MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Invizibilul și omul recent
- 30 octombrie 2008 -

"Un simplu act de curaj este cel care ne poate reda libertatea"
Coehlo, Maktub

În vremea copilăriei mele, pe la vârsta la care băieții își copiază tații, una dintre preocupările mele favorite era să îmi bag degetele printre firele purtătoare de curent ale diverselor aparate electronice pe care al meu părinte, electrician de meserie, le "supunea" operațiilor de reparare. Foarte interesant pentru mine a fost un aparat de radio mic, achiziționat de tatăl meu cu greu, căci, pe vremea aceea, regimul politic (deplâns acum de cei care o duceau bine pe atunci) îți impunea să ai, pentru orice obiect care te conecta cu lumea, o autorizație specială de care tata nu dispunea. Aparatul acesta avea ceva diferit față de celelalte: în față un ecran pe care se proiectau trei lumini, de forma a trei chitariști, însoțind cu dansul lor frenetic cele ce se emiteau. Îmi plăcea să mă trezesc dimineața, să stau să privesc jocul de lumini și să mă întreb care sunt cei trei omuleți minusculi care, clipă de clipă, nu au altceva de făcut decât să danseze pe ritmul muzicii. Nu vă spun câtă filosofie și aici: "cum de sunt așa de mici?", "de ce nu ies niciodată de acolo?", "cu ce se hrănesc?", "oare nu obosesc?" În mintea mea infantilo-filosofică, nu încăpea nicidecum ideea de "electricitate", "unde magnetice", "invizibil". Totul trebuia să aibă o cauză reală, palpabilă, concretă.

Cam asta e boala lumii noastre, în timpul acesta de istorie târzie și obosită. Totul devine atât de posibil de transformat în realitate palpabilă, suntem atât de asaltați de imagini și de sunet, încât nu mai vedem realitatea invizibilă care generează și care susține totul.

Un prieten de-al meu, viitor psiholog, cu cinci ani mai mic decât mine (un puști, adică), îmi povestea zilele trecute că nu prea are ce discuta cu cei din generația lui. Dincolo de preocupările pentru împlinirea nevoilor de orice fel, pentru topurile muzicale, tonurile "cool" de mobil, ș.a, nimic nu este. Și nici cu cei vârstnici, lucrurile nu stau mai bine. Pe drept spunea Patapievici că omul recent nu știe decât să-și umple spațiul (cu mobilă, haine, mașini), să-și umple timpul și să aștepte o nouă zi, care va veni la fel. Vă pot garanta, prin prisma scumpilor pacienți cărora le slujesc, că a timpului curgere, până la moarte, este mai grea de suportat decât însăși ideea de moarte. Omului modern îi e mai frică de viață decât de moarte. Omul modern urlă înlăuntrul lui, din lipsă de sens.

Odată cu explozia multiconfesională post-reformistă, în lumea creștină "și-au dat spectacolul" câteva confesiuni pregătitoare pentru ideea de nihilism. Una dintre ele susține că, între moarte și Învierea trupului, există o perioadă în care sufletul nu există. Un fel de vid existențial, departe de litera Scripturii și de Tradiția Patristică care nu au spus niciodată altceva decât că sufletul are viață în el însuși, e etern, aparține lumii invizibile și ființează, până la unirea cu trupul, în formă singulară. O altă grupare preia aceeași idee, dar îndrăznește să o ducă mai departe. În concepția acestei organizații, nu există Iad și nu există nici Rai spiritual, ci un Paradis pământesc, vizibil, care va fi creat cu trupurile membrilor ei, reînviate. Mai mult, nașterea din nou, marea și unica experiență a duhului prin care un om devine creștin, înseamnă doar o nouă personalitate pe care o primești îngroșându-le rândurile. Să fi fost aceste mișcări și altele similare lor mijloacele prin care omul modern să nu mai creadă în lumea spirituală, invizibilă? Sincer, nu cred. Sunt de părere că aceste organizații s-au născut prin ideologizarea unei înclinații tot mai mari a lumii moderne spre "nihil", incluzând în acest "nihil" și Dumnezeul în percepție iudeo-creștină, Atotputernic, Omniscient, Spirit. Nerespectarea granițelor de protecție morală, trasate de creștinism, a dus la puternica autoculpabilizare. Neînțelegerea principiului toleranței, toleranță ea implicit inclusă în exercitarea dragostei creștine, a crescut culpabilizarea. Iar negarea deopotrivă a autoculpabilității și a culpabilizării, și-a găsit rezolvarea puerilă, caricaturală, în negarea oricărei instanțe superioare menite să judece și să predea omului iubirea și iertarea. Prin nihilism, omul modern rămâne acum lipsit de scop.

Pe unde privești, numai de idioți dai! Și cu cât coeficientul de inteligență rațională și emoțională se apropie mai mult de valoarea la care îngheață apa, cu atât sunt mai promovați. Trăim tragi-comedia scriitorilor care nu au citit la viața lor decât "Capra cu trei iezi", și ea în variantă modernă, a oamenilor de televiziune care, în afară de tupeu, de aspect fizic și de inspirate căsătorii (care țin cât eclipsa și eclipsează, deopotrivă, conturile amanților) nu prea mai au nimic, de profeți și de predicatori cu plămâni puternici, sugestie însușită, dar cu totul sărmani într-un duh blând și liniștit, etc. Valoarea stă în lucrurile altădată disprețuite, iar veritabilele valori nu mai interesează modernul din noi. Valorile se inversează. Cu o așa de mare viteză încât cei care mai sunt valori, din alte vremuri, nu mai pricep nimic, iar cei care se ridică acum drept valori autentice își trăiesc înălțimea înțelepciunii fie într-o formă schizoidă, fie într-una paranoidă.

Atunci când bunica ne-a făcut o vizită și noi abia ne cumpărasem televizor color cu telecomandă, schimbarea canalelor doar intr-o secundă a speriat-o atât de tare, încât a început să-și facă cruci neîncetat, afirmând totodată că televizorul e posedat. Nu știa că partea care face conexiunea între comandă și aparatul tv ține de invizibil. Cu toate acestea, în fiecare seară săruta pământul, atingea reprezentarea comemorativă a lui Cristos martirizat și se ruga. Nu cunoștea invizibilul modernismului nostru fără de sens, fără de scop, fără de valori, dar cunoștea Invizibilul care-i făcuse viața cu sens, cu scop, cu valori.

"Un simplu act de curaj este cel care ne poate reda libertatea". Și acest act de curaj este credința în Invizibil.

Preaiubiților, nu pierdeți cea mai însemnată parte din existența Dvs, Invizibilul, oricât de moderni sau postmoderni ați dori să fiți!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire