MEDITAŢII

Sunt tot cu tine
- 27 martie 2008 -

"Exsurrexi, et adhuc tecum sum. Alleluia!" (Am înviat şi sunt tot cu tine - Ps 138, 18b). Cu aceste cuvinte şi-a început Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea mesajul de Paşti adresat Urbi et Orbi, Romei şi lumii întregi.[1] Acest verset este de mare actualitate în acest an când creştinii care urmează calendarul gregorian au sărbătorit deja Învierea, iar cei legaţi de cel iulian o vor face abia la cinci săptămâni distanţă: Isus cel Înviat este mereu cu noi, oriunde ne-am afla în calendarul liturgic.

Suveranul Pontif continuă: "Isus Cristos a murit şi înviat pentru toţi: El este speranţa noastră! Speranţa adevărată pentru fiecare făptură omenească. Azi, aşa cum a făcut cu ucenicii Săi în Galilea înainte de a Se întoarce la Tatăl, Isus cel Înviat ne trimite şi pe noi peste tot ca martori ai speranţei în El şi ne asigură: Eu sunt cu voi mereu, în toate zilele, până la sfârşitul lumii (v. Mt 28, 20)."

Un preot li se adresa credincioşilor săi spunând: "Ne este frică şi ruşine că suntem creştini. Duceţi-vă la un restaurant McDonald's şi, înainte de a mânca, faceţi-vă rugăciunea. Oare nu vă uitaţi cu teamă în stânga şi în dreapta, îngrijoraţi de ce vor zice cei care vă văd?" Sfântul Petru ne cheamă să dăm socoteală oricui ne întreabă despre speranţa care e în noi (v. 1 Pe 3, 15), dar prea adesea, vai, ne ruşinăm că purtăm acelaşi nume cu Cristos. Oare dacă ni s-ar da posibilitatea, adulţi fiind, să alegem dacă ne menţinem jurământul de la botez, ce am face?

De ce ne este frică şi ruşine că suntem ai lui Cristos? Pentru că uităm că Isus a rămas în mormânt doar trei zile, iar apoi a înviat, după cum a promis. Dacă ne-am pătrunde de această realitate extraordinară, că Domnul vieţii a înviat cu adevărat şi este cu noi, nevrednicii, cu unul fiecare dintre noi, în fiecare clipă, până la sfârşitul lumii, de ce şi de cine ne-am mai teme? Oare nu am alerga şi noi să le vestim tuturor vestea cea bună?

"Să ne deschidem cu încredere sinceră faţă de Cristos cel Înviat," ne invită în continuare Sfântul Părinte. Cel Care a trecut prin uşi închise (v. Io 20, 26) nu ne forţează uşile sufletelor, ci aşteaptă să-I deschidem.

Trupul glorificat al lui Isus păstrează urmele cuielor şi ale suliţei. Papa mai spune: "Îndreptându-ne privirea sufletului spre rănile glorioase ale trupului Său transfigurat, putem înţelege sensul şi valoarea suferinţei, putem alina atât de multele răni care continuă să însângereze omenirea chiar şi în zilele noastre."

Dacă Îl lăsăm pe Isus cel Înviat să fie cu noi, nu putem să nu fim şi noi cu El în fraţii noştri care suferă de foame, de frig, de batjocură, dar mai ales de lipsă de speranţă. Misiunea noastră este mare: Isus cel Care a murit şi înviat pentru noi ne cheamă să-L vestim şi altora! Să îndrăznim, căci El a biruit lumea (v. Io 16, 33)!

Notă

[1] Textul se găseşte în limba italiană aici.

Andrei Goţia