MEDITAŢII

Omul, între medicină şi creştinism
- 14 ianuarie 2009 -

Până şi cei mai devotaţi adepţi ai evoluţionismului au recunoscut, într-o formă sau alta, că dincolo de lumea vizibilă a organismului uman, există un teritoriu nevăzut, neexplorat, cu multe enigme şi în comuniune continuă cu lumea spirituală. Darwin, părintele evoluţionismului, a recunoscut, spre sfârşitul vieţii, că a greşit în interpretările lui, că lipsurile din lanţurile genetice nu pot fi explicate nicicând prin "evoluţie". Cercurile de interese din jurul noii teorii, care-L excludeau pe Dumnezeu din ecuaţia creaţiei, au avut grijă să acopere mărturisirea de căinţă a lui Darwin. Freud, unul dintre cei mai înverşunaţi agnostici, găseşte, prin observaţiile sale clinice, că psihicul uman se împarte în trei categorii distincte, în raport cu moralitatea: eul, sinele şi Supraeul. În Supraeu, Freud identifică o forţă mai presus de cele ale firii, care-l îndreaptă întotdeauna pe om să se analizeze, să se judece, să-şi facă procese de conştiinţă, să-şi potolească instinctele şi să caute frumosul, adevărul, binele. Nici refuzul mental al morţii nu şi-l explică agnosticul Freud, declarând plin de mirare: "În inconştient, nimeni nu crede în propria-i moarte!" Nietzsche, filosoful supranumit "Anticristul", întrucât a afirmat despre Dumnezeul creştin că a murit o dată cu răstignirea, spre sfârşitul vieţii este cuprins de sentimente de compasiune care-l fac să îngenuncheze şi să verse lacrimi fierbinţi îndată ce zăreşte un cal, agresat drastic de al său stăpân. Să existe oare, în fiecare om, chiar şi în conştiinţa celor care neagă public existenţa divină, un chip şi o asemănare cu al său Creator?

Astăzi se ştie că omul e fiinţă tripartită: trup, suflet şi duh (spirit). Astăzi se ştie că biruinţa duhului (fie că-l numim Supraeu, fie inteligenţă emoţională) asupra sufletului aduce cu sine o viaţă armonioasă, în toate planurile existenţei.

Daniel Golemann, în cartea sa de referinţă, numită "Inteligenţă emoţională", publică studiul prin care arată că bolnavii cu practică religioasă, indiferent de suferinţa lor, se însănătoşesc mult mai repede, în comparaţie cu nepracticanţii. Studii multiple încurajează practica religioasă pe parcursul spitalizării, evidenţiind mai ales rezultatele pozitive pe care creştinismul le aduce în ameliorarea şi tratarea bolilor. Şi aceasta pentru că, în Cristos, există soluţii pentru orice problemă de sănătate. Stresul excesiv, îngrijorările peste măsură, lipsa vizualizării unui viitor strălucit conduc la tulburări cardiace, ulcer gastric şi duodenal, depresie, tulburări de somn, ş.a. Din contră, conştientizarea faptului că Cineva este în controlul vieţii stopează neliniştea interioară, conferind calm şi încredere de sine, în orice circumstanţă a vieţii. Anxietatea, după învăţătura creştină, dispare pe măsura încrederii în Dumnezeu, a iubirii faţă de El şi faţă de semeni. Iar dependenţa de Cristos anihilează orice dependenţă, din multele care pun stăpânire pe om.

Omul, în ansamblul său tripartit, corp, suflet, duh, este mult mai mult decât ceea ce se vede, ceea ce s-a descoperit până acum şi se va descoperi vreodată. El poartă emblema Creatorului Său, tânjeşte după vindecarea Lui, iubeşte stăpânirea Lui, aşteaptă regenerarea Sa, prin experienţa miraculoasă a naşterii din nou, a sfinţirii şi apoi a restaurării ce se va produce la vederea feţei Domnului Cristos şi la înnoirea tuturor lucrurilor!

Andrei Pătrîncă