MEDITAŢII

Pâinea cea de toate zilele
- 10 iunie 2004 -

Un preot, care a făcut 10 ani de puşcărie spunea: "Dacă în închisoare aş fi primit o bucata mai mare de pâine, totul ar fi fost mai uşor. Dar primeam o bucăţică mult prea mică şi de aceea am suferit mult de foame". Şi l-am văzut pe acest preot care, aproape cu scrupulozitate, strângea de pe masă orice firimitură, ca nimic să nu se piardă. L-am înţeles perfect, chiar dacă eu niciodată nu am dat importanţă firimiturilor.

Când scriu aceste rânduri e Joia Verde, e sărbătoarea Pâinii.

Dumnezeu le-a arătat oamenilor, adică poporului ales în pustiu, că poate să-i salveze oferindu-le "pâinea din cer" mana căzută zilnic din cer. Astfel pâinea devine un limbaj clar şi fără echivoc al lui Dumnezeu. Imaginaţi-vă pustiul, unde nu ai nimic: nici apă, nici agricultură, nici hrană, nici animale de sacrificat, nimic, nimic. Şi, iată, că din cer curge pâine. E clar că evreii au înţeles imediat că Dumnezeu îi ajută. Deşi, din păcate, nu au înţeles toţi...

Mai apoi însuşi Isus s-a folosit de acest aliment, de pâine. Mai întâi pentru a-şi arăta puterea sa dumnezeiască prin înmulţirea pâinilor pe malul lacului Genezaret. În al doilea rând a vrut să arate ascultătorilor săi că poate să-i salveze de foame, oferindu-le pâine. Şi cine nu se bucură când primeşte pâine, mai ales dacă este înfometat? Dar cel mai elocvent caz, în care pâinea este îndumnezeită, este Euharistia de la Cina cea de Taină. Isus face ca banala pâine să devină Trupul său. De atunci, oriunde pe pământ va exista un preot şi o bucată de pâine, va fi şi Cristos în mod vizibil, palpabil, concret! Doar Isus, Fiul lui Dumnezeu putea găsi această modalitatea de a se umili şi a rămâne pretutindeni pe pământ, în cel mai simplu şi mai răspândit aliment. Dar, în acelaşi timp, a ridicat pâinea la o aşa mare demnitate!

Însă pâinea are valoare de simbol, are sens festiv nu numai pentru creştini! Mă gândesc acum la diferite momente ale vieţii noastre la români. Când ne vine un mare oaspete, la primire îi oferim pâine şi sare. Acel colac mare şi frumos parcă îi zâmbeşte noului oaspete şi, fără a grăi, îi spune "Bun venit!" La urătorii de Anul Nou care, prin frig, merg din casă în casă, pentru a vesti şi a ura de bine gospodarilor pentru noul an, li se oferă un colac, adică tot pâine, pentru a se întări, pentru a rezista ca să-şi ducă la bun sfârşit misiunea lor.

Când se făceau rugăciuni la cimitir era un obicei frumos (eu regret ca e pe cale de dispariţie) de a se pune pe un ştergar nişte colaci frumoşi şi rumeni. Mormântul devenea parcă un frumos altar (mai erau şi lumânări) unde strălucea de frumuseţe pâinea. Colacii nu erau numai podoabe, dar erau şi bucurie pentru mulţi săraci, care în acele câteva zile aveau pâine din belşug. Şi nu în ultimul rând erau şi un frumos simbol: bobul de grâu, semănat în primăvară, a putrezit, a murit, dar a dat rod bogat, iar la început de noiembrie a devenit deja pâine. Îmi place să cred ca paralela funcţionează şi pentru cei răposaţi care au fost "semănaţi" în pământul cimitirului dar vor rodi pentru veşnicie!

Şi am putea continua cu exemplele.

Creştini fiind, cred că ar trebui să vedem cu adevărat pâinea ca dar al lui Dumnezeu. Imaginaţi-vă o casă, cu mulţi copii, în care domneşte sărăcia. După o zi de lucru tatăl se întoarce acasă cu o pâine mare, proaspătă. Parcă văd bucuria şi zâmbetul de pe faţa acelor copii sărmani care primesc o bucată de pâine. Dacă aceşti copii ştiu să se bucure de felia de pâine pe care o primesc de la tatăl lor, de ce nu ne-am bucura noi, care poate nici o zi nu am dus lipsă de pâine. Şi dacă am avut-o, oare a fost rodul efortului nostru? E darul lui Dumnezeu. Şi, fiind dar, merită apreciat şi preţuit. Ba, mai mult, trebuie să mulţumim pentru asta.

Îmi revine în minte povestea părintelui care în închisoare şi-ar fi dorit doar atât: o bucată de pâine. Înseamnă că pâinea poate să fericească un om! Cu toţii am râs de gluma care se face pe seama reginei Maria Antoaneta. Într-o zi, în stradă, în faţa geamului ei, o mulţime de oameni săraci făceau răscoală . Ea întreabă ce vor şi i se răspunde că cer pâine. Regina, din turnul ei de fildeş, departe de a cunoaşte sărăcia oamenilor, răspunde cu naivitate: "Dacă nu au pâine, daţi-le cozonaci!"

Trec pe lângă noi zilnic oameni flămânzi, care nu şi-ar dori decât o bucată de pâine.

Ştiţi că puteţi micşora cantitatea de suferinţă a unui sărac doar cu o felie de pâine?

Mare minune e pâinea! E mare dar al lui Dumnezeu! Merita preţuită mai mult!

pr. Iosif Dorcu