MEDITAŢII

Babe răutăcioase
- 11 octombrie 2007 -

Urma să iau interviul unei paciente. Deşi e interzis, din comoditatea-mi caracteristică, mă aşez pe patul unei bătrâne, la invitaţia acesteia, în timp ce vorbesc cu a sa colegă de salon şi de suferinţă. Anamneza decurge bine, până ce doamna mai tânără povesteşte despre un copil al său, care suferă de o boală genetică gravă. Bătrâna, atentă la discuţie, se întoarce spre mine, îşi acoperă gura cu un colţ al basmalei şi îmi spune în şoaptă: "Asta sigur a făcut ceva de i-a ieşit copilul aşa!" "Ce babă răutăcioasă!", îmi spun în gând şi continui examinarea.

Hei, de parcă numai ea gândeşte aşa! Locuinţa mea închiriată se găseşte în apropierea sediului unei organizaţii religioase antitrinitariane. Cunoscându-le "teologia", m-am întrebat adeseori dacă adepţii ei sunt normali. Un om care crede astfel de lucruri, gen "Cristos nu e Dumnezeu, iar Duhul Sfânt nu există ca şi Persoană, harul e ocazia de a ne întâlni pe noi, Iadul e o fabulaţie, iar Raiul e pe pământ, în Regatul lui Dumnezeu intră doar un număr limitat de oameni şi ăştia doar dintr-ai noştri...", în concepţia mea, ar trebui să arate cumva diferit de alţii, nu? Şi m-a "ros" curiozitatea aceasta până într-o zi de sfântă duminică, când, aşteptând autobuzul în staţie spre a mă duce la Biserică, i-am văzut trecând spre sala de întrunire. Surprize-surprize! Erau oameni fireşti. Cu cap, trunchi şi picioare, cu haine obişnuite de Biserică, unii cu copii în cărucioare, alţii cu ei de mână sau fără, cu maşini sau pe jos şi tot aşa. Ba chiar duminica trecută am trecut pe acolo şi geamurile încăperii erau deschise - în general sunt ferecate zdravăn - aşa că n-am ratat ocazia să privesc o clipă înăuntru. Regret că n-am stat mai mult să analizez un interior de sală unitariană, chiar cu preţul să primesc ceva "priviri prietenoase" (cel puţin)! Sunt sigur acum nu doar că sunt oameni ca şi restul lumii, dar şi că au dramele lor, bucuriile lor, nevoile lor, dorinţele şi nemulţumirile lor, ba chiar că mulţi dintre ei au ars, ca şi mine adineauri, orezul cu lapte, măcar o dată în viaţă. Dar, mai ales, sunt sigur că şi ei sunt păcătoşi şi au nevoie, asemeni nouă, tuturor, de salvarea lui Isus prin descoperirea Lui personală ca Domn, Mântuitor şi Dumnezeu.

Prejudecata. O părere, idee preconcepută şi adesea eronată pe care ţi-o faci fără a cunoaşte în mod real faptele. Greşită prin ea însăşi şi prin faptul că aduce un prejudiciu unei alte persoane. Mediul şi educaţia o cultivă. Dacă am văzut puţin ce sunt, haideţi să descoperim câteva idei preconcepute ale românilor. Şi, cine ştie, după ce le identificăm, să începem să le izgonim din minte!

Aţi auzit spunându-se: "Aşchia nu sare departe de trunchi!" Arghezi ne învaţă: "Adevăratele flori sunt cele ce ies din mucegai". Sau: "Haina face pe om!" Dar omul face haina, că el însuşi e meşterul croitor. Devenind serioşi, să luăm aminte la învăţăturile Domnului Isus din sfintele Evanghelii şi la accentul pus de El pe aspectul interior, nu pe cel exterior: Matei 9, 9-17. Apoi să ne oprim asupra îndemnului apostolului Iacov, "Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în Biserica voastră un om cu un inel din aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: 'Tu şezi în locul acesta bun!' Şi apoi ziceţi săracului: 'Tu stai acolo în picioare!' Sau: 'Şezi jos la picioarele mele!' Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?" Iacov 2, 1-5. O altă prejudecată pe care o avem noi, românii, şi pe care o regăsesc iarăşi la mine e că nimic bun nu poate ieşi din anumite zone ale ţării. "Coloana Infinitului" se pune împotriva pre-judecăţii noastre. O alta, că omenia s-ar măsura după culoarea pielii. Şi lista nu se termină aici.

Nu sunt un tip sportiv. În generală, mi-era greu uneori să rezist unei ore de sport. Pentru că rămâne între noi, vă povestesc câteva întâmplări hazlii cu mine, pe terenul de sport. Aveam ca îndrumător o doamnă pe cât de grasă, pe atât de energică şi de severă. 1. Alergarea de rezistenţă. Pentru neştiutori, alergi de nebun, fără nici un sens, pe un teren mare. Şi nu alergi o dată, ci de mai multe ori, până când parcurgi 1000 de metri. (Nu înţeleg de ce trebuie să alergi, când ai putea merge lejer! Că doar nu te aleargă nimeni. Aşa ne place nouă, oamenilor, să ne complicăm vieţile!). Ultima tură, pe la jumătatea ei, spontan, alimentele din stomac fac cale inversă. (Probabil se înscriseseră şi ele la alergare). M-am oprit, evident. Dar bondoaca mea profesoară, deşi văzuse scena cu pricina, striga de zor: "Dacă nu alergi până la capăt, nu pupi cinciul!" 2. Aruncarea cu mingea de oină. Eu am aruncat-o, dar nu s-a dus decât la câţiva metri de mine. (Ea nu a vrut mai mult, nu poţi obliga pe cineva sau ceva să facă ce nu-i place, nu?) Profesoara s-a oprit înmărmurită câteva momente, şi-a făcut cruce şi apoi a început să zbiere: "Bă, tu n-ai aruncat niciodată cu pietre?" "Ba da, dar abia acum îmi dau seama de ce nu nimeresc niciodată ţinta. Obiectele de aruncat nu mă ascultă". 3. Săritura la ladă. Trebuia să sărim peste un obiect ciudat de lemn, sub forma unei lăzi, având deasupra un material amortizor. Ce credeţi că s-a întâmplat aici? Am avut cea mai bună tehnică din clasă. Am luat 9 şi 10 la exerciţii. Profesoara m-a lăudat şi m-a pus să fac exerciţiul până când colegii mei "împiedicaţi" aveau să-mi ajungă performanţa. Pare pueril exemplul, însă profesoara aceasta mică, grasă şi severă a fost întotdeauna obiectivă cu mine. Nu m-a evaluat niciodată prin prisma experienţei anterioare, catastrofale, ci întotdeauna mi-a acordat şansa unui nou început.

A aşeza peste o fiinţă umană prejudecata ta, la un moment dat poate declanşa în ea o reacţie de apărare, pentru ca, la puţină vreme, persoana "pre-judecată" chiar să se conformeze felului în care tu o vezi şi să devină întocmai. Oare câţi dintre oameni nu sunt "răi" pentru că noi i-am văzut dintotdeauna "răi"? La formarea sau, mai bine zis, la deformarea câtor semeni nu am contribuit şi noi, cu ideile noastre preconcepute, cu tiparele noastre înguste de gândire? De câte ori nu am fost "babe răutăcioase", emiţând sentinţe morale fără a audia "inculpatul", dar neevaluându-ne propriile încălcări de Lege? Până la urmă, suntem oameni, creaţi de Acelaşi Dumnezeu şi cu aceeaşi trebuinţă de Cristos, spre mântuirea sufletelor noastre!

"Doamne Isuse Cristoase, prietenul vameşilor şi al desfrânaţilor, Cel ce ai văzut valoare în fiecare fiinţă, ajută-ne să ne debarasăm de catalogarea celor din jur! În spiritul apărării şi al cinstirii demnităţii umane şi întru asemănarea cu Tine, Domnul nostru!"

Andrei Pătrîncă