MEDITAŢII

Advent în tihnă
- 27 noiembrie 2009 -

La magazinul X, iarăşi s-au anunţat reduceri. Oamenii sosesc cu câteva ore înainte de noaptea "de har". Deşi ştiu că sunt mai mult sau mai puţin înşelaţi, întrucât scăderile de preţuri vizează produse fie deja ieftine, fie de calitate inferioară, drumul e blocat de maşinile dumnealor, iar parcările din împrejurimi sunt de mult ocupate.

Mai e puţină vreme până la sărbătorile de iarnă. Ofertele de genul acesta vor continua, din ce în ce mai des, mai ofensiv... Pentru noi, românii, Crăciunul încă mai înseamnă ceva. Pentru mulţi alţi europeni, s-au pierdut toate însuşirile creştine ale sărbătorii Naşterii Domnului. Iar pentru unii americani, 25 decembrie e ziua în care se trezesc târziu, pentru că nu mai merg la lucru, iau masa în familie sau întreprind diverse activităţi familiale. Aici, pe ale noastre meleaguri, încă se mai aud colindători, încă mai miroase a cozonac, încă bradul (natural, artificial) e la loc de cinste în multe cămine. Şi totuşi, dincolo de datini... O doamnă din Occident, misionară, venită în România în perioada Adventului acum câţiva ani, spunea auditoriului său: "Cu ceva vreme în urmă, altfel se celebra Crăciunul la voi". Cam da. Din an în an, furia activismului pregătitor al Crăciunului, goana după toate cele de trebuinţă pântecelui, fuga după cadouri, ne îndepărtează cu stoicism şi pe noi, românii, de înţelegerea esenţei Crăciunului.

Zilele trecute am studiat, ca niciodată până acum, tradiţiile iudaice legate de ziua lor de odihnă. Am aflat, de pildă, că "sabat" vine de la cuvântul "lisbot", care îţi spune să te opreşti, să încetezi practicarea îndeletnicirilor tale, să intri în odihnă. De Sabat, nu ai voie să faci comerţ sau să discuţi despre activităţile din timpul săptămânii. După venirea de la sinagogă, femeia casei aprinde câte o lumânare pentru fiecare persoană a căminului respectiv, recunoscându-se prin aceasta că ea, femeia, aduce căldură şi lumină familiei. De asemenea, înainte de masă, bărbatul îi declară în public soţiei că o iubeşte, intonând, de faţă cu copiii, un imn inspirat din cântările lui Solomon. Masa e prilej de servire a bucatelor, dar şi mijloc de comunicare interpersonală, modalitate de a se discuta despre Dumnezeu şi de a se practica exerciţii spirituale. Noi, creştinii de azi, nu mai găsim nici timpul, nici resursele interioare pentru a petrece măcar o duminică din Advent în odihnă.

Un Episcop a relatat cândva o istorioară din viaţa lui care mi-a rămas întipărită în minte. Casa sfinţiei sale se află peste drum de locuinţa unei vârstnice evlavioase. În Advent, doamna aceasta obişnuieşte să petreacă îndelung în rugăciune, cântare creştină şi citire a Bibliei, lângă bradul de Crăciun. Episcopul o priveşte în fiecare an, de la geamul său, şi se bucură în duhul lui că încă mai există oameni ai credinţei pentru care Crăciunul înseamnă Cristos.

Scumpi prieteni, suntem în perioada Adventului! S-a produs venirea lui Mesia pe pământ, pentru mântuirea noastră. Ne rămân două aşteptări: Isus să intre în inimă şi El să revină, întru înnoirea tuturor lucrurilor. Făcându-ne loc în suflet pentru Domnul Isus, toate cele trei Adventuri, cel istoric, cel personal şi cel escatologic se vor împleti cu omul nostru lăuntric, scăldându-l în bucuria autentică. O bucurie pe care reducerile din mall-uri, forfota lumii, substitutele cele multe la centralitatea Domnului Cristos din sărbătorile iernii nu ne-o vor aduce, ci degrabă ne vor aţâţa mai cu tărie dorul lăuntric. Există o sfântă veselie pe care oastea din ceruri a trăit-o, magii şi păstorii au înţeles-o, Biserica a mărturisit-o necurmat şi, mai presus de toate, care rămâne soluţia divină la potolirea strigătului nostru tăcut după Dumnezeu.

Draga bătrânică, din povestirea plină de admiraţie a Episcopului, şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua. Ea a înţeles că adevăratele bucate sunt cele pregătite de Dumnezeu Tatăl pentru hrana veşnică a sufletului. Dar cred că cea mai frumoasă lecţie pe care ea ne invită să ne-o însuşim azi este că Adventul înseamnă, înainte de toate, tihnă în Cristos. Nu preaplin de somn şi de lenevire trupească, ci aşteptare ce abundă în disponibilitatea de a primi Cuvântul Sfintei Scripturi, cântarea de mărire, rugăciunea cea tot de la Isus învăţată şi cu a Lui putere înfăptuită. Căci, până la urmă, sărbătorile iernii sunt sărbători care ne invită să primim înainte de a da. Fecioara Maria a primit, Elisabeta a primit, adoratorii sosiţi din Câmpia Betleemului şi din Răsărit au primit, înainte de a acorda. Au primit vestirea îngerilor şi a stelei şi au răspuns dăruindu-şi vieţile lor pe altarul iubirii.

Vor trece zilele din Advent. Va veni şi Crăciunul. De noi depinde dacă vom ieşi din această perioadă la fel de goi şi de lipsiţi de Cristos sau ne vom umple de darul prezenţei şi a lucrării Lui în noi. De noi depinde dacă vom avea odăile îmbelşugate şi sufletele bogate în duhul lumii, precum cele alăturate ieslei în noaptea Naşterii, sau ne vom deschide umili şi sinceri în faţa Domnului Vieţii, făcându-I în staulul inimii pline de păcate sălaş de întrupare.

Să fie Adventul acesta o petrecere în tihnă cu Domnul Isus! Să ne fie spre bucurie venirea Lui, în noaptea comemorării Naşterii Sale, în ora morţii noastre, în dimineaţa Învierii!

Andrei Pătrîncă