MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Volumul II al Golgotei
- 14 iunie 2007 -

Să presupunem că intru într-o librărie. Caut un roman celebru. Rafturile sunt multe, cărțile sunt nenumărate. Mi-e greu... Într-un ungher, într-un colț lăturalnic, găsesc ceea ce caut. Sunt două volume. Mă așteptam doar la unul... Voi avea mai mult de citit. Mă îndrept spre locul plății. Achit ambele volume. Ies bucuros din librărie. Ajung acasă și constat cu uimire că nu am ridicat decât primul volum. Deși le-am plătit pe amândouă. Fac drumul înapoi. Vânzătoarea mă întâmpină zâmbind. Îmi întinde cartea și îmi spune: "Luați-o! E a dumneavoastră. Ați plătit-o!"

Revenim la această ilustrație mai târziu.

*

El dă priceperea și înțelepciunea de sus. Prin El, momentele serviciului de cult nu sunt forme goale, ci rânduieli vii. El aduce cunoștința păcatului și conduce sufletul la convertire. El ne este pecete pentru eternitate. Când nu știm să ne rugăm, El mijlocește pentru noi "cu suspine negrăite". Ne sfințește. Este balsamul inimilor care au nevoie de mângâiere. Nu-L poți vedea, dar există! Nu-L poți simți mereu, dar lucrează! Este asemeni vântului, dar nu e vânt. Este precum focul, dar nu e foc. Este ca Dumnezeu și e Dumnezeu! Binecuvântat și adorat să fie Duhul Sfânt, împreună cu Tatăl și cu Fiul în toți vecii vecilor!

Unul dintre cunoscuții predicatori americani afirma că 90% dintre creștini sunt creștini învinși. Cred Evanghelia, participă la liturghii, se împărtășesc periodic și totuși în viața lor nu se exprimă puterea Spiritului Sfânt. Vă propun, pentru a înțelege mai bine, o altă ilustrație. Mergeam odată prin centrul orașului. Am ajuns la un oficiu poștal, căci aveam de trimis o scrisoare importantă. Stăteam la coadă. Un domn în vârstă mă bate pe umeri: "Ai geanta deschisă!" "- Domnule, în șapte ani de zile nu mi s-a furat nimic", i-am răspuns eu. Bineînțeles că nu se întâmplase nici acum. Iar în gândul meu am adăugat: "doar suntem în Ardeal". Un alt domn, mai tânăr, intră în discuție, hizlându-se: "- Lăsați că vede el dacă mai umblă așa. Că eu am pățit-o!" De fapt, în portofel nu aveam o sumă mare de bani, pentru care să mă plâng dacă l-aș fi pierdut. Și sunt mai aiurit de felul meu, de asemenea. S-a întâmplat însă ca aceeași geantă să adăpostească apoi cei mai mulți bani pe care i-am avut vreodată. Și dacă ați fi văzut cu ce grijă păzeam geanta de data asta... Nu știu de ce nu am chemat "Camera de râs"!? Același lucru se întâmplă în lumea spirituală. Nu avem putere nu pentru că Sursa puterii n-ar exista în noi, ci pentru că noi nu știm că o avem. În "gențile" minților înnoite prin Duhul Sfânt locuiește cea mai mare valoare pe care am avut-o, o avem și o vom avea vreodată! Și totuși, umblăm prin lume cu "gențile" desfăcute, neatenți că Duhul Sfânt poate să ne fie luat într-o clipă de neveghere.

Mă tem însă să nu cădem într-o altă extremă, că tot nu-mi plac mie extremele de nici o culoare. Și anume, acel punct în care, devenind conștienți de prezența Duhului Sfânt în noi, să nu ne mai vedem sărăcia spirituală. "Fericiți cei săraci în spirit, căci a lor este împărăția cerurilor" - Matei 5, 3. Oh, am auzit atâtea interpretări eronate ale acestui verset... Ceea ce a vrut Domnul Isus să spună este că cel care-și vede slăbiciunea sa în Spiritul lui Dumnezeu, starea de neputință spirituală, nevoia de Dumnezeu, va găsi putere și împlinirea nevoii în Raiul fericirii. "Săracii în duhul" nu sunt nici idioții, nici neînvățații, ci oamenii smeriți care recunosc că nimic bun nu locuiește în ei și de aceea sunt gata să-și adape sufletele din Izvorul Binelui plenipotent. Sărăcia în duhul mândriei, care este duhul diabolic, este condiția bogăției în Spiritul lui Dumnezeu. De aceea, spun Părinții Bisericii, dacă nu îndeplinești această condiție a celei dintâi fericiri, nu vei avea acces nici la prima, nici la celelalte fericiri. A-mi vedea nevoia de Cristos este un pas absolut necesar pe care trebuie să-l fac pentru ca Duhul Sfânt să lucreze cu putere ‚în' mine și ‚prin' mine.

Spiritul Sfânt este o Persoană, nu o forță obscură prin care Dumnezeu lucrează. Ca orice persoană, Duhul Sfânt poate fi întristat (Efeseni 4, 25-32) și chiar poate fi stins (1 Tesaloniceni 5, 19). De aceea, suntem invitați de Apostolul Neamurilor la o conlucrare continuă cu Spiritul lui Dumnezeu. Orice dezacord al nostru cu voia lui Dumnezeu atinge cea mai sensibilă Entitate a lăuntrului nostru, pe însuși Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu mărturisește despre noi că suntem copii ai Săi (Romani 8, 16). Prin Duhul Sfânt noi Îl mărturisim pe Dumnezeu lumii care nu-L cunoaște (Fapte 1, 8). Suntem chemați la a purta făclia Domnului Isus în întuneric! Și cum o putem face dacă nu chiar prin Isus, care Și-a făcut culcuș în noi prin Spiritul Său și care-Și cere acum dreptul să ne conducă viețile?

**

Intru într-o librărie. Caut un roman celebru. Rafturile sunt multe, cărțile sunt nenumărate. Mi-e greu... Într-un ungher, într-un colț lăturalnic, găsesc ceea ce caut. Sunt două volume. Mă așteptam doar la unul... Voi avea mai mult de citit. Achit ambele volume. Ies bucuros din librărie. Ajung acasă și constat cu uimire că nu am ridicat decât primul volum. Deși le-am plătit pe amândouă. Fac drumul înapoi. Vânzătoarea mă întâmpină zâmbind. Îmi întinde cartea și îmi spune: "Luați-o! E a dumneavoastră. Ați plătit-o!" Din inima Domnului Isus a curs și sânge (răscumpărare) și apă (Duh). Primul volum al Gogotei e îndreptățirea noastră. Să nu uităm că, deopotrivă cu prima carte, ne așteaptă cea de-a doua, puterea umblării în Duhul Sfânt. Golgota ne îmbie cu mireasma jertfei lui Cristos. Să revenim la ea, oridecâteori uităm să ridicăm volumul sfințirii noastre prin Duhul Sfânt! Căci fără de un volum, aici, la Cruce, nu vom avea parte nici de celălalt. Prima carte e plătită. A doua la fel. Golgota ne așteaptă, ne dorește, ne cheamă să ne citim volumele salvării noastre eterne! Prin Isus Cristos, Domnul nostru!

 

"Spirite Sfânt, izvorul iubirii,
vino la noi, ca să trăim iubirea Ta!

Inima noastră Te caută-ntruna
Roua Ta peste noi s-o reverși.
Inima noastră Te caută-ntruna
Mângâierea noastră ești.

Fă să-i iubim pe oameni, frații noștri
Cu iubirea lui Cristos.
Fă să-i iubim pe oameni, frații noștri
Dăruind al dragostei prinos!

Spirit de foc, lumină pentru viață
Ești dorit de cei prea triști.
Spirit de foc, lumină pentru viață
Peste inimi stăpânești. [1]"

"Spirite Sfinte, lumină lină,
al vieții noastre Dăruitor,
Vino din ceruri, dă-ne lumină
Și fi-ne azi Mângâietor.

Am pierdut calea cea bună, dreaptă
Și-ntru păcate ne-am cufundat.
O, vino, vino, toți Te așteaptă
Ca și pe-un soare prealuminat !" [2]

[1], [2] - Cântările tinerilor catolici

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire