MEDITAŢII

Dragostea, între răbdare şi adevăr
- 7 iunie 2007 -

Dragostea - subiect dezbătut de poeţi, oameni de literatură, filosofi. Dragostea - temă care nu lipseşte din nici o religie, din nici o cultură, din nici o epocă. S-a vorbit mult despre ea. Însă toţi cei care au încercat să-i exprime tainele nu au reuşit decât să redea imaginea "jocului de umbre şi lumini al sensibilităţii lor" - Adriana Deculescu.

În inima celui care scrie, acest tip de dragoste e fragil prezent. Vorbesc despre "dragostea de patrie", sacrificiul suprem pentru apărarea naţiunii. Însă există şi animă încă multe suflete. Pe lângă "dragostea de glie", mai este şi "dragostea filială", manifestată în grija acordată părinţilor. Cei care au copii - şi sunt părinţi în toată puterea cuvântului - sunt gata să investească fără limite în fiii lor. Aşa ajungem la "dragostea părintească". Dacă orice lucru legat de serviciu poartă emblema elanului, entuziasmului meu, înseamnă că am "dragoste de muncă". Ce e comun în toate aceste forme de dragoste? Dăruirea. Acel "ceva" care mă ajută să înving pornirile meschine, egoiste sau josnice, acel "ceva" care mă înalţă şi îmi conferă demnitate.

În lucrarea mea de slujire împreună cu tinerii am remarcat cât de dramatic simţim cu toţii absenţa unor programe de consiliere spirituală, specifice vârstei noastre şi iniţiate de oameni care nu vorbesc doar de dragul de a vorbi. Biserica are excelente resurse catehetice, dar atât de puţine materiale de consiliere afectivă adaptate vremurilor! Una dintre problemele emoţionale ale tinerilor creştini este că relaţiile lor afective nu respectă două coordonate divine pe care eu le văd esenţiale: "răbdarea" şi "adevărul".

"De ce răbdare?" "Nu e un concept prea învechit?" "De ce să aştept înainte de a începe o relaţie de prietenie?" "Care ar fi motivele?" Înţeleptul Solomon, sub inspiraţia Spiritului Sfânt, afirmă: "Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele şi cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea" - Cântarea Cântărilor 3,5. De ce? Un argument în sensul răbdării este că noi, tinerii din generaţia de azi, suntem mult mai puţin maturi decât cei din generaţiile trecute, la vârsta noastră. Superficialitatea vremurilor nu ne formează, ci prelungeşte infantilismul nostru mai mult decât trebuie. Un alt argument: "Dacă mă aventurez într-o relaţie de prietenie şi ea va fi un eşec, oare nu vom ieşi amândoi răniţi? Sunt eu gata să-mi asum responsabilitatea unei relaţii de prietenie?"

Debutul precoce al relaţiilor afective la tineri porneşte de la câteva premize false: "toţi cei din jur au prieten(ă)", "părinţii mei erau căsătoriţi la vârsta mea", "după ce mă căsătoresc, nu voi mai fi ispitit", "sunt incomplet(ă) fără un partener de viaţă", "mi-e teamă de singurătate". Pentru toate aceste idei preconcepute, Biblia oferă răspunsuri. Unora, Dumnezeu ne spune prin Cuvântul Sfânt să nu ne potrivim chipului veacului (Romani 12, 2), altora să selectăm cu grijă sfaturile părinţilor, ascultând de ei "în Domnul" (Efeseni 6,1). Altora, Domnul ne aşează în faţă modelul apostolilor de celibat în curăţie.

Nu este o crimă să fii singur! Nu este o boală să fii singur! E chiar de folos să trăieşti în solitudine în anumite momente din viaţă. Sau o viaţă întreagă. De pildă, înainte de a avea prietenă, pot încerca să pătrund sensul amiciţiei universale, am posibilitatea şi timpul să-mi fac amici în care să investesc şi pe care să-i iubesc. Aş putea utiliza timpul solitudinii mele pentru a mă concentra asupra profesiei. Iar în loc să mă plâng de ispitirile nenumărate, acum pot exersa autocontrolul şi stăpânirea de sine, virtuţi care-mi vor fi indispensabile în căsnicie. Singurătatea poate fi dimensiunea existenţei mele în care să mă descopăr şi să-L descopăr pe Dumnezeu. Singurătatea e pregătită pentru a fi creuzetul în care Duhul Sfânt face din mine "un iubitor de Cristos".

Pe de altă parte, pe tinerii care au început o relaţie de prietenie (evident, în sensul căsătoriei), Domnul Isus îi sfătuieşte să aşeze relaţia lor pe coordonata adevărului. Subsemnatul are probleme la capitolul ăsta, dar învaţă şi el... Trebuie să cunoaştem puţin psihicul uman pentru a înţelege cât de greu şi totuşi cât de benefic este pentru doi prieteni să spună unul altuia adevărul. Fetele văd monocromatic o relaţie de prietenie. O fată ştie adesea, foarte clar, şi încă de la începutul relaţiei, dacă un băiat este potrivit pentru a-i fi soţ sau nu. Pulsiunile lui, emoţiile lui, trăirile lui afective sunt asemeni unui curcubeu. Azi vede în roşu, mâine în violet, poimâine în verde. Cu toată aprecierea faţă de "specia masculină" - nomenclatură pentru care ar trebui să primesc brevet de inventator -, "cea dintâi creată", la care subscriu cu mare drag, sunt nevoit să afirm că fetele ne întrec în introspecţie şi deducţie. Pe seama acestor daruri, exponenta genului feminin ştie "ce" şi "pe cine" vrea, în timp ce el se frământă continuu. Mai sunt şi excepţii, recunosc. Cunoaşterea acestor diferenţe şi respectarea partenerului - ipotetic - ar fi de dorit să-i conducă pe cei doi la a căuta mai stăruitor voia lui Dumnezeu cu privire la unirea lor în tainica şi sfânta căsătorie. Adevărul lui Dumnezeu în noi ne va elibera întotdeauna şi, într-o relaţie, ne va da direcţia reală.

Confundăm dragostea cu dorinţa de a iubi. Ne lăsăm presaţi de prieteni sau de familie să intrăm în "prietenia pre-mariaj" înainte de vremea hotărâtă de Dumnezeu pentru noi. Căutăm în prietenie un remediu pentru singurătate sau pentru astâmpărarea poftelor. Pentru toate aceste cazuri, dragostea nu e nici în răbdare, nici în adevăr. Dragostea autentică apare în lumina cunoaşterii, clar, pur, mult mai profund decât orice impuls sexual generat de frumuseţea exterioară.

Dragostea reală nu vine decât în sfera binecuvântării Domnului Isus! Dacă nu-L iubim pe Isus, nu vom şti să iubim nici o altă fiinţă din universul acesta. Dacă avem în piept căldura Domnului Cristos, vom rezista şi frigului şi întunericului şi vânturilor şi ploilor căsniciei viitoare. Dacă nu-L avem pe Domnul Isus alături, azi vom trăi iluzia iubirii, mâine ne vom trezi ca doi străini, care şi-au adus laolaltă singurătăţile. Şi de e grea singurătatea unuia, cât de cruntă e singurătatea în doi!

"Rege al Iubirii, Doamne Isuse Cristoase, Cel cândva în mormânt cu trupul - din iubire -, în Iad cu Spiritul - din iubire -, pe tron cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt - din iubire -, Cel ce eşti acum mereu printre noi şi în noi - din iubire -, luminează-ne mintea ca să înţelegem şi să trăim dragostea în răbdare şi adevăr. Căci Tu eşti răbdarea şi adevărul pentru noi şi Ţie slavă Îţi înălţăm, acum şi pururea şi-n vecii vecilor." Amin.

Andrei Pătrîncă