MEDITAŢII

Isus e tot pe drumuri
- 16 decembrie 2004 -

La început de decembrie, la grădiniţa unde ne ducem noi copiii, a început forfota între părinţi: "Ce facem cu bradul de Crăciun pentru serbare? Cine îl aduce? Punem toţi bani sau cum facem? Că doar fără brad nu este Crăciun!" Şi de atunci tot mai des am început să aud aceasta, ca în fiecare an, de la oamenii de pe stradă dar şi de la buletinele de ştiri ce prezintă unde se găsesc brazi şi cât costă, căci doar "ce Crăciun este acela fără brad?!" Abia scăpasem de alergia la "ce Paşte ar fi acela fără ouă roşii?!" şi uite acum au început cu brazii.

Dar de fapt eu nu cu brazii am ceva, ci cu lumea aceasta. Probabil aţi citit sau auzit diversele "minunăţii" ce se întâmplă de Crăciun pe glob. În Anglia, la Muzeul Figurilor de Ceară a fost expusă o scenă a Naşterii în care Maria şi Iosif aveau chipurile cuplului Victoria şi David Beckham, magii cu chipurile lui George Bush, Tony Blair şi al ducelui de Edinburgh... Să ne mirăm că "grupul statuar" a fost retras după ce un vizitator nemulţumit a "afectat" fizic lucrarea? În Italia, piesele de teatru interpretate de şcolari nu mai prezintă Naşterea Domnului ci... Scufiţa Roşie! În colinde cuvântul "Isus" este înlocuit cu altele. Ieslele nu se mai expun, căci exprimă o convingere religioasă şi i-ar putea ofensa pe cei de alte religii. Acelaşi motiv al sensibilităţii religioase este invocat şi în SUA, unde primăriile au redus fondurile alocate sărbătoririi Crăciunului. Iar în Australia, clasicele afişe stradale puse de primărie cu "Crăciun fericit" au fost înlocuite de anul acesta cu "Sărbători fericite". Satana trebuie că jubilează de fericire! Ce motiv excelent a găsit pentru a-l elimina pe Cristos: a-i pomeni numele este, cică, o ofensă pentru ne-creştini, iar acum, cu globalizarea, trebuie să spălăm orice diferenţe dintre noi, că doar ele sunt surse de tensiuni, nu de bogăţie. În prostia noastră, ne-am însuşit acest gând diavolesc, aşa că asistăm la o înlocuire treptată a sărbătorii Naşterii Domnului cu "sărbătoarea de iarnă" a grasului Moş Crăciun, şi a sărbătorii Învierii Domnului cu "sărbătoarea de primăvară" a pufosului Iepuraş de Paşti. Nu vom mai spune "Crăciun fericit!" ci "Sărbători fericite!", şi poate nici "Cristos a înviat!" ci "Natura a înviat!"...

Şi culmea că aceste pervertiri au loc adesea pe un minunat fond muzical: al colindelor. În luna decembrie - şi vorbesc acum doar de ţara noastră, căci nu ştiu cum este prin alte locuri - pe orice post de radio sau tv te-ai opri, auzi colinde minunate, ce ne vorbesc despre minunata naştere a Mântuitorului nostru, despre simplitatea acestui eveniment glorios. Dar probabil textele colindelor ne intră pe o ureche şi ies pe alta. Mă uitam zilele trecute la televizor, unde o cunoscută vedetă de muzică pop trecea în revistă colindele tradiţionale pe care le ştia. Camera era fixată pe faţa ei, pentru a-i surprinde chinurile - cel puţin aşa păreau, atât de schimonosită îi era faţa - de a lua notele cum trebuie, de a cânta magistral. Versurile puteau fi şi din "Căţeluş cu părul creţ", că nu aveau importanţă: ce conta era muzica! Mai târziu, pe un alt canal, o formaţie nouă, cel puţin pentru mine, cânta o melodie de Crăciun, în care refrenul era ceva de genul "sărbătoarea mea, sărbătoarea ta". Mda... Este sărbătoarea mea, a ta... dar oare nu îl uităm chiar pe sărbătorit?

Săptămâna aceasta am primit vizita unui preot, bun prieten al sitului ProFamilia, dar mai ales al revistei Familia creştină. Vorbind despre una şi alta, a ajuns să îmi povestească cum, atunci când se afla în Spania, a fost chemat la un moment dat să vorbească, la un post de televiziune, despre România post-comunistă. Ceea ce le-a spus poate fi sintetizat astfel pe scurt: în România, înainte de 1989, Dumnezeu nu avea ce căuta, fiind un regim ateist; după 1990 însă, deşi putem vorbi de libertate religioasă, Dumnezeu nu mai are loc în societatea românească! Meditând la cuvintele lui, m-am convins şi eu că sunt trist de adevărate. Dacă este "sărbătoarea mea, sărbătoarea ta", unde mai este loc de "sărbătoarea Lui"? Faptele amintite mai sus, din Anglia, Italia, SUA, Australia, sunt semnele grave ale unui viitor în care Dumnezeu nu mai are loc. L-am exclus din Constituţia Uniunii Europene, îl excludem din Crăciun, îl excludem încetul cu încetul din tot şi toate.

Gândindu-mă la Isus şi Maria, bătând din uşă în uşă pentru a găsi un loc unde să-l nască pe Isus, mă gândeam la copiii străzii, la toţi aceia care nu au un culcuş cald, o masă caldă, în acest sezon rece. Dar mi-am dat apoi seama că această dramă continuă chiar şi cu Copilul dumnezeiesc. An de an - de fapt zi de zi, clipă de clipă - El caută un loc în sufletele noastre, pentru a se naşte. Dar poate? Nu se mai găseşte în colinde, căci nu îi mai pomenim numele! Nu mai găseşte iesle, căci le-am ascuns, sau dacă le-am expus au chipurile vedetelor sportive sau politice! Nu mai este întâmpinat cu urări creştine, ci aude doar urări seculare! Ne strigă cerând să îl primim, dar glasul îi este acoperit de melodiile colindelor! Vrea să ne intre în suflet, dar nu poate, pentru că înăuntru este fie mizerie, fie duhoare de băutură - "ce Crăciun este acela fără un(sprezece) păhărel(e) de ţuică?" -, fie piatră seacă, fie ger cumplit! Şi după două mii de ani, Isus mai are încă probleme în a găsi un loc unde să se nască. Îl ţinem pe drumuri, ca pe un copil al străzii.

* * *

Catolicii irlandezi au suferit multe persecuţii de-a lungul timpului. În 1698, un ordin le cerea tuturor preoţilor catolici să părăsească ţara, iar catolicilor li se interzicea practicarea credinţei. Evident, în ţară au rămas Episcopi şi preoţi catolici, care îşi slujeau turma pe ascuns. De Crăciun, familiile din Irlanda aprindeau câte o lumânare la geam pentru ca preoţii să recunoască unde sunt case catolice, unde sunt chemaţi pentru a spovedi sau celebra Liturghia. Când persecutorii britanici întrebau suspicioşi ce este cu lumânările, li se răspundea: "Uşile noastre sunt deschise iar la ferestre ard lumânări de Crăciun, pentru ca Preasfânta Maria, Sfântul Iosif şi Pruncul Isus să găsească la noi un loc unde să se oprească." "Ce obicei copilăresc!", gândeau britanicii. Aşa gândesc mulţi şi astăzi despre Crăciun. Noi însă trebuie să avem curajul de a nu ne conforma majorităţii, de a nu fi părtaşi la pervertirile ce au loc, de a nu permite să intre în noi gândurile, mentalitatea întreagă ce o propagă cel rău. În schimb să aprindem o lumânare, chiar în sufletul nostru, pentru a-i arăta lui Isus: aici poţi veni, am pregătit loc pentru tine, e curat, e cald... aici te poţi naşte!

Radu Capan