MEDITAŢII

Apostolul lupilor
- 30 noiembrie 2010 -

Ne place să ne legitimăm prin genealogii ilustre: "de la Râm ne tragem" era şi continuă să fie un titlu de nobleţe (afirmat cu tărie mai ales când originea latină a limbii şi poporului român este contestată), iar strămoşul nostru în credinţă este, "pentru tot românul", Sfântul Andrei.

Dacă aşa este, cum traducem în fapt concret această dublă nobilă ascendenţă? Eminescu îşi apostrofa cu vorbe aspre contemporanii: "Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni,/ I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!" Dacă Sf. Andrei ar trece prin satele şi oraşele României de acum şi s-ar uita cum ne trăim credinţa, ce ne-ar spune? Construim biserici peste biserici, ne declarăm creştini în proporţie covârşitoare la sondaje, dar asta nu ne împiedică să fim fruntaşi la numărul de avorturi, să furăm fără ruşine de peste tot ori să propunem în Parlament legalizarea prostituţiei...

Noul Testament nu ne dă prea multe detalii despre primul chemat dintre apostoli, dar ele sunt semnificative şi ne ajută să-l cunoaştem mai îndeaproape pe Sf. Andrei. Astfel acesta, ca învăţăcel al Sf. Ioan Botezătorul, află de la învăţătorul său că noul rabbi este "mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Io 1, 29), dar nu se limitează doar la a constata faptul, ci-L urmează şi rămâne cu Isus (cf. Io 1, 36-39). Sf. Andrei se arată aici un adevărat credincios, vigilent spiritual, în căutarea adevăratului Învăţător, la dispoziţia Căruia se pune cu promptitudine şi generozitate totală.

Întâlnirea cu Isus n-a fost zadarnică, ci rodnică, transformându-l imediat pe Andrei în apostol, căci el este cel care îi vesteşte fratelui său că L-a găsit pe Mesia şi îl conduce pe Petru la Isus (cf. Io 1, 41-42). În sfârşit, când Isus întreabă cum poate fi hrănită mulţimea care-L urmase (cf. Io 6, 5), Andrei nu-şi ridică ochii la cer disperat, ci caută o soluţie - băiatul cu cinci pâini şi doi peşti -, dar tot el este cel care îi constată imediat insuficienţa; abia atunci Isus le porunceşte celor adunaţi să se aşeze şi înmulţeşte pâinea şi peştii. Ca fostul său maestru, Andrei pregăteşte aici calea Domnului (cf. Mt 3, 3).

Nu există dovezi irefutabile că Sf. Andrei a predicat în părţile Sciţiei, dar, presupunând că istoricul Eusebiu din Cezareea şi alţi autori sunt demni de crezare când afirmă acest lucru, ar fi ridicol să ne închipuim, cum adeseori se sugerează celor needucaţi, că Sf. Andrei ar fi fondatorul Bisericii Ortodoxe Române!

Uităm adesea că Sf. Andrei era fratele Sf. Petru, ales de Cristos Însuşi să fie piatra de temelie a Bisericii Sale, împreună cu urmaşii săi, pe pământ (cf. Mt 16, 18). În Sfânta Scriptură sunt mulţi fraţi certaţi, începând cu Abel şi Cain şi până la fiul risipitor şi fratele său, dar nu ne putem închipui că Sf. Andrei era dintre aceştia, şi că ar fi predicat un Cristos dezbinat!

Un alt detaliu nu lipsit de importanţă: Sfântului Andrei i s-a dat să-şi manifeste frăţia cu Petru, şi, împreună cu el, unirea cu Cristos, nu doar prin viaţă, ci şi prin moarte, când a fost răstignit în Patrae, probabil în anul 60 p. Chr., pe o cruce în formă de X. Dacă Sf. Andrei s-a întâlnit cu strămoşii noştri, al căror stindard în luptă era capul de lup, cu siguranţă i-a învăţat că homo homini lupus ("omul e lup pentru om") trebuie să devină homo homini Christus! Să-l rugăm şi noi pe Sf. Andrei ca împreună cu Sf. Petru să ne ducă, în acest Post al Crăciunului, din ce în ce mai aproape de Pruncul Isus, născut în lume pentru noi!

Andrei Goţia