MEDITAŢII

Reţeta fericirii
- 27 octombrie 2005 -

Uitându-mă împrejur la cărţile care se vând pe standuri mi-am dat seama că foarte multe dintre ele sunt axate pe comercializarea succesului. Cititorii au de ales între variate modalităţi de succes, fiecare promiţând că este calea cea mai simplă şi mai rapidă de a obţine rezultatul scontat. Succesul ia aspectul câştigului financiar, al obţinerii de relaţii cu sexul opus, al promovării imaginii personale precum şi alte numeroase căi ce în final promit fericirea. Nu o dată fiecare dintre noi am intrat în acest maraton al obţinerii succesului şi implicit, a fericirii.

În urmă cu câteva zile, citind un studiu în care se prezentau caracteristicile persoanelor de succes, am început să meditez mai mult asupra acestui subiect. Studiile asupra persoanelor care lucrează în condiţii extrem de stresante arată că acestea au un numitor comun, tipul de personalitate puternică. "Caracteristicile acestui tip de personalitate sunt: implicarea, opusă înstrăinării, curiozitatea în privinţa vieţii şi interesul în experimentarea unor situaţii noi. Aceste persoane înţeleg că tot ceea ce fac are valoare şi sens. Personalităţile puternice ştiu că pot controla fără a domina cele ce se întâmplă. Ştiu că au puterea să schimbe în bine evenimentele din viaţa de zi cu zi. Obstacolele sunt percepute ca încercări şi nu ca şi ameninţări. Aceşti oameni se aşteaptă la schimbări, de orice fel ar fi ele, şi le văd ca fiind ceva normal", spunea Vachon, autorul articolului, în 1998.

Vă întrebaţi de ce v-am prezentat cele de mai sus? Pentru că rar mi-a fost dat să citesc o descriere mai potrivită a creştinului practicant, persoana care îl poartă pe Hristos în suflet. Desigur formule de succes se vând şi se vor vinde încă pentru mulţi ani. Dar iată că ultimele cercetări pretinzând că aduc noul ne vând de fapt o învăţătură veche de peste două mii de ani. Sau poate că Dumnezeu descoperă şi celor ce nu cred decât prin raţiune si rezultate palpabile că învăţătura Lui e eternă şi mereu valabilă, putând fi descoperită şi prin ştiinţă dar şi cu sufletul.

Caracteristicile enumerate mai sus încep cu implicarea ce se opune înstrăinării. Creştinismul se bazează pe conceptul de comunitate şi comuniune, de implicare a individului în Biserică. La Cincizecime, prin coborârea Sfântului Spirit asupra comunităţii aflată în rugăciune, a fost întemeiată Biserica. Nu a fost o iluminare individuală, în sens izolat, ci o îndumnezeire a comunităţii prin care fiecare individ a primit capacităţi de a transcende limitele individualismului. Adesea aud întrebarea: De ce trebuie să merg la biserică şi nu pot să mă rog singur în casa mea? Răspunsul este: pentru că Hristos a vrut să fim împreună: unde sunt doi adunaţi în numele Meu acolo sunt şi Eu, zice Hristos in Evanghelie.

Dumnezeu doreşte să fim fericiţi şi ştie că omul este astfel alcătuit încât să nu găsească fericirea în izolare, ca un singur individ, făcând abstracţie de lumea în care trăieşte. Societatea zilelor noastre predispune la izolare şi căutarea comunităţii devine un act voluntar. Trecute sunt vremurile când era de ajuns să ieşi din casa şi deja erai întâmpinat de feţe cunoscute şi oameni care te salutau sau interacţionau cu tine. Omul de azi e preocupat şi nu mai găseşte timp pentru a schimba două vorbe cu oamenii pe care îi întâlneşte. De aceea dorinţa de comunicare şi de comuniune rămâne adesea neîmplinită. A merge la biserică înseamnă a face efortul de a te depăşi pe tine ca individ, de a încerca să vezi în ceilalţi oameni pe Hristos care ne cheamă să fim împreună.

Fascinaţia pentru nou se regăseşte în om, de la mic la mare. Aceasta fascinaţie sau curiozitate e un factor determinant al fericirii, spun autorii studiului amintit. Cu gândul la darul vieţii primit de la Dumnezeu cum am putea oare să nu fim fascinaţi de fiecare moment al vieţii? Dacă trăim cu recunoştinţă pentru acest mare dar atunci ştim sa apreciem scurgerea timpului ca fiind o trecere în calea spre Dumnezeu. Cu nădejdea în viaţa veşnică oferită de Hristos, fiecare aspect al vieţii îşi are rostul în mântuirea noastră. Nimic nu ni se mai pare întâmplător. Avem acelaşi sentiment ca şi cum ne-am afla într-un labirint cu o hartă exactă în mână. Desigur că vom găsi cu uşurinţă calea spre ieşire. Tot astfel în viaţă Hristos ne-a lăsat "harta" cu drumul pe care să-l urmăm, ne rămâne doar să dorim să o folosim.

Hristos ne-a lăsat posibilitatea să alegem calea spre El şi încrederea că ne va sta aproape în toate zilele vieţii noastre, dacă îi facem loc în inima noastră. Avându-L pe El, avem puterea să controlăm fără a domina cursul evenimentelor. În rugăciune ne punem în faţa lui Dumnezeu dorinţa noastră dar ne lăsăm în voia Lui. Ştim că rugăciunea ne va fi ascultată şi că rezultatul va fi spre binele nostru, pentru că de la Dumnezeu vine tot binele. Orice s-ar întâmpla, va fi spre mântuirea noastră, atunci când ne rugăm.

Durerile vieţii sunt pentru creştini încercări care odată trecute îi fac mai puternici. Încercările nu sunt ameninţări care să înspăimânte pentru că Dumnezeu e aproape. În El este alinarea în dureri şi necazuri, la El ne întoarcem ca şi la un tată de câte ori ne simţim slăbiţi şi neputincioşi.

Creştinul vede schimbarea ca fiind ceva normal, fie că această schimbare implică evenimente de viaţă: căsătorie, naştere de copii, neînţelegeri între soţi, boală, moarte; sau evenimente profesionale: schimbarea serviciului, schimbarea locuinţei sau emigrarea. Toate aceste evenimente sunt cotate ca factori de stres care produc tulburări de ordin psihic dacă persoana ce le trăieşte nu are resursele necesare pentru a le contrabalansa. Dar cine oare poate spune că este pregătit în faţa acestor factori de stres? Nici un om nu are cunoştinţe depline însă înţelepciunea ce rezultă din cunoaşterea şi trăirea Evangheliei ne este de mare folos.

Doriţi soluţia succesului şi a fericirii? Trăiţi cu Hristos în suflet! Fiţi creştini. Cu adevărat!

Liliana Jude

PS: articolul menţionat este Vachon MLS, "Stress and Burnout in Oncology", în: Berger A, Portenoy RK, eds. "Principles and Practice of Supportive Oncology". Philadelphia, Pa: Lipincott Williams & Wilkins; 1998