MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Despre umilință
- 14 martie 2012 -

Când am ales să scriu despre umilință, mi-au apărut în minte câteva chipuri care mă priveau dezaprobator-ironic. Această privire interioară m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva voi cădea în ridicol abordând subiectul "umilință" într-o lume marcată la tot pasul de trufie. Cum să vorbești despre umilință într-o societate care evită cu dibăcie ultimul loc propus de Evanghelie și culege cu mândrie laurii succesului? Ce am de pierdut, mi-am zis? Dacă textul va fi privit cu dezaprobare, va fi un bun prilej să mă întăresc în virtutea despre care am ales să vorbesc!

Ce este umilința

Conform definiției din dicționar, "umilința este un sentiment de inferioritate, de supunere; este o situație umilitoare impusă cuiva"; prin urmare, este ceva nedorit. Însă din punct de vedere creștin, umilința înseamnă cu totul altceva. Autorul de spiritualitate Evdokimov spunea: "Umilința este arta de a fi exact la locul tău", adică la locul creaturii care știe că toate darurile sale îi vin în mod gratuit de la Dumnezeu. Să fii umil nu înseamnă să te desconsideri, să negi sau să lași să se așeze praful peste talentele cu care ai fost înzestrat, nu înseamnă să ai o atitudine de dispreț față de propria persoană. Să fii umil înseamnă să-ți recunoști dependența de Dumnezeu și să te eliberezi de dorința de a fi stimat de oameni.

Puncte de vedere

Dacă am întreba diferite persoane ce înseamnă pentru ele umilința, cu siguranță că răspunsurile ar fi dintre cele mai diverse. De exemplu, o persoană cu un temperament agresiv, care-și impune punctul de vedere cu forța, ar răspunde, probabil, că umilința înseamnă să nu mai ridici vocea, să nu mai vrei să stai pe poziția atotputernicului. O tânără poate că ar răspunde că umilința înseamnă să nu fii vanitos, să nu vrei să atragi cu orice preț privirile celorlalți. Un preot poate că ar răspunde că umilința înseamnă să te faci totul pentru toți și să fii mereu disponibil. Și fiecare ar avea dreptate în felul său. Dar pentru a cuprinde sensul deplin și profund al umilinței, trebuie să privim spre Acela care a trăit prin excelență umilința.

Umilința lui Isus

Isus ne-a spus: "Învățați de la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima" (Mt 11, 29 ). Ce a făcut Isus ca să se numească smerit, "umil"? S-a înjosit, a renunțat la sine! Iar acest lucru l-a făcut prin faptele sale. Deși era Dumnezeu, El s-a nimicit pe Sine; a luat firea sclavului; S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte (cf. Fil 2,6-8). Și întreaga sa viață a continuat acest coborâș: s-a pus în genunchi pentru a spăla picioarele ucenicilor și le-a spus: "Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește" (Lc 22,27). Văzută astfel, umilința este ceva ce ține de fapte, de gesturi concrete; nu este ceva ce ține de cuvinte, ci de acțiunile noastre. Umilința este disponibilitatea noastră de a ne "face mici" și de a-i sluji pe ceilalți; și totul făcut din iubire. Deci, a fi umil după modelul lui Isus, înseamnă să te dăruiești gratuit, înseamnă să nu trăiești doar pentru tine.

Umilința în viața de căsătorie

Experiența de toate zilele ne face să vedem că există câteva stări de fapt în care umilința este indispensabilă. Una dintre aceste stări este căsătoria sau viața de familie. Ciudat, nu? Să fii umil în viața de familie, astăzi, când soții feministe și soți mânați de orgoliu masculin își dispută întâietatea? Să iubești pe cineva și să vrei să-ți fie alături până când moartea vă va despărți, presupune cel mai radical act de umilință, pentru că înseamnă să mergi către celălalt și să-i spui: "Eu nu-mi sunt suficient mie însumi, am nevoie de tine!" Născută din umilință, viața de căsătorie nu poate să supraviețuiască decât în umilință, pentru că această virtute ne ajută să ne depășim orgoliul, egoismul, tendința de a ne considera mai buni decât celălalt.

Umilința și iertarea năruiesc zidul neînțelegerilor și al resentimentelor, înainte ca acesta să devină un obstacol de nedepășit. Umilința îi ajută pe soți să nu asculte acea voce interioară, puternică până la agresivitate, care instigă: "De ce să cedez mereu, de ce să mă umilesc?" A ceda nu înseamnă a pierde, ci a învinge; înseamnă a învinge adevăratul dușman al iubirii, care este egoismul, "eul" nostru. Virtutea umilinței este în strânsă legătură cu disponibilitatea de a sluji, care ne face să nu urmărim doar propriul interes, dar și - sau mai ales - al celorlalți.

"A sluji" este una dintre expresiile care azi se aud tot mai rar. Dar cum poate să existe un cuplu, o familie, o comunitate fără disponibilitatea de a sluji? Poate că uneori ar fi binevenit să înlocuim cuvântul "iubire" cu "slujire". Pentru că, în esență, a iubi înseamnă a sluji. Și aici, exemplul prin excelență este Cristos.

(preluare din Actualitatea creștină, martie 2012)

Cristina Șoican
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire