MEDITAŢII

Sărut mâna!
- 26 octombrie 2009 -

Acum o săptămână m-am dus într-o delegaţie prin nişte sate. Într-unul din ele, pe când consilierii cu care eram discutau intens cu parohul, eu îmi făceam una dintre sarcinile mele în aceste drumuri: să fotografiez obiectivele. La un moment dat m-am întâlnit cu o bătrânică. Şi-a dat seama că am fotografiat-o şi s-a ruşinat. M-am apropiat atunci de ea şi, fără să ajung să îi spun ceva, mi-a prins mâna şi mi-a sărutat-o. Am înlemnit. M-am simţit eu ruşinat. Foarte probabil credea că sunt preot. Doar că preoţia mea nu este cea ministerială, ca a consilierilor cu care eram, ci universală, ca a Dvs. Şi nu mi-o trăiesc la acel nivel care să justifice pupatul mâinii.

Munca de teren s-a terminat seara. După aproape 12 ore eram înapoi acasă, dar intervenise ceva: mama mea îşi dorea foarte mult să stea de vorbă cu un preot în acea seară. De unde să iau unul? Pe când eram încă în maşină cu consilierii am îndrăznit să îi cer unuia dintre ei să nu considere ziua încheiată şi să mă ajute. "Când ajungem în Cluj, mă duc vreo jumătate de oră la Adoraţie Euharistică, dar apoi vin, ne întâlnim la mama ta!" Aşa a fost. Şi aproape de 11 noaptea am plecat de la mama, împăcaţi. Preotul s-a oferit să mă conducă acasă iar eu nu ştiam cum să îi mulţumesc pentru efortul făcut. Mi-a luat-o înainte. Era bine dispus... dar de fapt când nu e el bine dispus? Şi mi-a spus: "Acum mulţi ani, când nu eram preot, într-o noapte simţeam că mă duc. Eram aşa de speriat încât m-am grăbit în miezul nopţii să mă spovedesc. M-am dus acasă la părintele L şi m-am spovedit. L-am ţinut noaptea pentru spovada mea, dar, culmea, la sfârşit el mi-a spus mie: 'Mulţumesc!' Am rămas mirat, dar părintele L a continuat: 'Mulţumesc că mă ajuţi să îmi trăiesc preoţia.'" Şi a început să îmi spună entuziasmat cât de bine se simte să poată să îl slujească pe Cristos prezent în semeni. În seara aceea Cristos/aproapele în nevoie era mama mea.

Mintea îmi stătea tot la sărutul pe mână al acelei bătrâne. Când am ajuns la mama, i-am sărutat mâna. Când am ajuns acasă la soţie, i-am sărutat mâna. Acelui preot, deşi ar fi meritat, nu, nu i-am sărutat mâna. Probleme cu coloana, ştiţi Dvs. Probleme pe care bătrâna nu le avea. M-am gândit la cât de des spunem "Sărut mâna!" dar cât de rar o facem. Este doar un alt caz în care cuvintele se disociază de fapte. Cu vorba înainte, cu fapta înapoi. Lăudăm dând din buze dar nu sărutăm cu acele buze. A devenit doar o simplă expresie de salut, pe care o foloseam mai des când eram mici şi pe care cu cât creştem cu atât o înlocuim cu un mai distant şi plat "Bună ziua!" Îmi amintesc că în copilărie, când îmi salutam bunica cu "Sărut mâna!", ţineam adesea să îi şi sărut mâna. Acea mână cu pielea zbârcită mă atrăgea (şi mă mai atrage) să o sărut cu respect.

Am căutat din curiozitate nişte date despre sărutatul mâinii. Am aflat că obiceiul s-a "subţiat" în occident la mediul diplomatic şi aristocratic. În Europa Centrală şi de Est s-a păstrat însă mai mult, în special în spaţiul religios. În Biserica Catolică se obişnuieşte sărutarea mâinii (mai corect a inelului) de la Episcop în sus. În unele zone însă, în special în spaţiul ortodox, se obişnuieşte sărutarea mâinii chiar şi la preot. Nu pentru meritele personale ale preotului, ci pentru că acele mâini ating Euharistia şi iau parte la transsubstanţiere. Sfântul Francisc de Assisi nu găsea nimic umilitor în a săruta mâinile preoţilor, ci pentru el era o continuare firească a iubirii pentru Preasfântul Sacrament. Şi sunt atâţia alţi sfinţi care făceau asemenea Sf. Francisc. În primele secole, persecuţia împotriva Bisericii cunoştea adesea ca formă de pedeapsă tăierea mâinilor, pentru ca preotul sau Episcopul condamnat să nu mai poată celebra şi binecuvânta. Credincioşii recuperau aceste mâini şi le conservau. În fine, Sf. Ioan Maria Vianney vorbea despre marea veneraţie dată obiectelor din Casa de la Loretto, pentru că au fost cândva atinse de Fecioara Maria şi de Isus. "Dar degetele preotului, care ating Preasfântul Trup al lui Isus Cristos - nu sunt acestea oare mai preţioase?" Avem şi cazuri de vindecări prin simpla atingere a mâinilor unui preot: o femeie care suferea de paralizie i-a cerut Sf. Ambrozie să îi permită să îi sărute mâinile şi s-a însănătoşit imediat.

Nu încerc prin toate acestea să îndemn la sărutarea mâinilor preoţilor. Aş fi un fariseu să îndemn la un asemenea lucru, atâta timp cât pe mine însumi nu mă văd făcându-l. Suntem prea moderni. Atingerile, aproape orice atingeri, ajung să fie suspectate, iar dacă la mijloc mai e şi un sărut, chiar şi pe mână... ce subiect de scandal poate ieşi. Şi dacă nu ar fi aşa, ne preocupă ce ar gândi ceilalţi văzându-ne, sau chiar ce ar gândi preotul (nu cumva l-am ispiti să fie mai mândru? noroc că ne preocupăm noi de ispitele lui...). Cu timpul, peste obiceiul sărutării mâinii preotului se va aşterne tot mai mult praf... şi trist e că obiceiul în familii merge pe aceeaşi cale.

Dar să revin la bătrânica de la care am plecat. Ea, sărutându-mi mâna - mi-e ruşine şi să repet aceste cuvinte - mi-a oferit câteva lecţii. În primul rând, lecţia umilinţei fără nici o reţinere, a umilinţei interiorizate. Eu, în faţa unor situaţii care îmi cer umilinţa, adesea mă codesc până la... evitare. Apoi lecţia respectului: nu faţă de persoana mea, chiar şi preot să fi fost. Când un ţăran sărută mâna unui preot, o face pentru a-şi arăta respectul pentru cel care reprezintă Biserica. Eu ar fi trebuit să sărut mâinile acelei bătrâne şi ale tuturor bătrânilor pe care îi întâlnesc în aceste delegaţii, pentru că fără statornicia lor în credinţă, în contextul regimului trecut, Biserica de astăzi ar fi putut să nu mai existe. Cât respect merită aceşti oameni cernuţi de anii "epocii de aur"! În fine, lecţia recunoştinţei: am început să spun mai des în gând (am mare răbdare cu mine... de la gând voi trece la vorbă... de la vorbă cândva şi la faptă) "sărut mâna pentru..." şi lista e lungă. Sărut mâna, mamă, pentru că eşti, pentru că m-ai născut, pentru că te îngrijeşti şi acum de mine! Sărut mâna, soţie, pentru că eşti alături de mine, pentru copiii pe care îi avem, pentru că mă rabzi deşi sunt aşa de imposibil! Sărut mâna, părinte, pentru Liturghia de astăzi, pentru binecuvântare, pentru dezlegare! Sărut mâna, Doamne, că unui aşa păcătos i-ai mai dat să vadă încă o dată lumina zilei, încă o şansă să îmi deschid mai larg ochii pentru a vedea cât de binecuvântat sunt şi pentru câte pot să mulţumesc! Sărut mâna!

Radu Capan