MEDITAŢII

Cum gândim despre ceilalţi?
- 1 februarie 2009 -

Câtă amărăciune se citeşte pe chipul ei! Părul îi e despletit şi murdar. Mâinile sfioase cad pe lângă trup, lipsite de vlagă. Hainele îi sunt sfâşiate. Hohotele de plâns nu mai contenesc să se oprească. Cărturarii şi fariseii, prieteni doar atunci când doresc să-L ispitească pe Isus, o târăsc, aşezând-o în faţa Lui. "- Isuse, ţi-am adus o desfrânată. Că ne tot chinui tu cu învăţăturile tale care ne strică datinile şi sfânta lege, vorbindu-ne despre iubire şi despre alte sentimentalisme din astea ieftine. Învăţătura revelată lui Moise e clară aici. Fără putinţă de tăgadă. Femeia trebuie ucisă cu pietre. Să vedem ce mai zici acum!" Câtă ură pe feţele mai marilor norodului! Şi ce adâncă dorinţă de a osândi! Se scurg clipele, vinovata continuă să plângă, fără nădejde. Setoşii de sânge, preoţi şi învăţaţi, aşteaptă sentinţa. Dar Isus tace...

*

Cândva, undeva, eram în aşteptare. Într-o sală alăturată, cu glasuri puternice şi crize de râs, nişte amici discutau despre o persoană pe care o cunoşteam şi eu, subliniindu-i acesteia trăsăturile negative de caracter. Pentru ca focul ironizării să fie ţinut treaz, pe alocuri, unul dintre vorbitori turna câteva citate din repertoriul "inculpatului", însoţite de imitarea histrionică a tonului vocii sale. Răsfoiam o revistă creştină, mândru că am putut sta departe de mizeriile lor. În aceeaşi zi, ceva mai târziu, mă scapă gura şi încep să fac şi eu acelaşi lucru ca şi cei în cauză. Imediat îmi amintesc cuvintele Scripturii, care grăiesc drept: "Inima omului este nespus de înşelătoare şi fără nădejde de rea" (Ieremia 17,9).

Suntem asaltaţi de vorbiri de rău. Noi, ca şi popor, avem o sensibilitate aparte în ceea ce priveşte exprimarea catalogărilor negative ale celorlalţi, în lipsa lor, bârfa. Ne place de numa'. Aşa că mesajul ne priveşte pe toţi. Poate că nu spunem mereu ceea ce credem despre semeni, un lucru e clar însă: suntem nişte bombe cu gânduri negre despre cei din jurul nostru. "Părinţii mei, îmi tot impun felul lor de viaţă! Nu-şi dau seama că vremurile alea, în care făceai plajă îmbrăcat, s-au sfârşit! N-au auzit şi ei de liberalism, democraţie, 'trăieşte-ţi clipa' şi chestii de-astea marfă". "Ah, copiii, numai necazuri îmi fac! Oare nu am făcut o greşeală că i-am adus pe lume?" "Iarăşi întârzie! Probabil că pălăvrăgeşte, după obiceiu-i, cu prietenele ei! Urâţii ăştia mici plâng (seamănă cu ea), maţele îmi chiorăie, mai e puţin şi începe meciul!" "Iarăşi dă televizorul pe emisiunile lui preferate! Numai documentare cu albinuţe şi crocodili îi plac! De ce nu înţelege şi el sufletul sensibil feminin, care se vădeşte aşa de frumos în telenovele?!" "Uite-o şi pe colega noastră! Iarăşi şi-a luat mini! Femeie, trezeşte-te! Eşti urâtă, zbârcită, grasă pe la şolduri! Pune mâna şi vezi-ţi de viaţă, nu te mai da pe lângă şef, să-i faci avansuri!" Mă opresc aici, căci am imaginaţie, vă garantez, şi cine ştie ce scenariu îmi mai trece prin căpşor!

Când Fecioara Maria a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, dreptul Iosif s-a frământat tare mult. O iubea pe Maria, crezuse în ea, şi-o dorea aproape, nu putea concepe să îşi împartă viaţa cu altcineva, decât cu ea. Ar fi putut să o condamne la moarte, să o aducă în faţa mulţimii, pentru a fi ucisă cu pietre. Avea toată acoperirea legii mozaice. Ce mare dovadă de iubire însă la Iosif! Înainte de a i se spune, prin solul îngeresc, că Maria va avea singura naştere supranaturală din istoria omenirii, el se gândea să o lase pe ascuns, fără a o aduce în faţa tribunalului uman. Dorea să o salveze pe cea care, în a lui concepţie, îi ruinase viaţa, îl minţise şi-l înşelase. Cum gândea omul acesta? De unde atâta forţă de iertare? Ce preţ mare era dispus să plătească: a lui demnitate răstignită sub puterea dragostei!

Să vă spun câteva lucruri pe care le gândesc oamenii despre mine: "e conservator, demodat, închistat", "e ipocrit", "e pasiv agresiv", "e ascuns, are o diplomaţie care tăinuieşte multe", ş.a. Dincolo de felul în care mă văd aceştia, puţini sunt cei care s-au oprit din furtuna gândurilor lor, au stopat producţia de etichete puse făpturii mele şi-au stat măcar o clipă să-mi înţeleagă sufletul, să-mi asculte bătaia inimii, să-mi oprească o lacrimă sau să-mi ofere o sfântă îmbrăţişare. Şi la fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Am avut o pacientă tânără, căreia îi dădeam teme, în fiecare zi. Una dintre teme era să stea de vorbă cu mama ei, provocând-o să-i povestească viaţa sa. La sfârşitul şederii sale în spital, mi-a spus: "- Nu-mi place sistemul vostru medical! Nu cred în medicamentele pe care mi le daţi! Am descoperit însă pe secţia voastră câteva chestiuni pe care nu le ştiam până acum. L-am descoperit, întâi de toate, pe Dumnezeu. Apoi, am înţeles-o, pentru prima oară, pe a mea mamă. Mi-am dat seama, ca niciodată până acum, cât de mult a suferit, cât a înfruntat pentru mine, cât de mult mă iubeşte". Mama ei rămăsese aceeaşi, cu multele-i imperfecţiuni, dar felul în care fiica gândea despre ea era cu totul altul.

* * *

Câtă amărăciune se citeşte pe chipul ei! Părul îi e despletit şi murdar. Mâinile sfioase cad pe lângă trup, lipsite de vlagă. Hainele îi sunt sfâşiate. Hohotele de plâns nu mai contenesc să se oprească. Cărturarii şi fariseii, prieteni unii cu alţii doar atunci când doresc să-L ispitească pe Isus, o târăsc, aşezând-o în faţa Lui. "- Isuse, ţi-am adus o desfrânată. Că ne tot chinui tu cu învăţăturile tale care ne strică datinile şi sfânta lege, vorbindu-ne despre iubire şi despre alte sentimentalisme din astea ieftine. Învăţătura revelată lui Moise e clară aici. Fără putinţă de tăgadă. Femeia trebuie ucisă cu pietre. Să vedem ce mai zici acum!" Câtă ură pe feţele mai marilor norodului! Şi ce adâncă dorinţă de a osândi! Se scurg clipele, vinovata continuă să plângă, fără nădejde. Setoşii de sânge, preoţi şi învăţaţi, aşteaptă sentinţa. Dar Isus tace... Cu glasu-I blând, răspunde greu: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea". Toţi sunt străpunşi în inimi de cuvintele Lui şi fug! Dumnezeu a stat să-i înţeleagă sufletul, să-i asculte bătaia inimii, să-i oprească lacrima, să-i ofere o sfântă îmbrăţişare. Unde sunt însă cărturarii? Unde sunt fariseii? Unde sunt eu? Unde eşti tu?

Andrei Pătrîncă