MEDITAŢII

Politeţe
- 18 ianuarie 2007 -

În 1 ianuarie a. c., prima zi a României ca membră a UE, ni s-a făcut o primire specială. În cadrul concertului de Anul Nou de la Viena dirijat de maestrul Zubin Mehta, acesta a făcut o mică introducere înainte de piesa "Dunărea albastră": "Astăzi," a început dirijorul în germană, "două ţări dunărene se alătură Uniunii Europene." Apoi, în româneşte şi în bulgăreşte, ne-a urat, nouă şi bulgarilor, "La mulţi ani! Bine aţi venit în UE!"

Dincolo de neaşteptata poliglosie a dirijorului de origine indiană, am fost impresionat de politeţea lui. Gratuitatea gestului, mărinimia şi atenţia nu doar de a menţiona evenimentul în faţa lumii fine vieneze şi, prin intermediul televiziunii, a lumii întregi, dar de a ni se adresa personal, în limbile noastre, arată un om cu adevărat mare, a cărui mărime nu este dată de distanţa pe care o lasă faţă de cei mai mici decât el, ci de înălţimea la care îi ridică pe aceştia.

Un gest mic, dar cât de binefăcător! Z. Mehta nu face decât să ne exemplifice ce înseamnă "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci aceasta este Legea şi Proorocii" (Mt 7, 12).

Cu siguranţă, nu avem toţi statura lui Mehta, dar iubirea aproapelui ne este poruncită tuturor şi ea ne stă la îndemână în fiecare zi. Un salut unui vecin, un zâmbet unui străin posomorât, un cuvânt de încurajare, o mângâiere ori o îmbrăţişare a soţului ori soţiei - toate gesturi mici, aparent fără prea mare preţ, dar nepreţuite în ochii lui Dumnezeu, aflat în fiecare din noi. Sfânta Tereza Mică spunea că "a ridica de pe jos un ac poate salva un suflet" şi ştim că un mărunt gest de mângâiere adresat lui Isus pe cruce i-a mântuit sufletul tâlharului cel bun (v. Lc 23, 39-43).

Cuvântul "politeţe" vine, prin franceză, din verbul latinesc polire, "a cizela, a şlefui, a rafina". Nimeni nu se naşte rafinat, ci, dăltuind zilnic la propriul caracter, se şlefuieşte. Politeţea cotidiană se bazează pe smerenie: ne recunoaştem asperităţile şi avem curajul să ni le cioplim, chiar dacă procesul este uneori dureros. Politeţea nu este semnul oamenilor slabi, efeminaţi, ci podoaba caracterelor tari şi curajoase. Ea îşi are răsplata în sine, nu aşteaptă să fie recunoscută de ceilalţi şi nu se supără când i se răspunde cu necioplire.

Nu toate exemplele oferite de UE sunt de urmat: materialismul şi consumismul feroce, care sufocă viaţa sufletului, nu sunt de urmat; sinuciderea demografică nu e de urmat; decreştinarea şi deschiderea spre insidioase practici orientale nu sunt de urmat; nivelarea stupidă impusă de "corectitudinea politică" nu e nici ea de urmat, iar lista ar putea continua. Dar politeţea, expresie a propriei şlefuiri şi a respectului datorat fiecărui semen, aşa cum ne-a arătat Zubin Mehta, este de învăţat şi exersat în fiecare zi!

Andrei Goţia