Reflecția săptămânii
Apostolul lupilor
- 30 noiembrie 2010 -
Ne place să ne legitimăm prin genealogii ilustre: "de la Râm ne tragem" era și continuă să fie un titlu de noblețe (afirmat cu tărie mai ales când originea latină a limbii și poporului român este contestată), iar strămoșul nostru în credință este, "pentru tot românul", Sfântul Andrei.
Dacă așa este, cum traducem în fapt concret această dublă nobilă ascendență? Eminescu își apostrofa cu vorbe aspre contemporanii: "Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni,/ I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!" Dacă Sf. Andrei ar trece prin satele și orașele României de acum și s-ar uita cum ne trăim credința, ce ne-ar spune? Construim biserici peste biserici, ne declarăm creștini în proporție covârșitoare la sondaje, dar asta nu ne împiedică să fim fruntași la numărul de avorturi, să furăm fără rușine de peste tot ori să propunem în Parlament legalizarea prostituției...
Noul Testament nu ne dă prea multe detalii despre primul chemat dintre apostoli, dar ele sunt semnificative și ne ajută să-l cunoaștem mai îndeaproape pe Sf. Andrei. Astfel acesta, ca învățăcel al Sf. Ioan Botezătorul, află de la învățătorul său că noul rabbi este "mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Io 1, 29), dar nu se limitează doar la a constata faptul, ci-L urmează și rămâne cu Isus (cf. Io 1, 36-39). Sf. Andrei se arată aici un adevărat credincios, vigilent spiritual, în căutarea adevăratului Învățător, la dispoziția Căruia se pune cu promptitudine și generozitate totală.
Întâlnirea cu Isus n-a fost zadarnică, ci rodnică, transformându-l imediat pe Andrei în apostol, căci el este cel care îi vestește fratelui său că L-a găsit pe Mesia și îl conduce pe Petru la Isus (cf. Io 1, 41-42). În sfârșit, când Isus întreabă cum poate fi hrănită mulțimea care-L urmase (cf. Io 6, 5), Andrei nu-și ridică ochii la cer disperat, ci caută o soluție - băiatul cu cinci pâini și doi pești -, dar tot el este cel care îi constată imediat insuficiența; abia atunci Isus le poruncește celor adunați să se așeze și înmulțește pâinea și peștii. Ca fostul său maestru, Andrei pregătește aici calea Domnului (cf. Mt 3, 3).
Nu există dovezi irefutabile că Sf. Andrei a predicat în părțile Sciției, dar, presupunând că istoricul Eusebiu din Cezareea și alți autori sunt demni de crezare când afirmă acest lucru, ar fi ridicol să ne închipuim, cum adeseori se sugerează celor needucați, că Sf. Andrei ar fi fondatorul Bisericii Ortodoxe Române!
Uităm adesea că Sf. Andrei era fratele Sf. Petru, ales de Cristos Însuși să fie piatra de temelie a Bisericii Sale, împreună cu urmașii săi, pe pământ (cf. Mt 16, 18). În Sfânta Scriptură sunt mulți frați certați, începând cu Abel și Cain și până la fiul risipitor și fratele său, dar nu ne putem închipui că Sf. Andrei era dintre aceștia, și că ar fi predicat un Cristos dezbinat!
Un alt detaliu nu lipsit de importanță: Sfântului Andrei i s-a dat să-și manifeste frăția cu Petru, și, împreună cu el, unirea cu Cristos, nu doar prin viață, ci și prin moarte, când a fost răstignit în Patrae, probabil în anul 60 p. Chr., pe o cruce în formă de X. Dacă Sf. Andrei s-a întâlnit cu strămoșii noștri, al căror stindard în luptă era capul de lup, cu siguranță i-a învățat că homo homini lupus ("omul e lup pentru om") trebuie să devină homo homini Christus! Să-l rugăm și noi pe Sf. Andrei ca împreună cu Sf. Petru să ne ducă, în acest Post al Crăciunului, din ce în ce mai aproape de Pruncul Isus, născut în lume pentru noi!
Andrei Goția