MEDITAŢII

Chipuri
- 4 octombrie 2007 -

Am văzut odată un chip al lui Isus care, de la o anumită distanţă, părea realizat în tehnică pointilistă, din foarte multe puncte de diferite culori. Când m-am apropiat însă, am văzut că "punctele" erau tot atâtea chipuri de oameni.

Era vorba doar de o inspirată "găselniţă" de artist ori autorul surprindea un adevăr? Suntem într-adevăr, fiecare şi împreună, chipul lui Isus? Probabil cel mai potrivit pasaj evanghelic pe care-l putem invoca este cel în care Isus Însuşi ne spune: "Voi rugaţi-vă aşadar aşa: Tatăl nostru..." (Mt 6, 9-15). Mântuitorul ne învaţă aici trei lucruri: că Dumnezeu ne este Tată, că Isus ne este Frate, iar odată cu El, că toţi oamenii ne sunt fraţi. Desigur, noi suntem filii in Filio ("fii în Fiul"), adică fii adoptivi, restabiliţi în iubirea Tatălui prin jertfa pe cruce a Celui născut din Tatăl.

Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele sunt strâns legate, cum ne aminteşte Sf. Ioan: "Noi iubim pentru că El ne-a iubit pe noi primul. Dacă cineva ar spune, «Îl iubesc pe Dumnezeu» şi pe fratele său îl urăşte, este un mincinos; căci cel care nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede, pe Dumnezeu pe Care nu-L vede nu-L poate iubi"(1 Io 4, 19-20).

Dacă iubirea faţă de Dumnezeu pare să nu ne ridice prea mari greutăţi, în schimb cea faţă de aproapele ne pare uneori imposibilă. De ce? Poate pentru că uităm de prima parte a textului Sf. Ioan. Iubirea este în noi doar un răspuns, nu o iniţiativă. Noi putem iubi pentru că suntem iubiţi. Departe de a ne depersonaliza, acest adevăr este eliberator: Isus este măsura şi modelul iubirii noastre, nu noi; fără El, nu putem face nimic, dar în El putem face totul (v. Io 15).

C. S. Lewis surprinde în "Cele patru iubiri" (The Four Loves, 1960) un aspect deosebit care leagă iubirea de Dumnezeu şi de aproapele: "Am fost făcuţi pentru Dumnezeu. Doar fiind într-un fel ca El, doar fiind o manifestare a frumuseţii, a tandreţii iubitoare, a înţelepciunii ori bunătăţii Lui, ne-a trezit orice Iubită (Iubit) iubirea." Uneori ni se pare că Dumnezeu este în competiţie cu cei pe care-i iubim şi uităm că tot ce suntem şi ce avem, în mod special logodnicul ori logodnica, soţul ori soţia, sunt daruri încredinţate nouă din partea lui Dumnezeu, expresie a iubirii Lui.

Acelaşi autor englez scria cu îndrăzneală în "Povara măreţiei" (The Weight of Glory, 1942): "Alături de Preasfântul Sacrament Însuşi, aproapele tău este cel mai sfânt obiect care se prezintă simţurilor tale." Exagera oare Lewis?

Nu, pentru că Învăţătorul lui Lewis şi al nostru ne spusese acum mai bine de două milenii: "Atât timp cât aţi făcut-o unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut" (Mt 25, 40). Oare cum s-ar schimba viaţa mea dacă aş conştientiza că deja astăzi am văzut chipul lui Isus în sora care m-a enervat ori în străinul căruia i-am zâmbit...?

Andrei Goţia