|
Reflecția săptămânii De la Ziua cârtiței la 3 februarie Am avut plăcerea să revăd vinerea trecută, seara, pentru a n-a oară, unul dintre filmele favorite ale familiei noastre: "Ziua cârtiței" (Groundhog Day). Digerabil și ca o comedie, acest film este o mică perlă religioasă. Dovadă stă faptul că nenumărate întâlniri catolice, evanghelice, evreiești, hinduse, budiste ș.a.m.d. au inclus în program "Ziua cârtiței", dacă nu au început chiar cu această proiecție. (Dar nu numai religia se folosește cu succes de acest film: numeroși profesori de etică și de filozofie îl folosesc la cursurile lor.) Regizorul filmului povestea amuzat că după acest film a primit nenumărate mesaje de genul: "Felicitări! Trebuie că sunteți creștin - i-a scris creștinul; budist, i-a scris budistul; evreu, i-a scris evreul... - pentru că acest film exprimă atât de bine credința creștină - respectiv budistă, iudaică... -." La capitolul cinematografie, printre filmele care mă atrag aparte sunt cele care prezintă viața unui om de la naștere până la moarte. Este interesant să vezi efortul filmului de a captura o viață de om în maxim două ore. Iar de regulă viețile alese pentru astfel de ecranizări nu sunt ale unor oameni șterși ci, evident, ale unor oameni deosebiți, cu un caracter excepțional, cu o evoluție extraordinară. "Ziua cârtiței" este oarecum pe dos: prezintă o singură zi din viața unui om - dar care se repetă de atâtea ori încât cuprinde, metaforic vorbind, o viață întreagă; iar personajul este unul deloc fascinant, ci o acritură de om - dar care suferă o profundă transformare. De fapt, această comedie ușoară este deosebit de grea din perspectiva reușitei capturări a existenței umane ca dramă, atâta timp cât nu este călăuzită de principii corecte. Personajul principal, Phil (Bill Murray), este un nesuferit meteorolog la un post tv, care merge alături de producătoarea emisiunii, Rita (Andie MacDowell), și de un cameraman, să filmeze în Punxsutawney evenimentul care anual scoate localitatea din anonimat: Ziua cârtiței, ziua în care o cârtiță pe nume tot Phil își părăsește culcușul de iarnă pentru a-și vedea umbra. Cei trei sosesc pe 1 februarie în respectivul orășel. În ziua următoare Phil se trezește la ora 6, merge la întâlnirea cu cârtița, spune în direct ce are de spus și vrea să se întoarcă acasă. Dar un viscol îl forțează să rămână împreună cu echipa sa în micul orășel. Spre marea lui surpriză, a doua zi, la ora 6, când se trezește, aude la radio aceeași melodie: de fapt nu este a doua zi ci este aceeași zi - este tot 2 februarie. Și această situație se repetă zi după zi, luni de-a rândul. Cum reacționează Phil? Am putea deosebi trei etape: copilăria, adolescența și maturitatea. Mai întâi se comportă copilărește. Dacă oricum a doua zi toate se reiau la fel, atunci poate să îi tragă un pumn fostului său coleg: a "doua" zi acesta îl va saluta la fel de prietenos; poate să își bată joc de poliție și să fie arestat, pentru că a "doua" zi el se va trezi în același astăzi, în patul lui de motel; poate și să fure bani, pentru că urmărind zi de zi ridicarea banilor de la o bancă știe care sunt acele doar câteva secunde în care polițiștii nu sunt atenți. Phil gustă "libertatea" ghidată de principiul: pot face ce vreau, căci consecințe nu sunt. Mai rău, el începe să se folosească de repetitivitatea zilei de 2 februarie pentru a manipula oamenii: află totul despre o femeie pe nume Nancy pentru ca astfel să o seducă, și îi promite chiar căsătoria pentru a se putea culca cu ea - el știe că nu există a doua zi, deci "angajamentele" sale nu vor trebui respectate. Și dacă mâine va fi tot azi, Phil deduce că poate să mănânce cât vrea, să bea câte cafele vrea, să fumeze cât vrea; nici pe dinți nu mai trebuie să se spele! Suspendarea temporală în veșnicul 2 februarie îl face pe Phil să îi declare Ritei că este "un dumnezeu; nu Dumnezeu, dar un dumnezeu". Treptat, Phil ajunge la adolescență, descoperind - de fapt recunoscând - că Rita este marea sa iubire. Cu o insistență demnă de admirație dacă nu ar greși din punct de vedere moral, Phil o descoperă pe Rita doar pentru a o putea manipula mai bine: de exemplu, află că ea prețuiește pacea, așa că a "doua" zi îi propune un toast pentru pace. Cu toate strategiile lui, ziua (repetată în zilele) se termină cu o palmă de la Rita în semn de refuz. Deja situația nu mai este distractivă pentru Phil, care ajunge într-o depresie adolescentină ce îl împinge chiar și la sinucidere; doar că, deși călcat de mașină, electrocutat, aruncat de pe clădire, el a "doua" zi se trezește perfect sănătos. Și dacă până atunci a retrăi iar și iar aceeași zi i se părea extraordinar, oferind nenumărate oportunități, Phil devine acum sătul. Ceea ce inițial i se părea a fi o extraordinară libertate, se dovedește de fapt a fi o nemiloasă cursă ce îl ține captiv în aceeași zi, între aceeași oameni, în același decor. Din fericire, din această vale a deprimării Phil găsește forța să se ridice, dovadă a maturizării sale. Descoperă viața cu alți ochi. De la egoismul care l-a caracterizat până atunci, trece la un altruism care, dincolo de nota sentimentală hollywoodiană, denotă descoperirea adevăratei libertăți: care ține cont de ceilalți; a adevăratului sens al existenței: pentru ceilalți, nu pentru tine; a adevăratului mod de a iubi: nu manipulativ, acaparator, ci în respect față de celălalt, cu dăruire de sine. Orășelul cade în sarcina lui Phil, care are zi de zi niște "treburi": să prindă copilul care cade din copac, să ajute doamnele bătrâne să schimbe roata la mașină, să salveze un bărbat ce se îneacă într-un restaurant cu o bucată de friptură, să ajute un cuplu în prag de căsătorie... Este interesant cum Phil cel liber devine acum angrenat în aceleași acțiuni zi de zi: se pare că libertatea lui a zburat pe geam. Sesizând că s-a schimbat, Rita îi propune ea lui Phil o întâlnire, dar el o refuză pentru că trebuie să se grăbească să îl prindă pe copilul ce zi de zi (adică în 2 februarie) cade din copac. Phil renunță într-un fel la Rita. În procesul de transformare pe care îl suferă, el ajunge la concluzia că nu o merită. Și tocmai renunțând o câștigă. La finalul filmului Phil este altul decât cel de la început (decât ieri, 1 februarie). Iar Rita descoperă aceasta cu uimire. La licitația ai cărei subiecți sunt burlacii, Rita îl cumpără pe Phil. Nu este doar o "cumpărare", ci și o "răscumpărare", ce îi aduce lui Phil marea bucurie ca a doua zi, când se trezește, să fie cu adevărat a doua zi: 3 februarie. Se trezește în pat cu Rita, care demonstrează astfel că nu a urmat prea atentă școala catolică. Dar trecând peste puținele aspecte discutabile moral ale filmului, la finalul lui avem o lecție despre viață, despre libertate, despre iubire, despre dăruire, despre maturizare, despre fericirea adusă de renunțarea la egoism pentru a trăi pentru ceilalți. Centrul pentru Religie din New York, citeam pe Internet, folosește filmul la cursurile de budism pentru a explica noțiunea de "samsara", ciclul continuu de moarte și renaștere. Mie, ca și creștin, filmul îmi spune însă altceva: că Phil, retrăind aceeași zi timp de câteva luni, pentru a înțelege viața și a se maturiza, nu a fost avantajat - fiecare dintre noi avem la dispoziție zeci de ani, mii de zile, pentru a parcurge acest drum. Să profităm de experiența lui Phil pentru a ne maturiza. De ce să trăim ca și cum ce facem nu ar avea consecințe? De ce să ne folosim de ceilalți? Să încercăm să trăim un permanent 3 februarie, ziua în care ne-am trezit conștientizând cât de frumoasă poate să fie viața dacă nu o trăim egoist, ci căutând binele celor dragi nouă, binele semenilor în general! Radu Capan
|
© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
|