MEDITAŢII

Antidotul îngrijorării
- 31 august 2010 -

Eram în vremea facultăţii când, într-o zi de duminică, am ascultat o predică ţinută de un preot cu un har aparte. Acesta a inserat în mesajul sfinţiei sale o ilustraţie din propria sa viaţă. Spunea dumnealui că, pe când era student al Institutului Teologic, a fost cuprins pe neaşteptate de o mulţime de gânduri cu privire la viitorul său: "oare ce voi face după ce termin Institutul?", "unde voi fi, în ce oraş?", "oare voi găsi de lucru în domeniu?", ş.a. În toiul gândurilor, o sclipire de Sus i-a luminat mintea, aducându-i liniştea după care tânjea: "nu e treaba ta ce se va întâmpla cu tine după ce-ţi vei finaliza studiile, aceea e partea Mea; lucrarea ta e să-ţi închei cu bine pregătirea pentru slujirea începută". Ştiu din spusele altora că respectivul preot a luat în serios îndemnul divin, ba chiar a terminat ca şef de promoţie. M-au urmărit spusele preaiubitului păstor de suflete pe toată perioada studiilor mele universitare; oridecâteori eram asaltat şi eu de mulţimea gândurilor privitoare la viitor, îmi aminteam că viitorul e-n mâinile Domnului Cristos, iar prezentul e în responsabilitatea mea; că sunt dator să mă-ngrijesc de ziua de azi, nu să mă-ngrijorez de cea de mâine.

Oh, trăim într-o lume îngrijorată, cuprinsă de frământări, învinsă de aşteptarea fatalistă ca viitorul să aducă numai lucruri negative. Am fost uimit până unde merge îngrijorarea părinţilor cu privire la siguranţa copiilor lor: unii părinţi au implantat micuţilor cipuri, în diverse părţi ale corpului, ca să-i monitorizeze permanent. Pe când părinţii sunt cuprinşi de grija pentru copii, nu puţini copii sunt îngrijoraţi că nu pot atinge standardul impus de părinţii lor. Ştiu câteva cazuri în care copiii de ieri, azi adulţi cu vieţi aparent împlinite, încă încearcă să le demonstreze taţilor veşnic nemulţumiţi de ei cât sunt de buni şi de capabili. Preoţii sunt uneori îngrijoraţi de eficacitatea slujirii, pe când enoriaşii simt adesea că-i dezamăgesc pe cei ce veghează la viaţa lor în Domnul Isus. Medicii sunt îngrijoraţi cu privire la pacienţi, iar pacienţii sunt îngrijoraţi din pricina bolilor prin care trec.

Cu îngrijorarea nu-i de glumit! Lăsată să crească, va rodi în noi temeri incontrolabile şi fără motiv, tristeţe, ne va îngreuna somnul, va pune stăvilare în calea relaţiilor noastre interumane. Ştia Isus că nu-i lucru de apucat îngrijorarea! De aceea, se ocupă atent de problematica îngrijorării, în cea de-a doua parte a predicii de pe munte. E un continuu, o frumoasă curgere a discursului Mântuitorului cu privire la îngrijorare în textul Evangheliei după Matei. Începe Domnul vorbind despre comoara din cer (Matei 6,19-21), îndemnând auditoriul să nu strângă comori pe pământ, căci lesne se vor distruge de molii şi de rugină bogăţiile acestea. Soluţia lui Cristos e formidabilă: "strângeţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură"(Matei 6,20). Argumentul este simplu şi cuprinzător: "unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta" (Matei 6,21). Apoi, ca să-ţi poţi strânge comori în veşnicie, privirea ta trebuie să fie îndreptată spre Sursa luminii, care este Însuşi Cristos (Matei 6,22-23). Aşa că versetele următoare vorbesc despre vederea lăuntrică, în tălmăcirea patristică. Atunci când nu priveşti la Cristos, în viaţa ta celălalt stăpân, Mamona, caută să aibă întâietate. Pasajul ce vine aduce în discuţie alegerea unuia dintre cei doi stăpâni care caută mereu a domni înlăuntrul tău: Dumnezeu sau Mamona (Matei 6,24-25). Şi acum să fim atenţi: când Mamona triumfă în tine, eşti învins de îngrijorare; când Mamona triumfă în mine, îngrijorarea mă doboară, mă îmbolnăveşte. Exemplele practice sunt la tot pasul: când firma e mai importantă decât Dumnezeu, stai şi te frămânţi cum să faci să meargă bine; când succesul e mai important decât Dumnezeu, te îngrijorezi cu privire la modul în care poţi stârni aprecierile celorlalţi. Când Mamona e deasupra lui Dumnezeu în vieţile noastre, iubiţi prieteni, indiferent de ce poftă a firii a întruchipat, îngrijorarea e la ea acasă.

Preaiubiţilor, să ne liniştim! Cristos ne e soluţie şi-n cazul acesta. El ne spune în pilde care e antidotul îngrijorării: credinţa. O primă lecţie pe care ne-o putem însuşi prin credinţă, atunci când ne confruntăm cu îngrijorarea, este următoarea: viaţa este mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea (Matei 6,25). Credinţa ne ajută să restabilim priorităţile, să vedem lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Şi, din acest punct de vedere, viaţa nu e deloc doar hrană şi trudă în a o obţine; viaţa e şansa fiecărui om de devenire întru asemănare cu Domnul, e prilejul oricărei fiinţe umane de a-L alege pe Cristos şi de a vieţui etern în fericirea Prezenţei Sale. Ce e viaţa? Viaţa e atât: Cristos în noi, nădejdea slavei! Ce e trupul? Să fie numai haine? Nu, trupul e Templul Spiritului Sfânt. Viaţa e Cristos în noi, trupul e Templul Duhului Sfânt. A doua lecţie pe care Isus ne-o predă este următoarea: noi, oamenii, suntem mai preţioşi decât celelalte vieţuitoare, în ochii lui Dumnezeu (v. 26b). Pe bărbaţi, Cristos îi invită să privească la păsările cerului: acestea nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu strâng nimic în grânare, dar însuşi Tatăl le hrăneşte. Dacă ele au parte de hrană, cum n-am avea noi toate cele de trebuinţă, dacă suntem în Cristos? Femeile sunt îndemnate să contemple veştmintele crinilor de pe câmp, ale căror mirobolante haine vegetale întrec slava împăratului Solomon, prototipul eleganţei la evrei. Şi, tot prin ochii credinţei, ni se cere a înţelege o altă învăţătură sfântă: îngrijorarea nu rezolvă nimic (Matei 6,27), dar credinţa face totul posibil (Matei 17,20). Îngrijorarea nu mută un pai de la locul lui, dar credinţa poate muta munţii.

Credinţa a înmiresmat jertfa lui Abel. Credinţa l-a strămutat pe Enoh la Cer. Credinţa l-a împuternicit pe Noe să construiască corabia. Credinţa l-a aşezat pe Avram drept părinte al tuturor credincioşilor. Iar despre alţi viteji, se spune: "Prin credinţă, au cucerit împărăţii, au împlinit dreptatea, au obţinut promisiuni, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, au fost întăriţi în slăbiciune, au fost puternici în război, au alungat oştirile străine..." (Evrei 11,33-34). Credinţa aceasta, darul divin pentru căutătorul sincer de Dumnezeu, e antidotul îngrijorării noastre! Să-I spunem şi noi Domnului Isus, precum ucenicii de altădată: "Doamne, măreşte-ne credinţa!"

"Doamne Isuse, mângâierea celui apăsat, bogăţia celui sărac, vindecarea celui rănit, mântuirea celui păcătos, dintre care cel mai mare sunt eu, slăvit să-Ţi fie numele! Tu ne eşti Viaţa, iar Duhul Tău ne transformă colibele interioare în Temple măreţe ale Sfintei Treimi. În păcat şi-n răzvrătire ne-am cufundat şi încă ne spui, prin crucea Ta purtată pentru noi şi-n locul nostru, că suntem mai de preţ decât toate celelalte creaturi. Iubite Doamne, aminteşte-ne mereu să ne încredem în Tine! Dă-ne putere să ne bizuim pe Tine, ca să putem muta munţii care ne stau în faţă, ca să transformăm imposibilul în posibilitate de bucurie şi de pace lăuntrică, pentru noi şi pentru cei dragi ai noştri! Doamne, măreşte-ne credinţa şi sfarmă îngrijorarea ce ne-a cuprins!"

Andrei Pătrîncă