MEDITAŢII

Ce este sărbătoarea Naşterii Domnului?
- 15 decembrie 2010 -

Un aforism al lui Vasile Butulescu surprinde fidel o realitate dureroasă a Crăciunului contemporan. Spune Butulescu: "Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri". E adevărat faptul că, în ultimii ani, tot mai puţini dintre noi îşi permit să cheltuiască la fel de mult, să aibă mese tot aşa de îmbelşugate, să dăruiască cadouri costisitoare precum altădată. Cred însă că această criză cu multiple valenţe, pe care o traversăm cu durere, ne conferă un minunat prilej: acela de a păşi din dimensiunea profanului în dimensiunea sacrului; de a nu ne opri la lucrurile superficiale, ci a pătrunde tainele ce stau ascunse în chestiunile profunde; de a ne lua privirea de la forme şi a căuta conţinutul.

Departe de a explora exhaustiv orizontul contextual al Naşterii Domnului Isus, aşa cum Sfânta Scriptură ne descrie fericitul eveniment, v-aş invita să ne oprim, preţ de o reflecţie, la câteva dintre semnificaţiile Întrupării, ca să ne pregătim inimile pentru a celebra cum se cuvine Crăciunul de anul acesta!

Dacă ne punem întrebarea "Ce sărbătorim de Crăciun?", uşor găsim un prim răspuns. De Crăciun sărbătorim "Darul" lui Dumnezeu pentru noi: "Pentru că un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îi vor pune Numele Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al Păcii" (Isaia 9,6). Vă daţi seama, scumpi prieteni? Nouă ni S-a născut, nouă ni S-a dat! Cine suntem noi şi ce am făcut ca să merităm o astfel de cinste? În orice stare am fi, preaplini de o bucurie a firii sau zdrobiţi din pricina încercărilor, să ne veselim la gândul venirii lui Cristos. Pentru noi a venit, pentru dvs., pentru mine, pentru noi... Ce consolatoare e iubirea lui Dumnezeu! Şi cât de puţin înţelegem noi ce mult Îi pasă de fiinţele noastre, cu ce iubire veşnică ne învăluie mereu şi ne cheamă la a ne împărtăşi etern din iubirea Lui, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Să ne bucurăm la vestea aceasta: Regele coboară pentru noi; vine să ne ducă Acasă, în acel Castel inefabil al Paradisului!

Naşterea Domnului este însă şi sărbătoarea schimbării. O primă schimbare pe care o sesizăm este schimbarea statutului. Observaţi că persoanele care sunt invitate direct la a înţelege şi a personaliza misterele Întrupării sunt oameni simpli şi dispreţuiţi în societatea de atunci. În vreme ce magii şi păstorii se bucură la culme, împăratul se înspăimântă. O stea străluceşte pe firmament mai tare decât celelalte şi ea îi luminează pe cei care-şi recunosc întunericul şi-i umbreşte pe cei care se consideră, prin ei înşişi, purtători de lumină. Preaiubiţilor, la fel e şi cu noi: de ne recunoaştem zdrobiţi, Naşterea Lui ne e spre ridicare; de ne-a cuprins trufia, venirea Lui va înfrânge mândria din noi. Troparul Naşterii surprinde a altă coordonată a schimbării: schimbarea adorării. Ne spune acest frumos imn răsăritean despre magi: "Naşterea Ta, Cristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se-nchine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slava Ţie". Creaţia însăşi îi învaţă pe adoratorii săi că cea mai mare cinste pe care i-o poate aduce omul este a-L preamări pe Creator. Orice am pune mai presus de Persoana Domnului Isus, tocmai lucrul acela, de-l vom lăsa să ne vorbească, ne va direcţiona adorarea spre Cristos, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul a toate. În sfârşit, Întruparea lui Cristos aduce cu sine şi mesajul schimbării căii. Magii nu doar că şi-au schimbat adorarea, şi-au schimbat şi calea. Au venit pe un drum şi au plecat pe un altul (Matei 2,12). Pilda aceasta ne e de folos nouă, tuturor. Mesajul transmis e clar: Isus te primeşte la El oricum ai fi, dar nu te lasă să pleci la fel; poţi să vii la Isus pe calea ta, dar, de eşti sincer, vei pleca de la El umblând pe Calea Lui.

Nu în cele din urmă, Naşterea Domnului Isus este sărbătoarea împăcării. Prin Domnul Cristos, Dumnezeu ne oferă mijlocul reconcilierii. Cerul şi pământul se uneşte în cântare, anunţând că vrăjmăşia de milenii dintre om şi Dumnezeu încetează în Cristos: "Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-L pe Dumnezeu şi spunând: 'Mărire în înaltul cerului lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care El îi iubeşte'" (Luca 2,14).

Se spune că un om înstărit a trecut la cele veşnice. Deşi era bogat, când s-a citit testamentul, fiul său a primit drept moştenire o carte, Biblia. Mult a fost mâhnit fiul că tatăl său nu i-a lăsat nimic de valoare. Peste ani, la vârsta senectuţii, când ura faţă de tatăl său a scăzut, fiul a deschis Sfânta Scriptură. Atunci a constatat că în Biblie se ascunde o comoară: actele de proprietate pentru întreaga avere a tatălui său bogat se aflau strecurate printre paginile Scripturii. Fiul a trăit sărac toată viaţa sa, deşi tatăl îi lăsase totul în Cuvântul scris. Asemenea fiului din istorisirea reală de mai sus, şi noi trăim săraci, deşi Dumnezeu ne-a lăsat toată bogăţia Sa în Cuvântul Întrupat, care este Domnul Isus. Darul lui Dumnezeu e accesibil fiecăruia dintre noi. E de datoria noastră să-L deschidem, să ne lăsăm schimbaţi de El şi pe veci împăcaţi, prin El, cu Tatăl. Doamne-ajută!

Andrei Pătrîncă