MEDITAŢII

În aşteptare
- 5 decembrie 2011 -

Ne aflăm deja în Postul Crăciunului. Pregătirile îndepărtate au început, unele din cadouri au fost deja cumpărate, se aud şi colinde - e o atmosferă de sărbătoare. Dar ce sărbătorim? Răspunsul oficial până în 1989 era: "sărbătorile de iarnă." Din păcate, sunt ţări apusene care în zilele noastre, dintr-un prost înţeles respect pentru tradiţiile altora, au ajuns să evite cuvântul "Crăciun" şi fac întocmai precum comuniştii noştri: sărbătoresc searbăd "sărbătorile de iarnă" sau "vacanţa de iarnă".

Timpul Adventului este un timp de aşteptare, dar nu o aşteptare înfrigurată, nesigură, ci, de mai bine de două mii de ani, anticiparea unei sosiri neîndoielnice (lat. adventus). Citim în evanghelia după Sf. Ioan: "Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Unul-născut L-a dat, ca tot cel care crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică. Căci nu L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuie lumea prin El" (In 3, 16-17).

Crăciunul este sărbătoarea iubirii nebune a lui Dumnezeu faţă de noi oamenii, supuşi fără scăpare păcatului. După merit, am fi rămas sub jugul Satanei şi al morţii. Dar iubirea adevărată nu se mulţumeşte cu calculul rece al meritelor şi vinelor, ci caută, mereu şi mereu, salvarea celui pierdut. Este ceea ce ne transmite parabola oii pierdute, a drahmei pierdute şi a Fiului Risipitor, mai potrivit numită a Tatălui milostiv (toate prezente în cap. 15 de la Luca).

Când ne gândim la Crăciun, accentul cade pe Pruncul Isus, blând, plăpând, nevinovat. Dar privirea lui Isus, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, ţinteşte din peştera din Betleem spre Golgota, unde se împlineşte scopul venirii Lui pe pământ: iubirea adevărată nu ezită să plătească preţ de sânge pentru cel iubit...

De aceea încercăm şi noi în acest timp de pregătire să fim mai buni, mai răbdători, mai înţelegători şi mai generoşi: pentru că şi nouă ni s-a arătat bunătate, răbdare, înţelegere, într-un cuvânt - iubire, iubire fără margini.

Dar Isus nu ne este aproape doar în 25 decembrie. Înainte de a se despărţi de ai săi, le-a spus: "Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor" (Mt 28, 20). Să ne deschidem ochii şi să ne ciulim urechile ca să-L descoperim în fiecare zi, căci vine negreşit: într-un peisaj deosebit, într-un zâmbet sau o vorbă bună, ori chiar într-o încercare; şi odată ce L-am întâlnit, să-i conducem şi pe alţii la El, după cum Sf. Andrei, sărbătorit în aceste zile, l-a condus pe Sf. Petru: "L-am găsit pe Mesia" (In 1, 41).

Andrei Goţia