MEDITAŢII

Ochelarii lui Adam
- 22 martie 2007 -

Spre deosebire de miopi, prezbiopii nu văd bine în apropiere. Se pare că primii ochelari au apărut între 1268-1289, dar nu se ştie cine i-a inventat. Primul care i-a reprezentat a fost Tommaso da Modena, într-o pictură din 1352.

Dacă începutul istoriei ochelarilor trupeşti nu este cunoscut, se ştie cu precizie cine este autorul primilor "ochelari" sufleteşti: cel care i-a "deschis" ochii lui Adam a fost un "doctor" serpiform, odinioară purtător de lumină, devenit ulterior, după o fatală schimbare de nume, Tenebrifer.

"Boala" pe care voia să o "vindece"? Vederea lui Adam şi a Evei. Primul lui diagnostic şi primul tratament? "Atunci şarpele i-a zis femeii: «Nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul»" (Geneză 3, 4-5). Rezultatul tratamentului cu măr? Un nou fel de a-L vedea pe Tatăl şi pe sine, numit popular invidie.

Dar noi ştim de la adevăratul Doctor al sufletelor şi trupurilor că Tenebrifer este ucigaş de la început şi Tatăl minciunii (v. In 8, 44), că "ochelarii" pe care i i-a pus lui Adam pe inimă nu erau corectivi - cum să îndrepţi creaţia desăvârşită? -, ci deformatori. Noua viziune este o boală a ochilor sufleteşti, un fel de prezbitism spiritual. În latină, in-videre înseamnă a privi cu un ochi rău, a privi negativ, a "ne-vedea".

Ce vede Adam greşit, privind prin "ochelarii" întunecaţi pe care i-a acceptat de la Şarpe? Pe Dumnezeu, pe care-L bănuieşte de răutate, şi în consecinţă şi pe sine, chipul şi asemănarea Lui, socotindu-se ne-desăvârşit. Când suntem invidioşi, nu ne mai vedem bine pe noi înşine, şi ne uităm hoţeşte la alţii, căutând la ei ceea ce ni se pare că ne lipseşte.

Ca orice păcat, şi invidia, interzisă prin ultimele două porunci ale decalogului, este o formă de mândrie: cel care este invidios crede, chiar dacă inconştient, că ştie mai bine de ce are nevoie decât Tatăl Care l-a creat, negându-I astfel Acestuia bunătatea desăvârşită.

Sf. Pavel ne arată că în planul lui Dumnezeu fiecare ne avem locul de neînlocuit, complementar cu al aproapelui: "Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup" (1 Cor 12, 17-20).

Cum să combatem invidia? Curăţându-ne "ochelarii" moşteniţi de la Adam: mai întâi, mulţumindu-i lui Dumnezeu mereu pentru toate darurile cu care, în iubirea Lui nemărginită, continuă să ne copleşească de când ne-a chemat la viaţă. Apoi, încercând să ne folosim darurile primite spre bine Trupului, alături de fraţii noştri, nu în concurenţă cu ei.

Să urmăm ce ne spune Sf. Tereza cea Mică la începutul Poveştii unui suflet: secretul desăvârşirii nu stă în a avea toate darurile, ci "în a face voia lui Isus, în a fi ceea ce vrea El să fim."

Andrei Goţia