MEDITAŢII

Umbre, oglindiri ale oamenilor şi ale lucrurilor, lucrurile în sine
- 30 decembrie 2010 -

Am recitit, de curând, un fragment binecunoscut, "Mitul Peşterii", din capodopera "Republica", scrisă de Platon. Talentatul filosof redă un dialog dintre Socrate şi Glaucon, în care asemuieşte firea umană cu puţina cunoştinţă a unor oameni aflaţi într-o încăpere subterană, "ca într-o peşteră". În această încăpere se găsesc oamenii respectivi încă din copilărie, legaţi, aflaţi în imposibilitatea de a privi în mai mult decât într-o singură direcţie. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins în spatele lor... şi multe sunt obstacolele între ei şi lumina aceea. Existenţa liberă se derulează deasupra lor, dar ei nu pot zări decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinainte. Spune Platon: "asemenea oameni nu pot lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor". Istoria merge mai departe. Iar Socrate al lui Platon îşi provoacă interlocutorul la a-şi imagina cum ar fi dacă vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină. Cel eliberat ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi, în sfârşit, lucrurile în sine. Aşa cum, pentru a vedea soarele, pentru că a stat mereu în beznă, ar fi necesar să privească întâi, în timpul nopţii, cerul înstelat, luna şi stelele, pentru ca apoi, în sfârşit, să contemple soarele aşa cum este, nu în apă, nici în reflexiile sale în vreun alt loc străin.

Mare asemănare între Mitul Peşterii şi Misterele Întrupării lui Cristos! Să vedem câteva similitudini!

Întâi de toate, Domnul Isus a venit pe pământ ca să aducă Lumina care risipeşte umbrele! Când Duhul Sfânt S-a pogorât peste dreptul preot Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, acesta a profeţit despre naşterea fiului său:

"Iar tu, copile, vei fi numit Profet al Celui Preaînalt,
căci vei merge înaintea Domnului
ca să pregăteşti căile Sale,
ca să dai poporului Său ştiinţa mântuirii
spre iertarea păcatelor,
datorită inimii îndurătoare a Dumnezeului nostru;
pentru aceasta, ne va vizita
Cel care răsare din înălţime,
ca să-i lumineze pe cei ce zac
în întuneric şi în umbra morţii
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii" (Luca 1,76-79)

Coborând în peştera lumii noastre, Domnul Isus Cristos ne-a luminat cu strălucirea de negrăit a Sfintei Sale Dumnezeiri. Şi de îndată ce a răsărit printre noi, plin de har şi de adevăr, întunericul vieţii umane şi umbra morţii şi-au risipit puterea. "Dar când fiinţa aceasta supusă putrezirii", spune #sfântul Paul, "se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul scris: Moartea a fost înghiţită de victorie. Unde este, moarte, victoria ta? Unde este moarte, ghimpele tău?" (1 Corinteni 15,54-55). Preaiubite suflet, nu ştiu cum arată viaţa ta! Ştiu doar că, în propria mea viaţă, în multe unghere ale existenţei, tronează întunericul sau umbrele. Şi, având înaintea privirii mulţimea de martori care s-au lăsat şi se mai lasă şi astăzi pătrunşi de Lumină, sunt convins că remediul pentru ca-n vieţile noastre să se lumineze de ziuă e Domnul Isus. Nu contează nici cât de întins e întunericul, nici cât de dese sunt umbrele! Doar o rază de-a lui Isus de ne va atinge, totul se va transforma în Lumină. Şi chiar în veşnică Lumină.

Apoi, Isus a venit pe pământ ca să ne aducă imaginea reală a Omului adevărat şi a lucrurilor de Sus. "Iată Omul!, le-a zis Pilat" (Ioan 19,5). Isus este Omul perfect, coborât pe pământ pentru a trăi viaţa fără de păcat pe care noi ar fi trebuit să o trăim, pentru a suferi pedeapsa pe care noi ar fi trebuit să o suferim şi pentru a ne câştiga mântuirea pe care noi nu am fi putut-o nicicând câştiga. Domnul Isus este însă şi oglindirea lucrurilor de Sus: "După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. Acesta, fiind oglindirea slavei Lui şi chipul Fiinţei Sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, S-a aşezat la dreapta Maiestăţii, în ceruri, devenind cu atât mai presus de îngerii, cu cât a moştenit un Nume mai deosebit decât al lor (Evrei 1,1-4). Aceasta ne este, iubiţi prieteni ai Domnului, de mare folos: Isus ne este Model, Prieten, Preot milos care ne poate ierta păcatele. Iar lucrurile de Sus, dezvăluite prin El, ne învaţă cum putem ordona lucrurile jos, în ale noastre vieţi, "precum în Cer, aşa şi pe pământ".

Mai presus de orice, Isus a venit pe pământ ca să ne aducă chiar lucrurile de Sus. Adaptând spusele Sfântului Ioan Gură de Aur contextului Întrupării, putem spune: "Isus a coborât pe pământ pentru ca Cerul să se coboare în noi". Pe măsură ce ne apropiem de Domnul Isus, Împărăţia Lui se sălăşluieşte întru noi. Din purtători de întuneric şi de umbre devenim contemplatori ai lucrurilor de Sus. Din admiratori ai lui Cristos, devenim noi înşine purtători de Cristos. Toată bogăţia Paradisului stă ascunsă în Domnul Isus. Vrem să vedem cum arată Cerul? Isus ne lasă să-l vedem în El, iar pentru cei mai curajoşi dintre noi, Îl şi clădeşte în noi.

Ajungem însă şi la o incongruenţă între "Mitul Peşterii" şi Întruparea Domnului Isus. Platon îşi imaginează cum unul dintre oamenii peşterii ar fi dezlegat şi ar deveni, pentru ceilalţi, misionari. Isus nu e omul inspirat de Dumnezeu întru a-i conduce pe cei robiţi spre libertate. Isus este chiar Dumnezeu. El a venit pe pământ ca să ni-l aducă pe Însuşi Dumnezeu printre noi şi în noi. Cristos spune: "Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl... Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine" (Ioan 14, 9b;11a). Isus, fiind Dumnezeu, L-a adus pe Dumnezeu pe pământ. L-a adus întâi pentru puţină vreme şi pentru puţină lume, ca apoi să-L dăruiască, în Zi de Sfântă Cincizecime, pentru veşnicie şi pentru Biserica întreagă.

Oare pe unde mă aflu eu, pe unde vă aflaţi dvs.? Oare suntem încă în întunericul necredinţei în Isus? Oare suntem în umbra robiei păcatului, legaţi puternic de funiile sale? Oare Îl privim de departe pe Omul Isus şi spunem, asemenea lui Pilat, "Iată Omul!"? În orice stare am fi, El stă la uşă şi bate! Haideţi să facem linişte în noi, ca să-I putem auzi bătăile gingaşe la uşile inimii noastre: "Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul Meu şi-Mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu Mine" (Apocalips 3,20). Atunci doar, legăturile care ne ţin captivi vor cădea, noi vom vedea Lumina şi Lumina se va coborî înlăuntrul nostru! Umbrele vor fi învinse, iar armonia fiinţării lucrurilor de Sus va deveni dinamica existenţei noastre terestre.

Te adorăm pe Tine, Doamne Isuse, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, prin care toate lucrurile s-au făcut! Până la venirea Ta în lume, stăpânea întunericul şi umbra morţii înspăimânta faţa pământului. Ai venit Tu şi ai adus Lumina care să învingă bezna din noi. Ai venit Tu, Fiule al omului, şi ne-ai arătat cum putem fi, prin Tine, şi cât de minunate sunt lucrurile înaltului. Ai venit Tu şi toată strălucirea Cerului, deopotrivă cu Tine, s-a pogorât. Ai venit Tu şi Dumnezeu era în Tine, împăcând lumea cu Sine. Şi astăzi ne mai îmbie dragostea Ta! Şi astăzi ne mai chemi pe Nume! Şi astăzi aştepţi la uşile inimilor noastre! Dă-ne liniştea potrivită a-Ţi asculta chemarea, a-Ţi primi Lumina şi toate bogăţiile Cerului ce vieţuiesc plenar în Tine! De ale noastre lucruri ne goleşte, de ale Tale lucruri ne umple, ca să fim plăcuţi de Tine şi de folos Sfintei Tale lucrări printre oameni! Căci de la Tine vin şi voinţa şi înfăptuirea, de la Tine, Doamne Isuse, Cel ce eşti preamărit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor! Amin.

Andrei Pătrîncă