MEDITAŢII

Despre ce o fi Crăciunul?
- 23 decembrie 2004 -

Am fost şi eu ieri, ca alte câteva sute de milioane de oameni, la cumpărături, de Crăciun. Ajuns într-un mare magazin, m-am simţit luat pe sus nu numai de scările rulante de sub picioare, ci şi de fluviul de oameni. Cu toată invazia de cumpărători, nu pot spune că am stat mult la coadă. Maşinăria comercială a vânzărilor de Crăciun se vede că era bine unsă: mai mulţi vânzători, viteză mai mare la casele de marcat... În faţa sutelor de oameni, a miilor de plase cu cadouri, mi-am amintit, zâmbind trist, de o campanie începută în decembrie de AlterMedia România, al cărei moto, însoţind chipul Mântuitorului nostru Isus Cristos, este: "Unde am spus Eu că trebuie să cumperi atâtea pentru a sărbători naşterea Mea?"

Seara, împreună cu soţia, am făcut o "şedinţă" cu copiii noştri. Deja se strânseseră numeroase motive pentru a avea o discuţie despre cadouri. Prima oară când ne-am spus că trebuie să purtăm cu ei această discuţie a fost acum câteva săptămâni, când fetiţa noastră, care încă nu este la şcoală, a venit la noi cu o scrisoare către Moş Crăciun în care cerea, cu un scris stângaci, cu litere de tipar: "UN COSTUM DE PRIŢESĂ". Ne-am tot gândit, ca toţi părinţii cu copii mici, ce ne facem cu Moş Crăciun? În final, ne-am dat seama că nu putem să îl demitizăm aşa uşor, aşa că am ales să îl punem într-un con de umbră. Le-am spus copiilor că suntem întristaţi când vedem că unii oameni, gândindu-se prea mult la Moş Crăciun, ajung să uite că la Crăciun sărbătorim nu un Moş, ci naşterea minunată a lui Isus Cristos. Am rugat-o pe fetiţă să îşi imagineze că este ziua ei, şi că la petrecere vin foarte mulţi invitaţi, dar fiecare îşi face cadou unul altuia, nimeni ei. Că, în zilele dinaintea petrecerii, invitaţii se gândesc la ce cadouri vor primi, în nici un caz la ce cadou să facă celui sărbătorit. Că petrecerea este aşteptată de toţi nu pentru că este ziua ei, ci pentru că va participa la ea şi un clovn ce le va împărţi cadouri. Am întrebat-o apoi: "Cum te-ai simţi la o astfel de petrecere de ziua ta?"

Discuţia a fost lungă, amuzantă, catehetică. La final însă am tras cu toţii concluzia că cel mai important de Crăciun este Isus Cristos, şi nu Moşul. Înainte de a stinge lumina în camera lor, le-am spus: "Nu uitaţi, tata şi mama cred în Isus Cristos, nu în Moş Crăciun". S-au culcat, după care ne-am culcat şi noi, liniştiţi că nu l-am "ucis" pe Moş Crăciun, doar l-am pus în faţă pe Isus.

* * *

Şi până la urmă ce este cu petrecerea aceasta de Crăciun? Cine este sărbătoritul şi cine este clovnul? Cui trebuie să îi acordăm atenţie? De fapt despre ce o fi Crăciunul? 77% dintre americanii chestionaţi la începutul lui decembrie a.c., într-un sondaj NewsWeek, au declarat că cred că de Crăciun se aniversează un eveniment care a avut loc cu adevărat: naşterea din Fecioară a Pruncului Isus. Nu ştiu la noi în ţară ce rezultat s-ar fi înregistrat, dar un lucru este cert: procentul mare nu se vede nicăieri. Probabil datorită nopţii polare care s-a lăsat peste noi, din cauza căreia pierdem imaginea de ansamblu. Orbecăind, găsim doar piese ca de puzzle din ce înseamnă Crăciunul. Înseamnă oare Crăciunul (doar) a face cadouri? a te reuni în familie? a-i iubi pe cei dragi? a face acte de milostenie? Nimic din acestea în sens exclusiv, şi mai mult decât toate acestea la un loc.

În curând emisiunile de ştiri vor reaminti românilor, ca în fiecare an de Paşti şi de Crăciun, că nu este indicat consumul exagerat de alimente şi de băuturi. Şi cu toate acestea, tot ca în fiecare an, după Crăciun aceleaşi emisiuni de ştiri vor relata despre numărul mare de persoane afectate de indigestii, ce s-au prezentat la Urgenţe. O fi oare Crăciunul sărbătoarea burţilor noastre? "Nuuu", vom spune, "este sărbătoarea lui Isus!" Şi atunci se naşte o nouă întrebare a Lui: "Unde am spus Eu că trebuie să mâncaţi atâtea pentru a sărbători naşterea Mea?"

În această noapte polară a (ne)credinţei noastre, am avut totuşi atâtea stele care să ne îndrume spre Betleem. Am avut lecturile din Postul Crăciunului. Am avut pastoralele Episcopilor. Am avut predicile preoţilor. Am avut rugăciunile şi colindele specifice perioadei. Dacă am urmărit aceste stele luminoase am reuşit atunci să ajungem la Betleem. Poate cu preţul meniului incomplet. Poate cu preţul curăţeniei neterminate. Dar lăsând cele lumeşti, am ajuns la capătul unui itinerar pentru a-l sărbători pe Isus Cristos. Sf. Augustin spunea că "Fecioara Maria este binecuvântată pentru că a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păstrat în ea. A păstrat adevărul în sufletul ei mai mult decât trupul în pântecele ei. Cristos-adevărul, Cristos-trupul: Cristos-adevărul în sufletul Mariei, Cristos-trupul în pântecele Mariei." Dacă maternitatea fizică a Mariei relativ la Isus Cristos nu o vom putea avea vreodată, maternitatea ei spirituală ne este împărtăşită şi nouă, tuturor creştinilor - chiar şi bărbaţilor. Căci păstrând în inimă Cuvântul lui Dumnezeu, şi îndeplinind voia Tatălui, fiecare devine frate, soră, mamă a lui Isus Cristos (cf. Mt 12,46-50). Pregătindu-ne să îl primim pe Cristos, sufletul se transformă nu doar în peşteră, ci şi în pântece. Iar în faţa miracolului vieţii, a miracolului naşterii, nu putem decât să îngenunchem.

* * *

Gândul mă duce acum la o recentă convertire, mai corect început de convertire, despre care presa internaţională scria nu cu mult timp în urmă. ABC News anunţa astfel: "Unul dintre cei mai renumiţi atei ai lumii crede acum în Dumnezeu, aparent în urma unor dovezi ştiinţifice". Este vorba de filosoful britanic Antony Flew, unul dintre cei mai cunoscuţi atei militanţi. La 81 de ani, "credinţa" lui se zdruncină. Studiind ADN-ul uman, Flew s-a simţit copleşit de complexitatea acestuia, de condiţiile care stau la baza apariţiei vieţii, astfel încât a ajuns să se întrebe: l-a descoperit oare ştiinţa pe Dumnezeu? "Nu cred în Dumnezeul creştinilor, şi în nici un caz în cel al musulmanilor", a spus el. Dar convingerea lui că nu sunt dovezi că ar exista un Dumnezeu s-a spulberat... Miracolul vieţii l-a învins. Şi poate de acest Crăciun, filosoful ateu va deveni mamă: dacă-l va lăsa pe Isus să se nască în sufletul său.

Să ne lăsăm şi noi învinşi de Viaţa ce stă să se nască. Să ne lăsăm copleşiţi de acest miracol, şi să devenim parte a lui. Să nu ne împiedicăm nici în cadouri, nici în mâncare, nici în feţe particulare a ceea ce se crede despre Crăciun. Sărbătorim un eveniment fundamental al credinţei noastre, iar ceea ce credem trebuie să aibă acoperire în ceea ce facem. Crăciunul este despre Cristos, Domnul şi Mânuitorul nostru. Lui să îi fie slava şi mărirea, în vecii vecilor. Amin!

Radu Capan

PS: Special de sărbători vă mai oferim în continuare un text, pe care l-am primit prin email de la situl Biserici.ro. Merită să îl citiţi, fiind un text impresionant. O ficţiune totuşi, după cum puteţi citi în nota de la final.

Un cadou cu valoare eternă
Charles R. Swindoll

În societatea noastră modernă, caracterizată de bunăstare, în care majoritatea oamenilor au mai mult decât le este suficient, adesea nu mai ştim ce să le dăruim celor dragi de ziua lor de naştere sau de Crăciun. Există unii oameni - mai ales aceia care au de toate - pe care nu îi mai poţi bucura dacă le faci un cadou "obişnuit". În magazine şi centre comerciale abia dacă mai poţi găsi ceva care să le placă cu adevărat. Aş vrea să îţi dau o sugestie. Cadoul pe care vreau să ţi-l propun s-ar putea să nu fie prea scump şi să nu se încadreze în "ultima modă". Te asigur însă de un fapt: în mod sigur nu vei da greş cu el! Este un cadou de mare valoare, deşi nu costă nimic. Nu poate fi pierdut, nici uitat. Nu vei avea probleme nici cu mărimea. Se potriveşte la orice statură, la orice vârstă şi este pe toate gusturile. Acest cadou ideal eşti chiar tu. În efortul de a-ţi maturiza caracterul, nu uita cât de valoros este altruismul.

Aşadar, propunerea mea este următoarea: Dăruieşte-te pe tine însuţi! Dăruieşte-i celui care are nevoie de tine o oră din timpul tău. Trimite celui întristat şi apăsat câteva cuvinte de mângâiere. Fă o vizită de încurajare celui pe care îl ştii doborât la pământ. Cunoşti pe cineva bolnav? Du-i acasă un prânz cald. Găseşte un cuvânt de compasiune pentru cel care şi-a pierdut de curând partenerul de viaţă. Arată-ţi prietenia printr-un gest cât de mărunt faţă de cineva care pricepe mai greu lucrurile şi de aceea este adesea ocolit de ceilalţi. Isus a spus: "Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut" (Matei 25,40).

* * *

Teddy Stallard era un băiat căruia i se potrivea bine expresia "unul dintre aceşti neînsemnaţi fraţi ai Mei." Nu-l prea interesa şcoala. Hainele lui erau mereu şifonate, pantofii veşnic prăfuiţi, părul niciodată pieptănat. Un copil cu o faţă inexpresivă, ce nu te lăsa să intuieşti nimic din ceea ce se întâmpla în interiorul lui. Ochi sticloşi, care priveau de obicei în gol. Când Miss Thompson, învăţătoarea lui Teddy, vorbea cu el, acesta răspundea monosilabic. Dezinteresat, cu greu l-ai fi putut îndrăgi, darămite iubi. Deşi Miss Thompson afirma mereu că simte aceeaşi dragoste faţă de toţi elevii ei, în realitate lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Când corecta lucrările lui Teddy, îi făcea aproape de fiecare dată plăcere - oricât de nefiresc ar părea - să sublinieze cu roşu răspunsurile mereu pe dos pe care le dădea Teddy la întrebări, iar când scria un "insuficient" la sfârşitul lucrării era cuprinsă de un sentiment reconfortant. De fapt, Miss Thompson ar fi trebuit să ştie cel mai bine cum stau lucrurile, doar citise evaluările anuale şi ştia mai multe despre Teddy decât îi plăcea să recunoască. Evaluările erau cât se poate de obiective:

• Clasa I - Teddy promite rezultate bune la învăţătură şi un comportament bun, dar situaţia lui familială lasă foarte mult de dorit.

• Clasa a II-a - Teddy ar putea să dea mai mult. Părinţii nu îl sprijină suficient de mult. Mama lui este grav bolnavă.

• Clasa a III-a - Teddy este un copil cuminte, dar mult prea serios. Învaţă greu. Mama lui a decedat anul acesta.

• Clasa a IV-a - Teddy nu reuşeşte să ţină ritmul, dar are un comportament bun. Tatăl lui nu se interesează de el.

Crăciunul bătea la uşă. Băieţii şi fetele din clasa domnişoarei Thompson i-au adus câte un cadou de Crăciun. Şi-au îngrămădit darurile pe catedră, strângându-se nerăbdători în jurul ei, aşteptând curioşi să vadă ce va zice Miss Thompson. Printre cadouri se afla şi unul din partea lui Teddy Stallard. Miss Thompson a rămas tare surprinsă că şi el i-a adus un cadou, dar chiar aşa era! Împachetat în hârtie ieftină şi lipit cu bandă adezivă, cadoul lui Teddy făcea notă discordantă cu celelalte cadouri. Pe hârtia de culoare maronie scria simplu: "Pentru Miss Thompson, de la Teddy." Când învăţătoarea a deschis pacheţelul, din el au căzut o broşă lipsită de gust, cu pietricele din sticlă colorată, dintre care jumătate lipseau, şi o sticluţă cu parfum ieftin. Colegii şi colegele lui Teddy au început să chicotească şi să-şi dea ghionturi la vederea "cadoului", însă învăţătoarea a avut suficientă înţelepciune şi prezenţă de spirit ca să-i reducă imediat la tăcere, prinzându-şi broşa în piept şi picurându-şi câţiva stropi din parfumul ieftin pe încheietura mâinii stângi. Şi-a ridicat braţul şi i-a lăsat pe copii să miroasă şi i-a întrebat: "Ei, ce părere aveţi? Nu-i aşa că miroase frumos?" Aceştia au reacţionat entuziasmaţi cu "oh" şi "aa", nedorind să îi strice bucuria.

La terminarea orelor, când toţi ceilalţi elevi au plecat acasă, Teddy a rămas în urmă. S-a apropiat încet de catedră şi a murmurat abia inteligibil: "Miss Thompson... Miss Thompson... mirosiţi exact ca mămica mea... şi broşa ei vă vine foarte bine. Mă bucur atât de mult că v-au plăcut darurile mele." După ce Teddy a ieşit din clasa, învăţătoarea s-a prăbuşit pe genunchi lângă scaunul de la catedră. Cu faţa brăzdată de lacrimi amare, ea l-a rugat pe Dumnezeu să o ierte. În dimineaţa următoare, când copiii au intrat în clasă, au fost întâmpinaţi de o învăţătoare transformată. Miss Thompson nu mai era aceeaşi. Nu mai era o simplă învăţătoare, ci devenise un instrument în mâna lui Dumnezeu. Îşi propusese ca pe viitor să-şi iubească într-adevăr elevii şi să îi trateze în aşa fel încât să le dea aripi şi să le influenţeze întreaga viaţă în bine. A început să-şi dea toată silinţa cu ei, ajutându-i din răsputeri, mai ales pe cei care aveau rezultate slabe la învăţătură, iar dintre aceştia, în mod cu totul deosebit pe Teddy Stallard. La sfârşitul anului şcolar, rezultatele lui Teddy se îmbunătăţiseră simţitor. Îşi întrecuse majoritatea colegilor.

A trecut o perioadă lungă de timp fără ca domnişoara Thompson să mai audă ceva despre Teddy. Însă într-o zi, poştaşul i-a adus o scrisoare. "Dragă Miss Thompson, aş vrea să fiţi prima care află că voi încheia şcoala elementară al doilea din clasă. Multe salutări. Teddy Stallard." Patru ani mai târziu, a sosit o nouă scrisoare: "Dragă Miss Thompson, tocmai am văzut rezultatele: am ieşit primul pe clasă. Vreau să fiţi prima care află. Nu a fost uşor lucru, dar mi-a plăcut. Multe salutari, Teddy Stallard." După alţi câţiva ani: "Dragă Miss Thompson, de astăzi sunt dr. Theodore Stallard. Ce părere aveţi? Vreau să fiţi prima care află. Iar luna viitoare mă căsătoresc - mai exact, pe 27. Dorinţa mea este să veniţi şi Dvs. la nuntă şi să ocupaţi locul pe care l-ar ocupa mama mea dacă ar fi încă în viaţă. Sunteţi singura 'rudă' pe care o mai am. Tata a murit anul trecut. Multe salutari. Teddy Stallard."

Miss Thompson s-a dus la nunta lui Teddy şi a ocupat locul pe care l-ar fi ocupat mama lui. Chiar merita acel loc. Prin felul în care se purtase cu Teddy, îi marcase viaţa, iar el nu a putut să uite acest lucru.

* * *

Dar tu, tu ce le-ai putea dărui celor din jurul tău? În loc să le cumperi ceva, îndrăzneşte să le dăruieşti un cadou care să dăinuie în timp. Dar te rog, nu te zgârci! Dăruieşte-te pe tine însuţi unui "Teddy Stallard", unuia dintre "aceşti foarte neînsemnaţi", pe care să îl ajuţi în acest fel să devină unul dintre "cei mari".

Notă: Mi-am permis să verific pe Internet povestea lui Teddy Stallard, pentru a afla că de fapt este o ficţiune, scrisă se pare de altcineva în 1976. Ea se găseşte pe mii de situri din lumea întreagă. Din fidelitate faţă de adevăr m-am gândit că este important să subliniez că povestea nu prezintă un caz real. Şi Isus s-a folosit însă de ficţiune pentru a sublinia unele adevăruri.