MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Spirala dorințelor
- 17 noiembrie 2005 -

Mergând ieri la cumpărături, m-am întâlnit din nou cu bărbatul cu privirea pe jos, căutând monede. Aproape de fiecare dată când îl întâlnesc, cercetează cu privirea după bănuți scăpați de alții din neglijență. În fine, la câteva zile, când monedele i s-au strâns în număr suficient, îl văd în magazin cumpărând țuică. Jubilează de fericire... ochii îi strălucesc pe fața atât de marcată de băutură încât nici nu aș putea să spun vârsta acestui om. Își bea monedele, apoi a doua zi o ia de la capăt. Scenariul se repetă de mulți ani, cel puțin de când m-am mutat în această zonă.

Gândul mă duce la anii copilăriei, când cu ceilalți băieți cotrobăiam printre blocuri după metale, cartoane și sticle, pe care apoi la centrele de colectare le schimbam în bani pentru o înghețată "muncită" de noi. Visam să descoperim cândva marele loz, sub forma unei tone de metal sau a unui deal de sticle, care să ne permită să ne luăm și altceva: mașinuțe, mingi de fotbal, zmeie...

Când însă banii îți sunt puțini, rămâi la aceeași țuică chioară, sau la aceeași înghețată... Dar dacă ai bani, dorințele prind aripi. Este interesantă evoluția ascendentă a dorințelor: mai întâi îți cumperi un telefon mobil cu care poți doar vorbi. Apoi nu mai ești mulțumit de el, ci îți trebuie unul să facă fotografii. Și îți iei. Te bucuri că ai casă, dar mai apoi vrei geamuri termopan. Îți spui că este dorința de progres. Și îți pui. Mașina este deja model vechi, de ți-e rușine să ieși cu ea în oraș. Așa că îți cumperi una modernă. Nici soția nu mai este ce-a fost odată. Normal atunci că te încurci cu una mai tinerică. Veșnic avem ceva să ne dorim mai mult, iar partea absolut stupidă este că odată ce deținem acel ceva, sentimentul de satisfacție se stinge... prea repede. Câte ore sau zile v-a ținut bucuria primului salariu? A acelui minunat costum sau a acelei elegantei rochii pe care v-ați cumpărat-o? A cumpărăturilor făcute recent? A acelui obiect pe care l-ați dorit de atâta timp, și pe care acum îl aveți? Este interesant cum banii ne pot transforma în oameni mai de plâns decât sărmanul bărbat fan al țuicii. Banul încurajează o spirală mortală în care vrei, ai, nu mai vrei ce ai, vrei altceva, și ai, nu mai vrei ce ai, și vrei altceva, și... tot așa. Prosperitatea ne este de fapt lațul pe care satana îl învârte cu dibăcie în jurul gâtului nostru, laț ce se strânge de fiecare dată când constatăm că deși avem ce ne-am dorit, pe mai departe ne simțim goliți. Și tot am vrea să umplem golul din noi, dar nici o ditamai vilă pe o uriașă proprietate nu-l poate umple.

* * *

Citeam cândva o povestioară despre un împărat putred de bogat, pe seama supușilor săi, care, întorcându-se la palat, vede un cerșetor. "Ce vrei?", îi spune. "Ei, ce vreau eu nu poți tu, împărate!", îi răspunse cu multă obrăznicie cerșetorul. "Cum așa?", se miră împăratul. "Aș vrea doar acest blid să mi-l umpli cu ceva. Dar ai grijă, stăpâne, nu promite ce nu poți!" Iritat, împăratul îi porunci servitorului său să toarne ceva bănuți în blidul de lemn. Cum îi puse, banii dispărură. Servitorul puse mai mulți bani, și mai mulți. Dar banii dispăreau prin fundul negru al blidului. Mulțimea începu să se strângă ca la orice minunăție dincolo de puterea ei de înțelegere. Ambiționat, împăratul ceru mai mulți bani. Nimic nu umplea blidul. "Nu pot fi umilit de un cerșetor", gândi împăratul cerând să îi fie aduse bijuteriile. Puse în blid tot felul de giuvaiere, dar nimic: vasul nu se umplea. Până spre seară toată averea împăratului se topi. Înfrânt, împăratul căzu disperat la picioarele cerșetorului și îi spuse: "M-ai ruinat! Dar spune-mi doar ce are acest blid de este așa de special?" Cerșetorul îi răspunse: "Este blidul dorințelor tale de nestăvilit!"

* * *

Despre cei care vor tot mai mult și mai mult, lumea spune: "Nu îi mai satură Dumnezeu!" În timp ce, sincer, nu știu exact ce vrea să spună această vorbă din popor, ea include totuși cheia dorințelor omenești: Dumnezeu. "Neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine", scria Sf. Augustin. Nimic din ce este material nu va satisface vreodată total pe cineva. Pentru simplul fapt că setea care îl mistuie pe om este una ne-materială, spirituală, pe care nici țuica, nici mobilele 3G triband și nici mașinile de lux nu pot să o astâmpere. Mă gândesc la acel bărbat: câtă perseverență în căutarea bănuților! Dacă așa l-ar căuta pe Dumnezeu, sau măcar dacă cu banii ar face altceva, ce schimbare radicală ar fi. Poate bărbatul acela are nevoie să audă de Cristos, pentru a spune asemenea femeii samaritene: "Dă-mi să beau, să nu mai însetez niciodată!" De-ar ști de Cristos, ar spune: "Apa vieții vreau, nu țuica după care tot sete îmi este."

Recunosc că am auzit cu insistență repetate, de către Papa Ioan Paul al II-lea mai ales, la întâlnirile cu tinerii în special, afirmațiile: "Cristos este răspunsul la întrebările voastre! Cristos este singurul care poate împlini toate aspirațiile voastre!" Sunt cuvinte care mult timp mi-au sunat a fi foarte frumoase, dar nu le-am putut interioriza. Abia când m-am aplecat mai atent asupra cuvintelor Sale, am descoperit la câte îmi răspunde... Am descoperit în Cristos "drogul" dulce, care dă singura dependență sănătoasă... Am căzut în acea spirală ne-negativă, care te face să vrei să îl cunoști tot mai mult, și cu cât vrei mai mult, cu atât te apropii mai mult de El... Voi lua deci aminte la vecinul meu de cartier, la minuțiozitatea cu care explorează pământul după monede, pentru a-l căuta și eu la fel de insistent pe Cristos în jurul meu: în lecturile mele, în oamenii cu care mă întâlnesc, în întâmplările cotidiene. Pentru că doar El ne poate sătura cu adevărat ființa!

Radu Capan
www.capan.ro
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire