MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Adevărata odihnă
- 20 octombrie 2009 -

"Oh, de aș avea aripi ca un porumbel, aș zbura și m-aș odihni!"
Psalmul 54(55), 6b

Nu știu alții cum sunt, dar una dintre pasiunile mele este somnul. Pe cât îmi place somnul, pe atât sunt de sensibil la capitolul acesta: mă trezește orice zgomot, mă împiedică să adorm orice grijă insignifiantă. În ultimele zile, s-au adunat mai multe probleme mărunte, cel mai greu fiind percepută trecerea în neființă a laptopului meu și nevoia achiziționării altuia, insomnia făcându-și bucuroasă culcuș, timp de câteva seri. Fiți veseli cei care puteți dormi în orice vreme! Noi, ceilalți, cunoaștem ce înseamnă să mori de oboseală și, totuși, să nu te ia somnul! Un mic sfat pentru insomniaci: nu vă propuneți să dormiți cu orice chip! Pentru odihnă, e nevoie de relaxarea minții, teama de "a nu dormi și-n noaptea asta" garantând insuccesul. Când nu vă puteți odihni, uitați de somn! Umpleți-vă timpul cu lucruri frumoase și de folos sufletelor dumneavoastră!

Tot cugetând la chestiunea aceasta a odihnei, am dat peste spusele Scripturii, cu referire la fericita stare a celor mântuiți, în lumea de dincolo: "Și cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu și lumina ei este Mielul... Și porțile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo" (Apocalips 21, 23;25). În Paradis, somn nu va mai fi, nici nevoie de el, nici neputință de a-l obține. Odihna sfinților este Cristos și, vai, cât de dulce trebuie să fie preaplinul părtășiei veșnice cu El!

Pe paginile Genezei (Facerea 8), stă scrisă o istorisire a cărei tâlcuire ne va fi necesară pentru a înțelege subiectul propus. Din cauza păcatului, oamenii se stricaseră iremediabil, iar Dumnezeu hotărâse că era ceasul pentru dezlănțuirea sfintei Sale judecăți. Un potop avea să acopere tot pământul, iar toate viețuitoarele urmau să fie distruse. În marea-I îndurare, Dumnezeu hotărâse însă și o cale de salvare pentru cei care, la ultima chemare, se vor îndrepta, și pentru câte o pereche din animalele pământului: corabia lui Noe. Și a venit potopul. Cei salvați se aflau în corabie. După multe zile, Noe a deschis fereastra corabiei, lăsând un porumbel să cerceteze dacă apele de pe fața pământului au scăzut. Dar porumbelul n-a găsit loc de odihnă pentru piciorul său și s-a întors. După alte șapte zile, porumbelul a zburat din nou și iarăși a revenit în corabie, purtând în cioc o frunză ruptă de măslin. Apele scăzuseră. După alte șapte zile, porumbelul nu a mai venit înapoi. Frumos spune un exeget: "Porumbelul nu a găsit nici un loc pe care să-și așeze picioarele în lumea aflată sub judecată divină. El n-a putut locui decât în noua creație". La fel s-a întâmplat și atunci când Spiritul Sfânt a luat chip de porumbel, cu prilejul botezului Domnului Isus. Venit din înaltul cerului, Porumbelul nu Și-a găsit odihna decât coborând peste Domnul Cristos (Marcu 1, 10).

Multe fac oamenii pentru odihna lor. Unii muncesc o viață în ideea că se vor odihni împliniți la bătrânețe și adesea nu mai apucă timpul senectuții. Alții sunt în stare să ia medicamente care le pun în pericol viața pentru o noapte de somn. Și, orice formă ar îmbrăca odihna aceasta, fie că e vorba de un concediu la mare sau la munte, de petrecerea unor clipe frumoase cu cei dragi, de sărbătorile de iarnă - care iute vin peste noi -, de pensionare, fie că este vorba despre aspectul particular al odihnei - somnul nostru cel de toate nopțile -, repausul acesta este efemer și prea lesne supraestimat. Adevăratul Sabat e, pentru dumneavoastră și pentru mine, doar Domnul Isus. Arvuna odihnei celei adevărate o avem din clipa în care pășim într-o relație personală cu El, când ne oprim zborul nostru spre ținte false și ne odihnim pe umerii Lui, pe brațele Sala sfinte. Plinătatea veritabilei odihne ne este păstrată în Cetatea de Sus, unde chiar Domnul S-a dus ca să ne pregătească un loc, după ce ne-a deschis cerurile, ne-a lăsat să auzim declarația de înfiere a Tatălui, ne-a înmânat invitația la Fericire.

Mult mi-aș dori, scumpi prieteni, să ajungem a ne odihni de toate lucrările noastre, de noi înșine, de zborul nostru obosit spre nicăieri. Isus ne cheamă iarăși: "Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi odihni!" (Matei 11, 28). Când Porumbelul Duhului Sfânt se va odihni bucuros peste noi, noi ne vom odihni bucuroși în Cristos. De aceea, să ne rugăm și noi: Doamne Isuse Cristoase, Fiule al lui Dumnezeu, odihnă a duhului meu, cunoscător al rărunchilor mei, păzitor al inimii mele, iubitor al ticălosului și nevrednicului meu suflet, așterne mântuirea Ta peste mine și cu aripile sfințirii în Tine îmi îndreaptă zborul spre adevărata odihnă! Căci Tu ești Dumnezeul meu și Ție mă închin, deopotrivă slăvindu-L pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, în unire cu care viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire