MEDITAŢII

Unul dintre noi
- 7 decembrie 2006 -

După cum ştiţi, concursul nu de mult timp încheiat "Mari români" este de fapt un concurs internaţional. În Belgia, acum un an, concursul l-a desemnat ca "Cel mai mare belgian" pe pr. Damian. Vă invit să aflăm câte ceva despre el. S-a născut la 3 ianuarie 1840, în Belgia, chemându-l Iosif de Veuster. A intrat în Congregaţia Sfintelor Inimi ale lui Isus şi Maria, luând numele de Damian. În 1864 a ajuns ca misionar în Honolulu, la 24 mai fiind hirotonit preot. A fost rapid îndrăgit de localnici, devenind cunoscut ca Makna (părintele) Kamiano. Fire robustă, nu se limita la slujbele pe care trebuia să le celebreze, înălţând cu propriile mâini capele şi biserici pe insulă.

În acea vreme, populaţia din Hawaii - în procent de 30% catolică - nu cunoştea lepra (boala lui Hansen). Aceasta se pare că a ajuns acolo prin soldaţii şi sclavii veniţi din Europa. Cert este că în scurt timp boala a făcut ravagii, regele hawaiian cerând izolarea leproşilor într-o parte a insulei Molokai. Se spera ca leproşii să formeze o comunitate care să se autosusţină, cei mai în putere lucrând pentru ceilalţi. Proiectul nu a fost însă gândit bine. Fără medic, preot, provizii, cei 141 de bolnavi izolaţi la început s-au demoralizat rapid. În scurt timp, Molokai a devenit un ţinut al morţii. În 1873, pr. Damian a mers în colonia de leproşi, iniţial pentru trei luni. Apoi i-a scris Episcopului cerându-i să îl lase permanent acolo. "Mă angajez să îmi dedic viaţa leproşilor", scria el. Şi aşa a fost.

Makna Kamiano nu a fost doar preot pentru leproşi, ci şi doctor. Le-a bandajat rănile, i-a transportat în braţe, i-a îngrijit cum a ştiut mai bine. Dacă iniţial a căutat să respecte regulile de igienă, mai apoi le-a lăsat deoparte, pentru a fi cât mai aproape de ei: îi îmbrăţişa pe leproşi când îi întâlnea, îşi înmuia degetele în vasul comun de mâncare, împreună cu ei. Inevitabilul s-a produs şi, la un moment dat, predicarea lui a cunoscut o cotitură radicală. În loc să mai predice "voi, leproşilor...", într-o zi a spus: "noi, leproşii..." La 15 aprilie 1889 a murit de lepră, dar îngrijit de nişte surori şi înconjurat de alţi preoţi, sosiţi în ultimii lui ani de viaţă să îl ajute în activitate. Între timp vestea despre el se răspândise în întreaga lume. Însuşi Mahatma Gandhi a afirmat că a avut în pr. Damian un izvor de inspiraţie pentru campaniile sociale pe care le-a condus în India. Rămăşiţele pământeşti, neputând fi vizitate în leprozerie, au fost mutate în 1936 la Louvain, Belgia, dar în 1995, spre bucuria hawaiienilor, o relicvă luată din mâna sa dreaptă s-a întors pe insula Molokai. Spun relicvă, pentru că la 4 iunie 1995, Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat Fericit.

* * *

Când l-a prezentat leproşilor, Episcopul Maigret îl descria cumva profetic pe pr. Damian ca fiind "unul care vă va fi tată, unul care vă iubeşte atât de mult încât nu ezită să devină unul dintre voi, să trăiască şi să moară cu voi". Papa Paul al VI-lea spunea mai apoi: "Iubirea se exprimă prin dăruire. Sfinţii nu doar au renunţat la ei, ci s-au dăruit în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor lor. Pr. Damian face fără îndoială parte din această categorie. Şi-a trăit viaţa de iubire şi dedicare în cel mai eroic mod. A trăit pentru alţii: pentru cei ale căror nevoi erau cele mai mari." "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15,13), sunt cuvintele scrise pe mormântul său din Molokai.

Între momentul în care cel mai mare belgian, Fericitul Damian, a descoperit că este bolnav de lepră, şi momentul Crăciunului, există o paralelă. În primul caz este momentul de când pr. Damian a putut să spună "noi, leproşii"; în al doilea caz este momentul de când Dumnezeu a putut să spună "noi, oamenii". Sărbătoarea pe care o vom celebra nu peste mult timp în această lună ne aminteşte că avem un Domn care nu s-a limitat să ne privească de dincolo de gardul de protecţie, ci a venit să locuiască între noi; nu s-a limitat să ne strecoare mâncarea pe sub uşă, ci s-a făcut pe Sine mâncare pentru noi; nu s-a limitat să ne privească cum murim, ci s-a făcut om şi, murind El însuşi, a învins pentru noi moartea. Dumnezeu ar fi putut să se limiteze pentru totdeauna la a ne vorbi prin profeţi, după cum şi pr. Damian ar fi putut să le scrie leproşilor mesaje de îmbărbătare şi să îi spovedească de la distanţă. "Ce ştie El?", am fi putut spune până în ziua de astăzi. "Ştie la fel de multe despre sărăcie şi suferinţă ca fiul unui ministru!" Doar că Dumnezeu a ales să vorbească din proprie experienţă... umană! Nu pentru că ar fi avut nevoie (ar fi ca şi cum am spune că părintele Damian avea nevoie să fie lepros), ci pentru ca mesajul să nu fie din afară, de la un Dumnezeu extraterestru, ci dintre noi, de la Unul ca noi.

Fericita Maică Tereza de Calcutta a trăit printre săraci, ca un sărac. Fericitul Damian a trăit printre leproşi, ca lepros. Sunt exemple mai mici care ne pot ajuta să înţelegem importanţa deosebită a zilei în care, devenind unul dintre noi, Dumnezeu a spus: "noi, oamenii..."

Radu Capan
www.capan.ro

PS: despre pr. Damian puteţi citi pe Wikipedia.org şi pe Wau.org