MEDITAŢII

Mărturie despre viaţa sexuală (I)
- 13 ianuarie 2005 -

Cu ceva timp în urmă am citit într-o carte o poantă; dar la fel de bine se poate să fie o întâmplare reală. Se spunea că o fetiţă a stat de vorbă cu bunica ei:

- Bunică, îmi poţi spune cum am venit eu pe lume?
- Păi într-o zi barza te-a adus mamei tale.
- Şi mama cum a venit?
- Părinţii au cules-o din grădină, dintre flori.
- Dar tu, bunică?
- Pe mine m-au cumpărat părinţii de la piaţă.

A doua zi, fetiţa a spus la şcoală: "De trei generaţii, în familia noastră nu au mai fost naşteri normale."

* * *

Experienţa fetiţei de mai sus este experienţa multor copii feriţi de detaliile privind venirea pe lume. Iar aceasta se întâmplă nu atât pentru că celor mici le-ar fi dificil să înţeleagă cum s-au născut (credeţi-mă, au o capacitate extraordinară de a înţelege, şi nu au nevoie de detalii nanometrice pentru a-şi face o imagine de ansamblu), ci mai ales datorită reţinerii pe care o simţim când este vorba despre viaţa sexuală. Ceea ce ţine de sexualitatea umană este cel mai adesea un subiect tabu în familii. Că este vorba de probleme de igienă sau de educaţie despre ori pentru viaţa sexuală, există întotdeauna o poticnire, un nod în gât. Şi atunci problema se mătură sub covor, discuţia se amână.

Îmi amintesc o experienţă de-a mea, din copilărie. Aveam doi prieteni, băieţi cam de-o vârstă cu mine, cu care ajungeam, din când în când, inevitabil, la ceartă. Într-una din acele zile de conflicte specifice vârstei copilăriei, căutam să ne aruncăm jigniri cât mai mari unul altuia. Schimbul "dur" de replici - "eşti un prost", "tu eşti un măgar", "ba tu eşti o maimuţă", ş.a.m.d. - a încetat când cei doi fraţi mi-au strigat: "pe tine te-au făcut când s-a culcat mama ta cu tatăl tău!" În clipa aceea am fost învins. Am înlemnit, m-am înroşit... Îmi amintesc momentul parcă a fost ieri, atât de puternică a fost emoţia. Eram teribil de jignit şi umilit. Ce urât vorbiseră! Cum au putut să spună că eu am apărut aşa?! Uhhhhhh... Dar culmea este că aveau dreptate, nu?

Da, şi eu, şi tu, şi orice om, am apărut în urma unui act sexual. Da, şi eu, şi tu, şi orice om, am stat nouă luni în uterul mamei, după care am fost născuţi. Până la urmă aceste adevăruri ies la iveală. Dar cel mai adesea ies la iveală cu ajutorul altora, nu al familiei. Când mărturia noastră despre sexualitate lipseşte, tot ce se aude, tot ce aud copiii şi tinerii, este glasul emisiunilor tv cu sau fără bulină roşie, al publicaţiilor deocheate, al taclalelor de la colţul blocului sau de pe terenul de fotbal. Iar acest glas este tot mai asurzitor, trebuie să o recunoaştem. Delegând, cel mai adesea inconştient, imperativul acestei mărturii, familiile sunt răspunzătoare de răsturnările de valori ce caracterizează astăzi societatea. Fără mărturia pozitivă a părinţilor, copiii învaţă din mărturia negativă oferită de mass-media şi de cercul de prieteni: că ce este natural este de fapt ruşinos, şi invers, că ce este ruşinos este de fapt perfect normal.

Şi totuşi: nu e prea mult spus "mărturie despre viaţa sexuală"? Poate "informare" şi nu "mărturie"?! Există cu siguranţă o dimensiune importantă a informării despre sexualitate pe care părinţii trebuie să o facă pentru copiii lor. Dar nu la aceasta mă refer eu acum, ci cu adevărat la mărturia pe care părinţii o pot da. Mă gândesc la tatăl care, cu mâna nespălată după opt ore de muncă, mângâie obrazul soţiei, sau o prinde de după gât, pentru a-i smulge un sărut. ("Aha! Deci femeile sunt nişte bunuri de care mă voi putea bucura când voi fi mare, în orice moment, când voi avea chef.") Mă gândesc la mama care îi spune fiicei că atunci când se va mărita va trebui să îi facă soţului pe plac, inclusiv în pat, chiar dacă nu este întotdeauna plăcut. ("Aha! Deci mă aşteaptă o viaţă de disponibilitate sexuală, de suferinţă, pentru a satisface poftele cuiva.") Mă gândesc la toate mărturiile eronate despre sexualitate: cum că înseamnă a-ţi asculta instinctele; că este vorba de un act fiziologic şi nimic mai mult; că "a face dragoste" este doar o expresie mai elevată decât "a face sex"; ş.a.m.d.

Şi toate acestea când de fapt viaţa sexuală este un lucru atât de minunat! Poate fi un lucru minunat! Depinde de noi, dacă o ştim trăi după cum a fost ea gândită de Dumnezeu. Căci Dumnezeu a ales să ne creeze cu organe genitale şi nu să ne înmulţim prin înmugurire! Dumnezeu a ales ca între bărbat şi femeie să existe o complementaritate biologică (pe lângă celelalte complementarităţi), care le permite atât de bine să devină "un singur trup" (Geneză 2,24; Matei 19,5 ş.a.), colaboratori, prin procreere, la opera de creaţie a lui Dumnezeu. Viaţa sexuală este pentru soţi un izvor de bucurie, de satisfacţie, şi în acelaşi timp un izvor de viaţă. Scârbiţi de "sex", aşa cum ne este ilustrat conceptul în mass-media, ori cu tara mărturiei părinţilor noştri, uităm că viaţa sexuală înseamnă iubire, dăruire, delicateţe, căldură, emoţie, mulţumire, plăcere, tandreţe, atenţie, alintare, mângâiere, satisfacţie... Mă opresc aici. Cu scrisul. Cu mărturia nu. Şi nici cu visul că tot mai multe familii vor prinde curaj să îşi trăiască cu demnitate şi bucurie sexualitatea, să vorbească despre ea, dar mai ales să dea mărturie despre ea, nu prin expunerea ei, ci cu delicateţe şi înţelepciune.

Radu Capan