|
Reflecția săptămânii Trasul cu ochiul Acum mai mulți ani, pe când eram la facultate, un coleg a venit la mine cu niște ochelari de soare foarte moderni, în care te vedeai ca într-o oglindă, fără să îi poți vedea ochii. "Știi ce cool sunt?", mi-a spus el despre ochelari. "Mă uit la pieptul tipelor și ele nici nu își dau seama!" Este o formă de voyeurism foarte răspândită, practicată de mulți, chiar și fără "protecția" ochelarilor: călătorind cu troleibuzul, în zilele de căldură toridă, văd adesea tineri sau bărbați cu privirea lipită de câte vreun decolteu, atât de absorbiți încât ar fi în stare să rateze și stația de coborâre. Apetitul pentru voyeurism prinde la noi în țară cote tot mai îngrijorătoare. Tot mai des vedem la televizor scandaluri pornite de la acte sexuale surprinse cu câte o mini-cameră video ascunsă într-o cameră de cămin studențesc sau de la fotografii indecente dintr-un salon de bronzare artificială. Și chiar și astăzi mulți se întreabă dacă în acele fotografii incendiare ce surprindeau un act sexual era cu adevărat respectiva vedetă autohtonă sau doar cineva care îi seamănă mult. Cred că odată cu evoluția tehnologică, intimitatea noastră va fi tot mai expusă pericolului, și ne va fi tot mai frică să apelăm la o toaletă publică sau să ne cazăm într-un hotel: dacă undeva este ascunsă o cameră video? Recent am văzut un documentar despre astfel de aparate, într-o țară occidentală: există magazine de specialitate de poți achiziționa "cartea", "tabachera", "ceasul", "ursulețul de pluș", ș.a., în fapt fiecare ascunzând o cameră video de înaltă performanță. Un angajat al magazinului declara că aceste dispozitive tehnice sunt luate în special de cei care cred că partenerul/partenera îi înșeală, fiind folosite pentru demascare. Nu doresc să mă opresc acum asupra - de altfel interesantului și gravului fenomen al - voyeurismului. Aș vrea să vă propun o lărgire a termenului. Aceeași curiozitate nesănătoasă de a intra în universul intim al altora explică, cred eu, și interesul pentru emisiuni de genul "Fratele cel mare" (Big Brother), sau de genul "Cheaters" (care are o surată românească pe canalul Prima TV). Banalul tras cu ochiul în curtea vecinului devine tot mai mult un festin pornografic pe Internet (unde siturile voyeuriste abundă) și un spectacol mediatic în televiziune, precum și în presa de scandal. Emisiunile care au ca subiect oameni ca noi, oameni dintre noi ("Iartă-mă", "Din dragoste", "Kensky show", "Monica" ș.a.m.d.), departe de a ne oferi modele - caz în care și-ar justifica formatul - nu fac decât să ne introducă în intimitățile altora, expuse pe ecranul de sticlă pentru audiența câtă o fi ea. Interesul nu ne este însă suscitat doar de dezvăluirile amoroase sau intime: și sângele și moartea ne atrag! Îmi amintesc de un polițist care povestea că a mers la locul unui accident mortal și, pe când întocmea actele, în spatele lui s-a mai produs un accident: două mașini ce mergeau în sensuri opuse s-au ciocnit frontal pentru că ambii șoferi se uitau spre cadavrul de pe marginea șoselei în loc să se uite la drum. De ce acolo unde are loc un accident se formează rapid un ciorchine de oameni? Din compasiune creștină? De ce oare știrile despre accidente și crime sunt considerate atât de importante încât umplu mare parte din buletinele de știri? Pentru că nu se uită nimeni la ele? Impresia mea este că emisiunile de știri devin tot mai mult voyeuriste! Tot mai des vedem reportaje cu camera ascunsă, dezvăluindu-ne lucruri și ipostaze "extraordinare". Știrile intră tot mai adânc în viețile subiecților, împărtășindu-ne lucruri care... nu ar trebui să ne intereseze. Per ansamblu, mass-media sunt tot mai voyeuriste. Ne asaltează cu aspecte intime, cu drame intime, cu detalii intime. Ele ne pun pe tavă, iar noi mâncăm conștiincioși... De ce oare? * * * Viața omului de astăzi este tot mai searbădă și monotonă, și aceasta nu dintr-o vină exterioară, ci din prostia noastră, pentru că nu știm cum să o trăim. Și fără Dumnezeu, autorul ei, cum am putea oare să știm? Această goliciune a vieții încercăm să o umplem cu ce fac alții, cu pasiunile lor, cu dramele lor, cu interesele lor. Din fotoliu tragem cu ochiul la viața nu știu cărui star hollywoodian, a vreunui personaj de telenovelă sau a unui subiect de știri, bucurându-ne, întristându-ne, entuziasmându-ne alături de ei, crezând că astfel viața noastră devine mai interesantă, mai pasionantă, mai vie. Ce auto-amăgire! Comportamentul voyeurist ne împrumută o sumă de existențe străine cu pretenția de a ne construi propria existență. Problema este că nu ne putem trăi viața prin alții. Ne-o putem însă trăi pentru alții. Din nou, antidotul problemei umane este Cristos. Predându-ne Lui, nu avem de ce să ne temem de-o viață goală: o va umple El; nici de-o viață searbădă, căci Domnul are gust bun. "Gustați și vedeți cât de bun este Domnul." Vom vedea atunci că nu-i "reality show" ca viața noastră! Radu Capan
|
© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
|