MEDITAŢII

Evenimentul Învierii
- 23 aprilie 2011 -

Trupul lui Isus e în mormânt. O piatră imensă e prăvălită la gura locului îngropării. Pecetea romană e aşezată deasupra. O gardă stă de veghe, ca nu cumva ucenicii să vină şi să ridice Trupul. Dintr-o dată, se face mare cutremur, un înger coboară din cer şi aduce vestea învierii. Domnul Isus a biruit moartea şi acum e viu!

Un cutremur marchează clipa morţii Domnului, un alt cutremur marchează clipa Învierii Sale. Pentru că Învierea Domnului este un eveniment cu impact cosmic. Creaţia întreagă ascultă şi se supune lui Cristos: "Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor Sale. Ziua încredinţează zilei următoare mesajul, iar noaptea încredinţează altei nopţi înţelegerea. Nu e vorbire, nu sunt cuvinte, ale căror glasuri să se poată auzi, şi totuşi vocea lor străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii" - Psalmul 19(18), 1-4.

Femeile mironosiţe nu au avut voie să ungă Trupul Domnului în ziua Sabatului. Pline de teamă, se îndreaptă acum spre mormânt, întrebându-se: "Cine ne va prăvăli piatra?" Ajunsă cea dintâi la mormânt, Maria Magdalena vede mormântul gol şi fuge. Le dă de ştire lui Petru şi lui Ioan, aceştia sosesc în grabă, împreună cu Maria, constată absenţa pietrei, ruperea sigiliului, dispariţia străjerilor şi lipsa Trupului, după care pleacă de acolo nedumeriţi. Dar Maria stă lângă mormântul gol şi plânge. Mai avea o bucurie: să vină şi să ungă Trupul Mântuitorului cu miresme. Domnul I se arată, dar ea Îl confundă cu grădinarul. Isus îi spune: "Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?" (Ioan 20, 15). Ea răspunde: "Domnule, dacă dumneata L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi lua". (Ioan 20, 15). Când îi spune "femeie", ea nu Îl recunoaşte. Dar când i se adresează rostindu-i numele, cald şi duios, cum doar El ştia a o face, imediat Maria Magdalena se întoarce, zicându-I în evreieşte: "Rabuni!" Pentru că Învierea este şi un eveniment cu impact personal. De aici, putem învăţa şi noi ceva, iubiţi prieteni. Pentru Isus, nu eşti doar "femeie", "bărbat", "copil", "tânăr", "vârstnic". Pentru Domnul eşti o individualitate, o persoană aparte, specială, de preţ. El te cunoaşte şi te iubeşte aşa cum eşti. Şi mai putem desprinde o lecţie: plânsul nu-şi găseşte mângâiere decât adus înaintea Domnului Cristos. Exemplul Mariei ne insuflă şi pe noi a căpăta curaj să venim la Domnul Isus atunci când suntem dezamăgiţi. Să venim la El cu durerile pe care nu le înţelegem sau cu întrebările care nu şi-au primit răspuns.

Învierea este însă şi un eveniment cu impact comunitar. Crucea şi Învierea refac comuniunea noastră cu Dumnezeu, accesul la El, posibilitatea vieţii veşnice în prezenţa Lui. Pentru că Isus a înviat, credem că şi trupurile noastre vor învia, în Ziua de Apoi. Şi aceste trupuri noi, înviate, vor avea atribute extraordinare: vor fi veşnice: "se seamănă în putrezire şi se învie în neputrezire" (1 Cor. 15, 42), vor fi strălucitoare: "se seamănă în ruşine şi se învie în mărire" ( Cor. 15, 43a), vor fi pline de putere: "se seamănă în slăbiciune şi se învie în putere" (1 Corinteni 15, 43b), vor fi spirituale: "se seamănă un trup firesc şi se învie un trup spiritual" (1 Corinteni 15, 44). Dar dincolo de reconcilierea noastră cu Dumnezeu, Crucea şi Învierea fac posibilă şi împăcarea noastră, a unora cu ceilalţi: "Căci El este pacea noastră, Cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în Trupul Său ura..." (Efeseni 2, 14). Dacă moartea lui Isus ne cheamă la împăcare, cu atât mai mult ne cheamă Învierea la aceasta!

Se spune că doi vecini, certaţi de multă vreme, au fost împreună la slujba de Înviere. Au mers în acelaşi lăcaş de cult, dar nu au vorbit unul cu celălalt. La un moment dat, după ritul răsăritean, s-au rostit la slujbă cuvintele: "Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: 'Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!'" Cei doi, cu lacrimi în ochi, s-au îndreptat unul spre celălalt, s-au îmbrăţişat, s-au iertat şi au trăit împreună în pace. Pentru că, preaiubiţi prieteni, cel mai important impact al Învierii Domnului nu este nici cel cosmic, nici cel personal întru viaţa aceasta, ci cel comunitar şi reconciliant. Doar atunci trăim cu adevărat Învierea, când ne-am împăcat cu Dumnezeu şi cu fraţii noştri! Doamne-ajută!

Andrei Pătrîncă