MEDITAŢII

Cine-i fericit?
- 22 ianuarie 2004 -

Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar nici unul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. În cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului. Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus: "Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru." "Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit." Aceşti slujitori au plecat trişti mai departe. Au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis: "Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, tu eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru." "Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit." Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat. "Domnule, tu, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Tu cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru." "N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă!"

Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Dar le era ruşine să se întoarcă acasă fără această cămaşă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuţi şi obosiţi s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud cum, din colibă, cineva rostea următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt că şi azi am avut cele de trebuinţă vieţii mele! Doamne, ce fericit sunt că şi azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat: "Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui?" "Da, sunt foarte fericit că azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit." "Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei tu, dar dă-ne cămaşa ta. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos." La care omul din colibă le răspunde: "dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă...."

E o poveste, dar care e tare adevărată. Trăim într-o lume care consideră că toată fericirea depinde de anumite valori materiale. Trăim într-o lume care aleargă înnebunită după fericire, dar care mereu se declară nefericită. Trăim într-o lume care caută fericirea acolo unde nu este. Trăim într-o lume care minimalizează adevăratele valori care fericesc omul: virtuţile, Evanghelia, prezenţa lui Dumnezeu, credinţa, cinstea, caritatea, Biserica.

Mă întreb pe mine şi te întreb pe tine, dragă cititorule: eşti fericit? De câte ori în viaţa ta ai fost cu adevărat fericit? Cât au durat clipele tale de fericire? Poate ai fost fericit când erai copil. Dar s-a terminat copilăria. Sau poate şi atunci aşteptai să creşti mare şi te neliniştea necunoaşterea viitorului tău. Poate te-ai căsătorit şi ai fost fericit un timp. Dar s-a terminat şi luna de miere şi au năvălit necazurile! Poate ţi-ai găsit un prieten bun cu care ai împărţit totul şi ai fost foarte mulţumit. Dar a venit şi ziua în care te-a trădat sau te-ai despărţit de el. Şi s-a terminat fericirea. Sau poate te-ai întors după ani de zile acasă şi ţi-ai revăzut părinţii şi fraţii. Dar după câteva zile a trebuit să-i părăseşti din nou şi ai plâns de durere. Poate ţi s-a împlinit o mare dorinţă. Dar după câteva zile ai considerat că e ceva normal şi nu ai mai considerat că e un mare dar de la Dumnezeu. Sau poate te-ai vindecat de o boală grea. Dar după un timp a apărut alta şi te-ai întristat din nou. Sau poate nu ai fost fericit niciodată? Mai sunt şi astfel de oameni veşnic nemulţumiţi şi veşnic nefericiţi.

Şi totuşi există oameni fericiţi: sunt cei care trăiesc o adevărată comuniune cu Dumnezeu, sunt oamenii care găsesc motiv de bucurie în ajuta mereu pe alţii. Îmi vin în minte două exemple: Sf. Maximilian Kolbe a găsit adevărata fericire în a muri în locul unui tată de familie, iar Fericita Tereza de Calcutta şi-a găsit fericirea în a ajuta pe cei mai săraci dintre săraci. O iubire adevărată faţă de Dumnezeu ne dă adevărata fericire. O iubire adevărată faţă de cei din jur ne dă o adevărată mulţumire. Cine ştie să trăiască din iubire găseşte adevărata fericire.

Un ateu, un necredincios nu va putea fi niciodată fericit, pentru că nu l-a găsit pe Dumnezeu, izvorul fericirii. Însă omul sfânt va fi mereu fericit pentru că este, şi va fi şi în veşnicie, mereu în contact cu marea Iubire, cu Dumnezeu.

pr. Iosif Dorcu