MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Încrederea
- 10 noiembrie 2010 -

"Pentru creștinism bănuiala e un păcat grav și oribil. Pentru creștinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul își făurește semenii proporțional cu încrederea pe care le-o acordă și le-o dovedește." (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Iași: Mănăstirea Rohia, Polirom, 2008, p. 200)

De ce ne vine atât de greu să avem încredere în cei din jur? Pentru generațiile crescute sub comunism, explicația exterioară e simplă: divide et impera ("dezbină și stăpânește") devenise politică de stat, pusă în aplicare prin mijloace foarte eficace: înfometare și teroare. Iar când cei mai apropiați prieteni ori chiar rude te turnau, constrânși ori din proprie inițiativă, la Securitate, cum să nu fii bănuitor față de toți? Bănuiala era o expresie a instinctului de conservare.

Dar rădăcinile neîncrederii nu sunt de căutat doar în ogorul Partidului Comunist, ci sunt mult mai adânci: "Omul, ispitit de diavol, a lăsat să i se stingă în inimă încrederea față de Creatorul său" (nr. 75), explică Compendiul Catehismului Bisericii Catolice păcatul lui Adam și al Evei. De ce este bănuiala un păcat "grav și oribil", cum scrie Steinhardt? Pentru că presupune că celălalt este rău, că are intenții rele.

Ce trebuie să se fi petrecut în sufletele protopărinților noștri de au ajuns să-l creadă pe diavol și astfel să-și piardă încrederea în bunătatea lui Dumnezeu (dovedită de însăși existența lor - suprem și gratuit dar - și de toate celelalte daruri cu care fuseseră copleșiți în rai), nu vom putea ști în această viață; dar, dacă suntem cinstiți cu noi înșine, vom recunoaște și în noi, fiii lui Adam și ai Evei, urmările acelui păcat. Dar odată recunoscut în suflete golul neîncrederii, ne putem apuca să-l umplem, puțin câte puțin, zi de zi, plini de speranță, așteptând să-L vedem pe Dumnezeu față la față, Care ne va umple sufletele cu totul.

Cum se umple golul neîncrederii? Cu pământul roditor al încrederii. Dar nu putem avea încredere în oameni dacă nu avem mai întâi încredere în Dumnezeu, în iubirea Lui fără margini față de noi. Odată ce L-am redescoperit pe Dumnezeu ca Tată iubitor, îi vom putea privi și pe ceilalți ca frați.

Isus este Cel care ne arată, prin propriul exemplu, cum putem să-i (re)generăm pe ceilalți: când Iuda vine să-L dea pe mâna slujitorilor templului, Isus, perfect conștient că este trădat, îl numește totuși pe apostolul-vânzător "prietene" (Mt 26, 50). Din păcate, Iuda nu se lasă recâștigat de încrederea acordată. Steinhardt concluzionează: "Din relatările Evangheliilor - fără excepție - [Hristos] ne apare și înzestrat cu toate însușirile minunate ale unui gentleman și cavaler. Mai întâi că stă la ușă și bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Și încrederea e prima calitate a boierului și cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a șmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrară - are încredere în oricine și nici nu se grăbește, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său." (Ibid., p. 196)

Un deținut proaspăt eliberat după mulți ani de ocnă, la care fusese condamnat pentru că furase o pâine, înrăit de suferință și resentimente, este primit ca oaspete ales în casa unui episcop. Nu i se pun întrebări, este servit cu tacâmuri de argint și culcat într-un pat bun. Fostul ocnaș este nedumerit și copleșit de primire, dar, din inerția vieții de dinainte, fură argintăria și fuge în timpul nopții. Când, prins, este adus de poliție la ușa episcopului, care nu este uimirea polițiștilor, și a ocnașului împreună cu ei, când episcopul declară că argintăria i-a fost dăruită oaspetelui grăbit. Ba îl mai întreabă pe ocnaș de ce n-a luat și candelabrele. Ocnașul nu-și poate crede urechilor. Nu doar că a scăpat de ocnă pe viață - pedeapsa pentru recidivă, ci primește și un prețios dar. Nu e vorba doar de argintul candelabrelor, ci de valoarea inestimabilă a încrederii acordate, când neîncrederea și bănuiala ar fi fost pe deplin justificate. La sfârșitul vieții, privind la lumina lumânărilor din candelabrele episcopului, fostul ocnaș poate închide ochii, liniștit că darul celui care a avut încredere în el n-a fost irosit. Numele deținutului? Jean Valjean...

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire