MEDITAŢII

Apocalipsa
- 21 martie 2013 -

21 decembrie 2012 - data sfârşitului lumii, după calendarul mayaş. La trei luni după această ingerinţă calendaristică mezoamericană, calendarul gregorian şi iulian şi-au reluat cursul suspendat temporar de panică.

Un prezentator meteo făcea în decembrie distincţia între "apocalipsa asta" şi "Apocalipsa adevărată". Prima s-a dovedit o alarmă falsă. Cum ne pregătim însă pentru cea de a doua?

Când eram mic, am citit că un sfânt, cred Dominic Savio, întrebat ce ar face dacă ar afla că peste o oră ar fi sfârşitul lumii, a răspuns că ar continua să se joace. Ce viaţă curată şi încredere în iubirea Domnului! Nici măcar nu ar alerga să se spovedească, mi-am spus atunci, cum aş fi făcut eu.

"Apocalipsa" (din gr. apokalypsis) înseamnă "revelaţie", "înlăturare a vălului". Despre ce văl e vorba? Cine este cel care-l înlătură? Şi ce se ascunde după el? Deja bătrânul Simeon, ţinându-L pe pruncul Isus în braţe, Îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a arătat că acel copil este "lumină spre iluminarea (gr. apokalypsin) popoarelor" (Lc 2, 32).

Sf. Petru scrie, arătându-ne ce se ascunde după vălul acestei lumi trecătoare: "Ci, după cum vă împărtăşiţi din patimile lui Cristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi în revelarea (gr. apokalypsei) măririi Lui să vă bucuraţi jubilând" (1 Pe 4, 13).

În cartea Apocalipsei locul central îl ocupă Mielul, în al Cărui sânge şi-au albit sfinţii veşmintele (v. 7, 14) şi în care este învins Satana (v. 12, 11). Mesajul esenţial al acestei ultime cărţi a Bibliei nu este unul de spaimă şi cutremur, ci de incredibilă iubire: Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a trimis pe Fiul Său să-Şi dea viaţa pentru noi (v. Io 3, 16).

Pe lângă apocalipsa finală, există şi o apocalipsă cotidiană. Isus-Mielul ne-a promis că este cu noi în fiecare zi până la sfârşitul veacurilor (v. Mt 28, 20). Prezenţa Lui pe pământ nu a fost una de observator detaşat, ci de participant activ la viaţa oamenilor, pentru care chiar S-a lăsat răstignit. Dacă acum mai bine de două mii de ani a murit pe cruce pentru noi, cum să credem că de atunci ne-a lăsat singuri, de izbelişte?

Această revelare cotidiană a iubirii Lui nemărginite poate fi discretă, ca un răsărit sau un apus de soare la care am uitat să ne mai ridicăm ochii, sau directă, precum vocea de copil auzită de viitorul Sf. Augustin de a lua (Sf. Scriptură) şi de a citi (lat. Tolle, lege). Urmând această invitaţie, Aurelius Augustinus, inspirat de cuvintele Sf. Pavel, şi-a schimbat viaţa radical, ajungând unul dintre învăţătorii Bisericii.

Pentru creştinii care urmează calendarul gregorian, Postul mare a ajuns deja la jumătate. Să ne continuăm drumul spre Duminica Învierii cerându-I Domnului să ne deschidă ochii să vedem zi de zi tot mai mult cum ne îmbrăţişează cu iubirea Lui de nespus până la întâlnirea finală, când Îi vom vedea direct, fără mijlocirea unui văl, faţa arzând de iubire!

Andrei Goţia