ciudă - ciudă" (cunoscută mai popular și ca "sâc - sâc - sâc")... Asociațiile pentru protecția animalelor vor sări ca arse, așa că precizez că porcii, oile, catârii de care vorbesc eu sunt niște specii "interioare", rezultatul naturii umane care cochetează cu păcatul. Aceste specii nu se înmulțesc ca suratele reale: stă doar în puterea mea să le cresc numărul, sau să îl scad. De fiecare dată când în loc să mă las pradă simțurilor, mă controlez, nu doar că nu mai produc porci, dar cei pe care îi am deja mor de ciudă! De fiecare dată când mă folosesc de ceea ce Domnul mi-a pus deasupra gâtului, numărul oilor scade. La fel dacă vorbesc cu folos sau dacă renunț la a fi încăpățânat. De fiecare dată când mă opun instinctelor animalice din mine, nedemne de demnitatea pe care o am, de om, văd cu bucurie cum populația grajdului se reduce... de ciudă.

E deranjantă comparația sufletului cu grajdul, nu? La urma urmelor, poate că nașterea lui Isus, acum două milenii, într-un grajd din Betleem, este doar o întâmplare. La fel de bine s-ar fi putut naște și într-un loc mai civilizat. Oare? Eu personal cred că locul nașterii lui Isus comunică următorul mesaj: lumea în care a venit Isus era un grajd. Paradisul protopărinților noștri a ajuns grajd prin natura exterioară și interioară omului afectată de păcat. Omul chemat să fie stăpânul creației a ajuns gârbovit de preocupările de văcar, porcar, cioban... și mă refer desigur la speciile "interioare"! Evenimentul din Betleem nu a dus doar la împărțirea istoriei în "înainte de Cristos" și "după Cristos", ci și la apariția unei noi specii umane, mai evoluate: omul drept de coloană. Sfântul Atanasie spunea: "Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu." Iată noul om, apărut pe "scara evoluției" acum două mii de ani, omul capabil să își ridice privirea de pe animalele sale pentru a se uita cu încredere în sus!

Desigur, când spun "evoluție" este doar un fel de a spune. Nașterea din Betleem nu a produs o schimbare miraculoasă a ADN-ului omului. Doar făcând a noastră nașterea lui Cristos, "evoluția" poate să aibă loc. Câteodată mi se pare că exagerăm atribuind dimensiuni de "basme" ("da, ce lucruri frumoase, păcat că nu sunt realiste") unor elemente ale credinței creștine. Tocmai de aceea am început acest text vorbind despre staulul nostru de carne: există! De aceea am vorbit despre animalele din noi: ele există! Când spunem că Isus trebuie să se nască în sufletele noastre nu este doar o frumoasă imagine creștină. Când suntem îndemnați să facem curat nu doar prin casă, ci și în sufletele noastre, nu este o reclamă ascunsă la spovadă sau la examinarea conștiinței. Cu adevărat sufletul nostru trebuie să fie iesle pentru Cristos; pântece în care îl purtăm ca Maria; chiar și Golgotă pe care să ne răstignim împreună cu El. Noi, oamenii, suntem împreună trupul lui Cristos, dar aceasta nu pentru că noi îl formăm pe Cristos prin suma noastră, ci pentru că El este cel prezent în fiecare dintre noi. De aceea creștinul caută să își trăiască viața în Cristos, cu Cristos, pentru Cristos. El speră astfel să spună cu Apostolul Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine!"

De aceea nașterea lui Isus în grajdul nostru de carne este atât de importantă: este începutul vieții noastre cu Cristos. Desigur, legătura noastră cu El nu trebuie stabilită doar la Paști și la Crăciun. Nașterea Lui în noi este un eveniment, din fericire, repetabil. Unică în manifestarea sa din Betleem, nașterea Sa este totuși infinit repetabilă din dărnicia mare a lui Dumnezeu, pentru care fiecare lună este luna cadourilor, în fiecare zi oferindu-ne darul său cel mai de preț: pe Fiul Său. Cu Cristos, ADN-ul nostru spiritual se modifică cu adevărat miraculos. Să ne gândim puțin la Superman, Spiderman, X-men și la alte personaje fantastice și la capacitatea uimitoare a trupurilor lor de a se reface: o tăietură serioasă pe brațul lor dispare în câteva secunde. Nu este ceva chiar incredibil: și noi, tăindu-ne din greșeală la un deget, putem vedea cum în câteva zile rana dispare. Este semnul unui trup sănătos, capabil de refacere. Această putere regenerativă este dată și spiritului omului prin viața cu Cristos. Avându-l în sufletele noastre, rănile păcatelor se pot vindeca, greșelile pot fi iertate: este semnul unui spirit sănătos. Iată ce diferență calitativă aduce prezența lui Isus în ieslea noastră!

Să facem deci tot ce ne stă în putință pentru ca Pruncul Isus să se nască în sufletele noastre. Să ne examinăm grajdul de carne și efectivul de animale. Să îi facem loc lui Isus în inimă. Desigur, putem să ne curățim mintea de gânduri rele, plămânii de fumul de țigară... dar în final Isus tot în inima-grajd se va naște. Ne cunoaște. Și-a asumat natura noastră căzută pentru a o ridica, pentru a ne ridica la demnitatea de frați ai Lui, de fii, ca El, ai lui Dumnezeu. Ce cadou mai mare putem primi la acest Crăciun decât îndumnezeirea ce ne-o aduce Isus Cristos?

Radu Capan
www.capan.ro
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire