MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Brăduțul de lângă container
- 8 ianuarie 2004 -

În aceste zile merg prin oraș pentru a binecuvânta casele credincioșilor noștri. Un moment foarte important și frumos pentru mine. Îmi place să cred că e la fel de important și pentru familiile la care poposim pentru câteva minute. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Mergând pe străzile orașului, în aceste zile, văd ceva care mă înfioară. Pe lângă garduri, prin curți, pe lângă containere sunt aruncați brăduții care până acum au împodobit casele noastre.

Spuneam că mă înfioară imaginea! De ce? Pentru că acești mândri brăduți au fost răpiți și uciși de pe munții noștri pentru ca, doar pentru două săptămâni, să ne creeze nouă "atmosferă de sărbătoare". Iar acum, ca niște muribunzi (mai bine zis morți), sunt aruncați de ici-colo, ba chiar deranjează și fac mizerie.

Îmi amintesc că acum doi ani, un grup de vreo douăzeci de copii din Germania au protestat față de părinții lor și nu au acceptat brad în casă. Acești copii au dorit ca brăduții, care li s-ar fi cuvenit, să rămână în pădure, acolo unde le este locul. Și părinții au înțeles perfect această dorință foarte nobilă.

Cred că tuturor ne place pădurea de brazi. Și, slavă Domnului, că noi, românii, am fost binecuvântați de Dumnezeu cu munți minunați, plini cu păduri de brad. În alte țări vedem șiruri întregi de munți cu vârfuri golașe. Și ne doare inima! Dar la noi e abundență; Dumnezeu parcă a făcut risipă de frumusețe!

Ne place tuturor să inhalăm vara aerul ozonat al frumoaselor noastre păduri de brad. Ne place tuturor să ne delectăm ochii privind îndelung la verticalitatea și somptuozitatea acestor viteji, care sunt brazii. Ne uităm îndelung cum reușesc să-și înfigă rădăcinile printre pietrele muntelui, semn al dârzeniei și al dorinței de supraviețuire. Brazii sunt, poate, cele mai frumoase turle de biserici care ne indică mereu, și fără să greșească, cerul!

Și totuși, în ultimul timp asistăm la o despuiere masivă a munților noștri. Mergând de la Comănești spre Miercurea Ciuc, de exemplu, veți vedea vârfuri de munți despuiate, defrișate, distruse. E mai mare jalea!

Aici eu nu vorbesc nici din punct de vedere ecologic și nici economic. Dar mi-e milă de tot ce se distruge frumos, creat de Dumnezeu.

Poate cineva îmi va argumenta: "Dar e un act de credință să ai pom în casă. Altfel nu am simți așa cum trebuie Crăciunul!"

Oare? Mă gândesc că în mii de case din România a fost pom de Crăciun (brăduț sfâșiat din pădure), dar membrii familiei nici nu au fost la biserică sau la sacramente! Oare a ajutat cuiva, la creșterea în credință, prezența brăduțului de Crăciun?

Oare lui Isus îi place acest gest de a rupe minunăție de copaci "în cinstea lui"?

Eu nu știu să răspund la aceste întrebări. Doar am constatat tragedia și durerea provocată de acest tablou: "brăduții de lângă container".

Și mai am o frică. Nu cumva generațiile viitoare să ne acuze pe noi, creștinii de azi, că, în numele credinței noastre, le-am distrus moștenirea care li s-ar fi cuvenit și lor: frumusețea naturii, a pădurilor de brad!

Și încă ceva: oare pot fi eu fericit, în fotoliu, în camera mea inundată de parfumul de cetină, știind că vecinul meu nu are ce pune pe masă? Oare nu am merita și noi dojana lui Dumnezeu adresată prin gura profetului: "Milă vreau și nu jertfă"? Milă vreau pentru cel sărac și nu jertfirea nevinovatului brăduț din pădure!

E seară. Sunt obosit. Dar mereu îmi vine în minte imaginea brăduțului uscat, trist, prăfuit, rezemat de container. Sărăcuțul de el! Și cred că îi plăcea așa de mult pe munte: ploaia îl spăla și îl adăpa, soarele îl lumina și îi dădea culoare, vântul îl mângâia și îl întărea, noi toți îl admiram! Dar acum nu mai e nimic din toate acestea. A devenit un vreasc și nimic mai mult! Nu cred că s-a simțit bine în apartamentul nostru! Bietul brăduț de lângă container!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire