MEDITAŢII

Am vreo valoare în lume?
- 29 iulie 2009 -

Am fost puţin surprins să constat că printre cele mai bune cincizeci de filme catolice ale tuturor timpurilor se numără şi "It'a a wonderful life?" De ce m-a uimit statistica? În primul rând, pentru că nu ştiam că e film la realizarea căruia au lucrat catolici. În al doilea rând, pentru că filmele noi, cu efecte atât de puternice încât să ascundă golul moral al mesajului transmis, deţin monopolul locurilor de vârf în statisticile cu temă cinematografică. În al treilea rând, pentru că gusturile mele sunt puţin diferite, adesea antagonice, în raport cu cele ale majorităţii. Filmul acesta conţine povestea fiecăruia dintre noi, măcar într-un singur moment al vieţii, dacă nu în mai multe. Un bărbat, în culmea ruinei financiare, se gândeşte serios să-şi curme viaţa. Afacerile îi sunt la pământ, căsnicia în pragul falimentului, stima de sine lipseşte complet. În mijlocul disperării, la vremea praznicului Crăciunului, un înger se face văzut înaintea lui, conducându-l într-o călătorie fascinantă. O călătorie în care personajul nostru principal descoperă că viaţa celor apropiaţi lui, fără existenţa sa, ar fi fost o ruină.

O persoană dragă sufletului meu, inima manifestărilor interconfesionale din oraş, îmi spunea, de curând, că nu a mai organizat nimic pentru că nu a fost mulţumit de prestaţia sa din cursul manifestărilor creştine pluridenominaţionale trecute. Între timp, eu eram la fel de dezamăgit din pricina propriilor mele falimente, care, din nefericire, nu ţineau de imagine, ci de esenţa interiorului meu. Activităţi comune, devenite de ani buni tradiţie în Sibiu, nu s-au mai desfăşurat. Şi pentru că inima aceasta, în anul trecut, nu a mai bătut, mulţi s-au întristat, relaţiile dintre creştinii de diverse orientări s-au răcit şi încă o şansă spre apropierea tinerilor de Cristos şi, prin El, a unora de ceilalţi, s-a stins.

Înainte de ziua aniversării mele, M mă suna întotdeauna. "Zi-mi ce vrei să-ţi gătesc!" Cumpăra din banii ei totul, pregătea mesele cu delicioase bucate, după care se retrăgea discret, înainte, adesea, de sosirea invitaţilor. M fusese abandonată de părinţi şi crescută de o mătuşă şi de un unchi binevoitori. La o vârstă fragedă, a venit la Sibiu, a lucrat, a urmat apoi şcoala de asistente, s-a angajat în spital, unde munceşte şi în prezent. Smerita M, cea mult iubitoare de Cristos şi de semeni, întâlneşte însă un domn. Unul cu un trecut zgomotos, prea ancorat în cele ale firescului ca să privească, măcar pentru o clipă, la ale înaltului. Toate lipsurile afective ale copilăriei i se trezesc sub imboldul pasiunii pe care el declară că i-o poartă. M stă pe gânduri, pune în balanţă ambele variante şi hotărăşte că are nevoie de ajutor specializat pentru a alege înţelept. Apelează la un psiholog laic şi felul ei de a fi se schimbă radical: "M, până acum te-ai gândit la Dumnezeu şi la alţii. De-acum, gândeşte-te şi la tine! Chiar de nu-l iubeşti pe omul ăsta şi nu eşti sigură de sentimentele pe care i le porţi, trebuie să fi dezvoltat pentru el măcar ataşamentul, uneori mai important decât iubirea". De câţiva ani, M a ales. Acum nu mai e în Biserică, nu mai face acte de caritate, încearcă să trăiască gândindu-se la ea, aşa cum nu a făcut-o niciodată înainte. Dar nu se simte împlinită deloc. Bine spune cântarea: "Departe de casa Ta, Doamne, am uitat iubirea Ta, am uitat de fraţii mei, m-am gândit numai la mine. Departe de casa Ta, Doamne, rătăceam străin prin lume, căutând doar fericirea, dar sunt trist şi înşelat."

Preaiubiţilor, oridecâteori ne punem întrebarea "Am vreo valoare în lume?", vă invit să facem împreună un lucru salvator: să ne defocalizăm de pe noi înşine şi să ne refocalizăm pe Isus şi pe oameni. Doar în această aparentă pierdere a noastră din vizorul propriei noastre preocupări avem oportunitatea să îi găsim răspunsul corect chestiunii valorii personale. Când credem că nu mai avem ce da, s-ar putea ca abia atunci Domnul să dăruiască prin noi. Când am ajuns la limitele iubirii, s-ar putea ca abia atunci să iubim cu iubirea Lui. Şi, scumpii mei prieteni, eu zic că avem destule motive să ne îndoim de multe, de relaţiile noastre, de slujbele noastre, de noi înşine. Să nu ne îndoim niciodată de valoarea pe care El ne-o atribuie, ţie şi mie. E valoarea aceea monumental pictată pe crucea unde Cristos a murit, invitându-ne acum la a ne întoarce acolo, pentru a ne descoperi lumina, pacea, siguranţa, fericirea, paradisul pierdut!

"S-a înserat peste întregul sat,
Întinde noaptea vălul ei întunecat.
Rămâi aici, eterne paradis,
M-aştepţi pe-altar, cu-acelaşi dor aprins,
Să mă-ntorc iar.

R: Doamne, vreau iubirea mea să-Ţi dau,
Să fii mereu întâiul gând al meu,
Oriunde merg şi-n tot ce fac,
Să ştiu că eşti prezent.

Îngenunchez şi umilit te rog,
Să-mi ierţi al necredinţei crud zălog ce m-a legat
Rămân uimit şi-n suflet fericit,
Că mâna ce m-a ridicat
E mâna Ta."

Cântările tinerilor catolici

Andrei Pătrîncă