MEDITAŢII

Ne priveşte, ne asumă şi ne împuterniceşte
- 12 aprilie 2012 -

Am auzit de curând o istorisire care m-a întristat. O enoriaşă a unei anumite comunităţi necatolice a îndrăznit să meargă la preotul bisericii locale de care aparţinea, spunându-i: "Părinte, eu sunt mai puţin şcolită. Nu credeţi că, pe alocuri, ar fi potrivit să mai simplificaţi slujba, pentru ca şi noi, cei neiniţiaţi, să înţelegem?" Răspunsul preotului a fost dezarmant: "Doamnă, slujba aceasta se face pentru îngeri, nu pentru oameni!" Femeia curajoasă a rămas fără cuvinte, în timp ce simţirea rănită făcea să ruleze dureros o altă întrebare: "Dacă eu nu sunt înger, atunci ce mai caut la Biserică? Dacă eu nu contez, ce rost mai are participarea la liturghie? Dacă eu chiar nu sunt văzută, de ce să mai fiu prezentă?"

În contrast cu evenimentul acesta, am avut privilegiul de a "păţi" exact opusul anul acesta. Fiind nevoit să sărbătoresc Învierea după ritul occidental în Arad, am ales pentru slujba sfântă o bisericuţă romano-catolică periferică, austeră în ceea ce priveşte obiectele de cult, dar construită şi decorată într-un fel care-ţi transmitea extraordinar de multă căldură. Surpriza cea mare a venit însă din partea preotului. Cu o voce duioasă, dar deloc teatrală, cu un zâmbet constant, însă niciodată forţat, cu gesturi respectuoase, nicidecum flatante, preotul a oficiat cel mai frumos serviciu pascal la care am participat vreodată. Tinerii au citit din Scriptură pe roluri, mulţi membri ai comunităţii locale au fost chemaţi în faţă pentru a da lectură diverselor rugăciuni, iar slujba întreagă a fost o împreună-glorificare puternică a Celui Înviat. În cele mai solemne etape ale serviciului divin, preotul invita congregaţia să rămână activă în duh: "acum vom ieşi cu toţii, pentru procesiunea Învierii", "acum vom celebra împreună sfintele taine". Fiecare moment ce urma în rânduiala slujbei era anunţat, în vreme ce fiecare cântare era proiectată cu un discret videoproiector, încât orice participant la liturghie să poată cânta imnurile măririi. La sfârşitul slujbei, preotul şi-a dezbrăcat veştmintele, a dat mâna şi a dialogat cu noi, cei pe care nu ne cunoştea, a luat o lopăţică şi a început să cureţe, în tandem cu tinerii rămaşi, urmele lumânărilor pe podeaua lăcaşului de cult. Ne-a privit pe toţi cei prezenţi, ne-a asumat integral, ne-a împuternicit la o trăire aproape de Cel Înviat şi zugrăvit clar prin el, robul său.

Am meditat asupra acestui cadou pascal, dăruit mie cu atâta generozitate de Domnul. Şi, cu cât m-am adâncit mai mult în rememorarea slujbei, cu atât am înţeles mai bine că-n jertfa şi-n Învierea Domnului Isus sunt cuprinse exact aceste dimensiuni. Cristos pe cruce i-a privit pe toţi cei prezenţi. A privit mulţimea furioasă, setoasă de sânge, manipulată de marii lideri religioşi să aleagă crima Salvatorului. I-a privit pe cei muribunzi, unul convertit în ultima clipă, altul rebel şi ofensator până la moarte. I-a privit pe soldaţii duri, pe acei criminali plătiţi ce aduceau ofrande veseliei în vreme de durere cosmică. A privit-o pe Maria, maica Sa, încredinţând-o ucenicului iubirii. Şi, într-un fel, ne-a privit pe noi, toţi oamenii, în Infernurile cărora urma să coboare şi ale căror legături ale Iadului avea să le sfarme plenar şi etern. Dar nu doar ne-a privit. Ci ne-a asumat. Pe noi toţi. Mincinoşi, defăimători, desfrânaţi, ucigaşi de Dumnezeu şi de oameni. Ne-a asumat aşa cum suntem: "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Isaia 53,5). Şi apoi, victorios asupra morţii, Isus va învia nu doar pentru Sine, ci pentru noi, ca şi noi să fim împuterniciţi, dacă vom alege calea mântuirii, de a trăi veşnic în fericirea sfintei Sale prezenţe: "Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel drept îi va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor" (Isaia 53,11).

Adesea, privim prin oameni, dar nu-i privim pe oameni. Adesea, îi tolerăm pe oameni, dar nu-i acceptăm niciodată. Adesea, îi motivăm pe oameni, dar nu credem în puterea lor de devenire. Printr-un om, slujitor autentic al lui Dumnezeu, L-am văzut pe Dumnezeu. Şi acest exemplu al preotului catolic din noaptea de Înviere mă inspiră necontenit de atunci să-I fiu recunoscător Celui care, cu lacrimi de sânge, murea pe cruce privindu-ne, asumându-ne, împuternicindu-ne şi iubindu-ne până la capăt.

Cristos a înviat!

Andrei Pătrîncă