MEDITAŢII

Listă pentru Postul Crăciunului
- 18 noiembrie 2004 -

De luni, creştinii care ţinem de ritul răsăritean am intrat în Postul Crăciunului. An de an, în prima zi de Post, fie al Paştelui, fie al Naşterii Domnului, mass-media seculară se consideră datoare să ajute Biserica, explicându-ne în fiecare jurnal de ştiri cum că Postul este dovedit a fi util până şi de către medici (uau!). Şi în lunea aceasta am văzut la televizor explicând despre Post mai mult medici, decât preoţi. Asistăm de fapt la o secularizare a Postului, care devine un "obicei" sănătos pentru trup, recomandat a se aplica de două ori pe an, de preferinţă înainte de Paşti şi de Crăciun. Până şi magazinele se adaptează "sezonului", afişând pe vitrine: avem mâncare de Post! Biserica apare a fi cumva învechită: mai insistă încă cu teoriile cu Postul pentru spirit, când este evident că trupul este cel vizat, cel palpabil, cel de care trebuie să ne ocupăm. Aşa se face că, după fiecare început de Post, gustul care îmi rămâne în gură este unul amar: românii au mai murit puţin spiritual, dar în schimb promit să arate fizic mai bine, ca după orice cură sănătoasă!

Nu aş vrea ca din rândurile de mai sus să par a fi împotriva Postului trupului. Doar că în familia noastră, în fiecare început de Post am căutat să ne propunem mai întâi altceva, de natură spirituală. Pentru a nu da cumva, Doamne fereşte, vreo aură de sfinţenie necuvenită familiei mele, voi recunoaşte însă că în fiecare Post posesorul de copite şi codiţă îşi înteţeşte activitatea asupra noastră, reuşind să zădărnicească, mai mult sau mai puţin, bunele noastre intenţii. Ceea ce nu ne opreşte ca Post de Post să ne propunem ceva, spre creşterea noastră spirituală, sau spre zidirea duhovnicească, pentru a împrumuta limbajul ortodox. La fel am purces şi la acest început de Post la căutarea unei propuneri. De fapt sunt mai multe, dar una o voi împărtăşi. Sursa ei a fost lectura celui mai recent număr din Mesagerul Sf. Anton, pe care sper că l-aţi citit, care reproduce în pagina 4 o scrisoare a unei persoane din Arad. Încercând să rezum în câteva cuvinte, persoana cu pricina îşi povestea experienţa ultimului Post în care, în loc să îşi facă o listă de cumpărături, şi-a făcut o listă cu zilele acestei perioade, în dreptul fiecărei zile notându-şi numele unei persoane pentru care să se roage. "La cei 34 de ani, împliniţi deja, am simţit pentru prima oară ce este cu adevărat timpul Postului. Am simţit o schimbare în bine. Am dorit să vă împărtăşesc această experienţă. Ce-ar fi să ne rugăm unii pentru alţii?", îşi încheie respectiva persoană scrisoarea.

Lectura experienţei de mai sus ne-a motivat şi pe noi să ne facem o astfel de listă. Şi pentru câţi avem să ne rugăm: familie, prieteni, binefăcători, păstori, pentru cei săraci şi pentru cei aflaţi în suferinţe! Lectura din revista antoniană m-a dus însă imediat cu gândul la o altă lectură, dintr-o altă revistă creştină, de data aceasta ortodoxă: Lumea credinţei. În numărul pe această lună, pe care sper de asemenea că l-aţi citit, la rubrica de povestiri cu tâlc, se găseşte una deosebit de frumoasă, plină de învăţăminte. Am să încerc să o rezum: un om, care a fost egoist toată viaţa, a ajuns în iad. Plângându-şi el de milă, se ruga lui Dumnezeu să îl ia de acolo, că s-a schimbat, că nu mai e egoist. Un înger al Domnului i-a apărut atunci şi i-a arătat un fir ce cobora din Rai în iad, spunându-i că dacă se urcă pe el, poate scăpa de pedeapsa la care singur se osândise. Omul, bucuros, s-a aruncat pe fir şi a început să se urce, doar că, cu cât urca, firul se subţia. Speriat, omul a privit în jos şi a văzut că în urma lui alţi păcătoşi începuseră a se urca pe fir. Omul nostru a început atunci a striga la ei să se dea jos, şi, neavând succes cu aceştia, a început să îi lovească cu piciorul, ca să elibereze firul. Dar acesta s-a rupt, şi au căzut cu toţii din nou în iad. Omul a strigat atunci îngerului să îi spună lui Dumnezeu să îi trimită un alt fir, că acesta s-a rupt şi nu din vina lui.

Îngerul i-a răspuns atunci: "Firul s-a rupt din pricina ta şi a pizmei tale! Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul, dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ziceai că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat, după cum se vede. Deci vădindu-te tu la fel de păcătos şi de nepăsător de chinul fraţilor tăi întru suferinţă, firul nu te-a ţinut, iar locul cuvenit ţie, după dreptate, rămâne aici - şi pentru totdeauna!"

Cele două lecturi (ce bine că există şi o presă religioasă, nu doar cea seculară, nu-i aşa?) ne îndeamnă la acelaşi lucru: la a înceta să privim doar asupra noastră, pentru a ridica ochii spre semenii noştri, şi mai apoi, mai sus, spre Dumnezeu. Fiecare perioadă de Post este pentru noi o nouă şansă, acordată nouă de Dumnezeu precum a făcut-o cu omul din iad. Pentru a ieşi din "iadul" cotidian, suntem invitaţi "grija noastră cea lumească, de la noi să o lepădăm" şi să apucăm acest fir. Acum, ca să ne referim la perioada în care ne aflăm, la capătul firului ne aşteaptă o mare bucurie: Naşterea Domnului nostru Isus Cristos. Cu gândul la această sărbătoare, noi, printre altele, vom încerca să urcăm acest fir şi prin lista fixată cu persoanele pentru care să ne rugăm în fiecare din zilele următoare, până în 24 decembrie. Poate veţi face şi voi aşa, dacă nu cumva aveţi idei şi mai bune!

Radu Capan