MEDITAŢII

"Mi-e sete!"
- 30 iunie 2012 -

În Evanghelia după Ioan există doar două situaţii în care Isus cere de băut: în capitolul 4, când vorbeşte cu femeia samariteancă, şi în capitolul 19, când atârnă de cruce.

În capitolul 4, obosit de călătorie, Isus Se aşează pe ghizdurile fântânii. Era în jurul amiezii. Nu ştim câtă vreme aşteaptă, dar iată că la un moment dat vine o femeie să scoată apă. Fără altă introducere, Isus îi spune: "Dă-mi să beau!" (In 4, 7). În dialogul care se înfiripă, Isus îi arată că El însuşi, în mod paradoxal, poate să-i dea apă vie.

Ştim cum se încheie întâlnirea: femeia, când află că s-a întâlnit cu Mesia, îşi lasă vasul cu care venise să scoată apă şi se grăbeşte să le anunţe şi celorlalţi oameni vestea cea bună: "Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte le-am făcut. Doar nu cumva acesta este Cristos?" (In 4, 29) Ea, care venea să scoată apă când era căldura mai mare tocmai pentru a-i evita pe ceilalţi (care o cunoşteau şi poate o judecau drept păcătoasă, ca una cu cinci soţi şi un concubin la activ), electrizată de această întâlnire neaşteptată, nu mai ţine cont de propriu-i trecut, nu se împiedică de ce vor crede şi vor spune oamenii şi-I devine apostol lui Isus.

Mulţi dintre oamenii care, probabil neîncrezători, vin totuşi să-L vadă pe Isus, ajung să creadă din cauza mărturiei femeii; aceştia Îl roagă pe Isus să mai rămână cu ei; după două zile încă mai mulţi ajung să creadă şi se întrec să-i spună (acesta este sensul imperfectului folosit în original, gr. elegon - "spuneau") femeii de propria lor întâlnire directă cu Isus: "Noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii" (In 4, 42).

Impresionant drum de credinţă! Ei, nişte samariteni, cu care evreii nici nu voiau să aibă de-a face, în doar două zile ajung să-l descopere cu adevărat pe Isus! Dar noi, creştini botezaţi şi practicanţi de zeci de ani, cum ne trăim întâlnirile zilnice cu Isus? Căci El nu cerşeşte doar dragostea samaritenilor, ci pe a fiecărui om - El, Fiul lui Dumnezeu, prin Care toate s-au făcut, Se arată însetat de iubirea noastră.

Pe cruce, Isus cere din nou de băut: "După aceasta, ştiind Isus că toate s-au împlinit deja, ca să se împlinească scriptura spune: «Mi-e sete»" (In 19, 28). Nu primeşte apă, ci doar vin oţetit, cât să rostească un ultim cuvânt înainte de a muri: "Săvârşitu-s-a." (In 19, 30) Desigur, la nivel literal, vinul oţetit este răspunsul la cererea muribundului Isus. Dar este el oare singurul răspuns?

Fericita Maica Tereza spunea despre misionarele carităţii: "Scopul nostru este să astâmpărăm setea lui Isus pe cruce, prin iubirea noastră în acţiune." De aceea, surorile au ca obligaţie să petreacă zilnic o oră de adoraţie în faţa lui Isus răstignit, deasupra căruia Maica Tereza a cerut să fie înscrise chiar cuvintele "Mi-e sete." Abia apoi, însufleţite de această întâlnire cu Regele inimii lor, răcorite cu apa vieţii, pornesc să-L caute printre săracii, bolnavii şi părăsiţii lumii întregi. Noi cum răspundem când Isus ne cere de băut?

Andrei Goţia